La Reşiţa vor fi eutanasiaţi doar câinii agresivi, bolnavi sau bătrâni
Administraţia locală din Reşiţa are în vedere eutanasierea câinilor fără stăpân, dar numai a celor agresivi, bătrâni sau bolnavi. Soarta patrupedelor va fi decisă de o comisie din care vor face parte reprezentanţi ai primăriei, medici şi asistenţi veterinari şi reprezentanţi ai asociaţiilor de protecţie a animalelor. În prezent, gestionarea problemei câinilor în Reşiţa este asigurată de 9 salariaţi, dintre care o parte au muncă de teren, iar ceilalţi asigură buna desfăşurare a activităţii padocului din Drumul Lupacului.
Articol editat de Mirabela Afronie, 21 ianuarie 2014, 06:41 / actualizat: 21 ianuarie 2014, 9:38