Ascultă Radio România Reșița Live

Aparatură de ultimă generație pentru Serviciul de Anatomie Patologică Arad! Timpii de așteptare pentru prelucrarea probelor scad de la 2 săptămâni la 4 zile

Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost dotat de către Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu Consiliul Județean Arad cu aparatură de ultimă generație, în valoare pe peste un milion de lei!

Aparatură de ultimă generație pentru Serviciul de Anatomie Patologică Arad! Timpii de așteptare pentru prelucrarea probelor scad de la 2 săptămâni la 4 zile

Articol editat de Daiana Rosca, 28 octombrie 2019, 10:50

Laboratorul de Anatomie Patologică dispune de o linie modernă și completă, bazală, de procesare histopatologică și citopatologică automată, cu aparate de procesare tisulară, automat pentru colorarea lamelor, automat de montare lamele, care permit prelucrarea în condiții optime a biopsiilor și a pieselor chirurgicale, rezultând un diagnostic mult mai operativ. Până acum, în cadrul serviciului întreaga activitate se desfășura manual, iar timpul de procesare a țesuturilor și lichidelor biologice era de aproximativ două săptămâni, în prezent,  cu ajutorul aparaturii recent instalată, timpul a fost redus la patru zile.

”Împreună cu Primăria Arad am făcut o investiție de 250.000 de euro în Serviciul de Anatomie Patologică. Este, astăzi, cel mai modern din vestul țării și printre primele din România! Datorită aparaturii moderne am scurtat prelucrarea biopsiilor de la două săptămâni la 4 zile! Dăm credit profesioniștilor care lucrează aici, cu atât mai mult cu cât este unul dintre cele mai importante din spital, pentru că garantează diagnosticarea corectă a afecțiunilor”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Primarul Aradului, Călin Bibarț a precizat că: ”Sănătatea arădenilor a fost întotdeauna o preocupare pentru noi. În fiecare an investim în dotarea și reabilitarea secțiilor spitalului. Tot în parteneriat cu Consiliul Județean Arad am reabilitat și dotat cu aparatură performantă Blocul Operator de la Chirurgie Generală II. Acum lucrăm la reabilitarea clădirii în care funcționează secțiile de Urologie, ATI II și Chirurgie II. Dotarea Serviciului de Anatomie Patologică a fost o prioritate pentru noi deoarece, poate puțină lume știe, dar activitatea serviciului are un rol esențial pentru diagnosticarea pacienților internați în celelalte secții ale spitalului. Ne bucurăm că Aradul se află pe primele locuri din țară în ceea ce privește dotarea de la Anatomie Patologică.”

Din  banii alocați de cele două instituții s-au cumpărat: un banc de lucru pentru macroscopie, spălare, orientare și secționare piese/preparate histologice, cu sistem de ventilație inferior și posterior și cu sistem de achiziție și prelucrare imagini integrat, o imprimantă laser pentru etichetarea casetelor, un procesor de țesuturi cu sistem de ventilație, cu trei băi de parafină și suport pentru casete (capacitate 300 de casete), o stație cu două posturi de includere la parafină, cu două crioconsole și dispenser central de parafină, o placă de congelare  – parte din stația de includere la parafină, o stație automată de etichetare lame, un robot complex format din: automat pentru colorarea lamelor histopatologice (25 de programe) și un aplicator automat de lamele; un microscop binocular cu iluminare led cu cameră foto cu achiziție și transmitere imagini, două microscoape binoculare, cu iluminare led, de rutină, două citocentrifugi pentru frotiuri citologice, fierăstrău cu vibrație pentru tăierea pieselor osoase (două bucăți), două truse complete pentru disecția pieselor anatomopatologice.

”În spatele fiecărei lame preparate și examinate la microscop se află un om: mama, tatăl, copilul sau prietenul cuiva. Noi cei care lucrăm în anatomie patologică, în umbra celorlalte specialități medicale, noi cei pe care nu îi vedeți și de care, probabil, că nici nu ați auzit vreodată, suntem aici atât din cauza pacientului, cât și pentru pacient. Atunci când viața unui om depinde de o singură biopsie, devine obligatoriu să ai încredere în aparatura cu care lucrezi. Pornind de la acest considerent ne-am străduit să investim în siguranța, protecția și eficientizarea prelucrării anatomo-patologice, prin achiziția unei linii robotizate complexe, de înaltă performanță în procesarea tisulară, trecând de la prelucrarea manuală la aparatură de ultimă generație. Mulțumesc tuturor celor care au înțeles necesitatea acestei investiții și echipei Serviciului de Anatomie Patologică care zi de zi face tot posibilul pentru a oferi pacientului un diagnostic de certitudine”, a precizat , dr.  Amelia Burlea, medic șef Serviciul de Anatomie Patologică.

