Ascultă Radio România Reșița Live

Mihai Radan este cercetat pentru conflict de interese

Mihai RadanProcurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Radan, fost deputat în perioada 2000-2012, pentru conflict de interese. Radan este acuzat că, în calitate de deputaţ a propus angajarea la biroul său parlamentar a fiului său şi a nurorii sale, a avizat contractele individuale de muncă încheiate cu aceştia şi a încheiat un contract civil de prestări servicii cu soţia sa, contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceştia în cuantum total de 89.368 lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaţilor. Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În comunicatul trimis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, „situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Mihai Radan este cercetat pentru conflict de interese

Articol editat de Sebastian Dragomir, 10 ianuarie 2014, 20:55 / actualizat: 13 ianuarie 2014, 8:39

Lugoj pregătește un sistem integrat de transport periurban. Patru comune, primele partenere
Actualitate sâmbătă, 5 septembrie 2026, 08:15

Lugoj pregătește un sistem integrat de transport periurban. Patru comune, primele partenere

Municipiul Lugoj face pași pentru dezvoltarea transportului public periurban prin crearea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI)....

Lugoj pregătește un sistem integrat de transport periurban. Patru comune, primele partenere
Prima prelevare de organe din acest an la Arad. Un gest care a salvat mai multe vieți
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 18:42

Prima prelevare de organe din acest an la Arad. Un gest care a salvat mai multe vieți

Prima prelevare de organe din acest an la Arad a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de...

Prima prelevare de organe din acest an la Arad. Un gest care a salvat mai multe vieți
Podul Solventul din Timișoara intră în linie dreaptă. Contractul pentru construcție a fost semnat
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 14:00

Podul Solventul din Timișoara intră în linie dreaptă. Contractul pentru construcție a fost semnat

Primul pod rutier construit peste Bega în Timișoara după Revoluție intră în etapa de execuție. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul...

Podul Solventul din Timișoara intră în linie dreaptă. Contractul pentru construcție a fost semnat
Anul școlar 2026–2027 începe în Caraș-Severin cu peste 37.700 de copii și elevi. 18 situații de relocare, monitorizate de ISJ
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 13:46

Anul școlar 2026–2027 începe în Caraș-Severin cu peste 37.700 de copii și elevi. 18 situații de relocare, monitorizate de ISJ

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a finalizat principalele demersuri pentru debutul anului școlar 2026–2027. Pregătirile au vizat:...

Anul școlar 2026–2027 începe în Caraș-Severin cu peste 37.700 de copii și elevi. 18 situații de relocare, monitorizate de ISJ
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 13:22

Peste 150 de polițiști, în școlile din Caraș-Severin la începutul noului an școlar. Ce măsuri au fost pregătite

Caraș-Severin începe noul an școlar cu un dispozitiv special de siguranță. Peste 150 de polițiști vor fi prezenți, din prima zi de cursuri,...

Peste 150 de polițiști, în școlile din Caraș-Severin la începutul noului an școlar. Ce măsuri au fost pregătite
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 13:20

Peste 20 de școli și grădinițe din Timișoara, reparate în vacanța de vară. Primăria a investit peste 8 milioane de lei

Timișoara se pregătește pentru începutul noului an școlar cu mai multe unități de învățământ reparate și igienizate. Primăria...

Peste 20 de școli și grădinițe din Timișoara, reparate în vacanța de vară. Primăria a investit peste 8 milioane de lei
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 13:15

Disconfort olfactiv în sudul Timișoarei și în Chișoda. Garda de Mediu a identificat sursa și a aplicat o amendă de 50.000 de lei

Locuitorii din zona de sud a municipiului Timișoara și din Chișoda au reclamat în ultima perioadă un disconfort olfactiv. În urma sesizărilor,...

Disconfort olfactiv în sudul Timișoarei și în Chișoda. Garda de Mediu a identificat sursa și a aplicat o amendă de 50.000 de lei
Actualitate vineri, 4 septembrie 2026, 11:15

Parcarea cu plată din Lugoj începe abia în octombrie. Șoferii mai pot parca gratuit

Șoferii din Lugoj mai au la dispoziție aproximativ o lună pentru a se adapta la noul sistem de parcare cu plată din zona centrală a orașului....

Parcarea cu plată din Lugoj începe abia în octombrie. Șoferii mai pot parca gratuit