Comuna Lupac din Caraş-Severin se alătură din acest an localităţilor care au un centru de informare turistică. Lucrările pentru realizarea acestuia sunt în curs de finalizare, ne-a informat primarul Marian Vlasici, care se aşteaptă să inaugureze centrul cel târziu în luna martie. Pentru construirea şi dotarea clădirii au fost investiţi 4 milioane 500 de mii de lei, bani proveniţi din fonduri europene, a precizat edilul. Conform acestuia, centrul era necesar pentru informarea turiştilor aflaţi în trecere prin comună şi care de obicei solicită informaţii despre obiectivele turistice din apropiere.