De cealaltă parte, ec. Carmen Lucuța, managerul SCJU Arad a explicat că: ”Dotarea completă a Serviciului de Anatomie Patologică a fost unul dintre cele mai mari obiective ale spitalului. Mulțumim Consiliului Județean Arad și Primăriei Municipiului Arad pentru că au înțeles necesitatea acestor echipamente pentru laboratorul de la Anatomie Patologică. Cu ajutorul aparaturii, timpul de așteptare pentru diagnostic scade considerabil, pacientul beneficiind astfel, mult mai repede, de tratamentul cel mai eficient.”

Etichete:
OncoHelp Timișoara își extinde capacitatea de îngrijiri paliative, pe fondul listelor de așteptare: „Nevoia este foarte mare”
Actualitate joi, 20 august 2026, 14:49

OncoHelp Timișoara își extinde capacitatea de îngrijiri paliative, pe fondul listelor de așteptare: „Nevoia este foarte mare”

Spitalul Universitar OncoHelp Timișoara extinde clădirea dedicată radioterapiei pentru a crește capacitatea de îngrijiri paliative, printr-un...

OncoHelp Timișoara își extinde capacitatea de îngrijiri paliative, pe fondul listelor de așteptare: „Nevoia este foarte mare”
Gara din Băile Herculane va fi restaurată. Cum va arăta monumentul de patrimoniu feroviar
Actualitate joi, 20 august 2026, 14:00

Gara din Băile Herculane va fi restaurată. Cum va arăta monumentul de patrimoniu feroviar

Gara din Băile Herculane, unul dintre cele mai importante monumente ale patrimoniului feroviar din România, va fi restaurată și modernizată. CFR...

Gara din Băile Herculane va fi restaurată. Cum va arăta monumentul de patrimoniu feroviar
Turiștii care tranzitează Serbia trebuie să se înarmeze cu răbdare
Actualitate joi, 20 august 2026, 10:51

Turiștii care tranzitează Serbia trebuie să se înarmeze cu răbdare

Incendiile de vegetație afectează grav traficul rutier, dar sunt blocaje și la granița cu Macedonia. Problemele au fost semnalate de mai mulți...

Turiștii care tranzitează Serbia trebuie să se înarmeze cu răbdare
Accident grav pe DN 6, între Jupa și Constantin Daicoviciu. Un tânăr de 16 ani a murit, alte două persoane au fost rănite
Actualitate joi, 20 august 2026, 10:48

Accident grav pe DN 6, între Jupa și Constantin Daicoviciu. Un tânăr de 16 ani a murit, alte două persoane au fost rănite

Un accident rutier grav s-a produs joi dimineață, pe DN 6, între localitățile Jupa și Constantin Daicoviciu. În urma impactului dintre un...

Accident grav pe DN 6, între Jupa și Constantin Daicoviciu. Un tânăr de 16 ani a murit, alte două persoane au fost rănite
Actualitate joi, 20 august 2026, 10:22

Caniculă și temperaturi de până la 40 de grade. Cod portocaliu în vestul și sud-vestul țării, cod galben în Moldova și Muntenia

România intră din nou sub efectul unui val de căldură. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de cod galben și cod...

Caniculă și temperaturi de până la 40 de grade. Cod portocaliu în vestul și sud-vestul țării, cod galben în Moldova și Muntenia
Actualitate joi, 20 august 2026, 10:17

Primăria Timișoara relansează licitația pentru o nouă creșă pe strada Ion Ionescu de la Brad

Primăria Municipiului Timișoara relansează licitația pentru proiectarea și construirea unei noi creșe pe strada Ion Ionescu de la Brad....

Primăria Timișoara relansează licitația pentru o nouă creșă pe strada Ion Ionescu de la Brad
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 21:50

190 de copii din Caraș-Severin au descoperit știința și tehnologia la Școlile de Vară STEAM

Proiectele au fost coordonate de Fundația Comunitară Banatul Montan și s-au desfășurat în Carașova, Târnova și Măru. Timp de 15 zile,...

190 de copii din Caraș-Severin au descoperit știința și tehnologia la Școlile de Vară STEAM
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:59

Tâlhărie calificată în Timiș: 90.000 de lire sterline furate după un fals control antidrog

Ancheta este desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub...

Tâlhărie calificată în Timiș: 90.000 de lire sterline furate după un fals control antidrog