Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, şi ceilalţi inculpaţi din dosarul de corupţie cunoscut ca “Transformatorul”, vor afla mâine decizia definitivă a instanţei supreme în acest caz în care Fenechiu a fost condamnat deja de instanţa de fond la cinci de închisoare cu executare. La şedinţa finală de ieri, procurorul DNA a cerut pedepse mai mari. În schimb, avocaţii lui Relu Fenechiu au cerut achitarea clientului sau rejudecarea cauzei.
Reamintim că deputatul liberal a fost trimis în judecată de procurorii anti-corupţie sub acuzaţia că, timp de 4 ani, a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către societatea Electrice Moldova, prejudiciul total fiind estimat la peste 7,5 milioane de lei.