Ascultă Radio România Reșița Live

Ambulanță implicată într-un grav accident. Patru pacienți răniți

Patru pacienţi aflaţi într-o ambulanţă au fost grav răniţi, după ce aceasta a fost lovită de un autoturism, luni, între localităţile clujene Coplean şi Căşeiu.

Articol editat de Radio Resita, 10 septembrie 2018, 17:17

Se pare că șoferul unui autoturism marca Seat, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Zalău, nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj și a intrat în coliziune cu o ambulanță care mergea spre Cluj și ducea pacienți la dializă. În urma impactului, cele două autovehicule au ieșit în afara șoselei.

„Au fost implicate două autoturisme într-un accident rutier pe DN1C, între Coplean şi Căşeiu. Culpa este neasigurarea la viraj. Sunt cinci victime transportate la Spitalul Dej. Patru victime sunt pacienţi din ambulanţă, transportaţi la dializă, iar a cincea victimă este conducătorul auto vinovat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, cei patru pacienţi din ambulanţă sunt răniţi grav, iar conducătorul auto este rănit uşor.

Atac cibernetic asupra Depozitarului Central. Instituția anunță că deținerile de instrumente financiare și tranzacțiile decontate nu au fost afectate
Naţional vineri, 16 octombrie 2026, 12:51

Atac cibernetic asupra Depozitarului Central. Instituția anunță că deținerile de instrumente financiare și tranzacțiile decontate nu au fost afectate

Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația „Servicii Online pentru Investitori”. Incidentul a fost...

Atac cibernetic asupra Depozitarului Central. Instituția anunță că deținerile de instrumente financiare și tranzacțiile decontate nu au fost afectate
Luca Niculescu a depus lista noului Guvern la Parlament
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 20:28

Luca Niculescu a depus lista noului Guvern la Parlament

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi, 15 octombrie 2026 la Parlament, lista Cabinetului pe care îl propune, format din 17 miniștri,...

Luca Niculescu a depus lista noului Guvern la Parlament
Nicușor Dan, despre învestirea noului Guvern: „Eu cred că ne îndreptăm către votarea unui Guvern”
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 15:07

Nicușor Dan, despre învestirea noului Guvern: „Eu cred că ne îndreptăm către votarea unui Guvern”

Președintele României, Nicușor Dan, s-a declarat optimist în privința învestirii unui nou Guvern, în contextul negocierilor politice pentru...

Nicușor Dan, despre învestirea noului Guvern: „Eu cred că ne îndreptăm către votarea unui Guvern”
ÎCCJ a câștigat definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțele salariale ale magistraților. Miza este de 5 miliarde de lei
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 14:44

ÎCCJ a câștigat definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțele salariale ale magistraților. Miza este de 5 miliarde de lei

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a câștigat definitiv, joi, 15 octombrie 2026, procesul împotriva Guvernului României și...

ÎCCJ a câștigat definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțele salariale ale magistraților. Miza este de 5 miliarde de lei
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 09:36

Tulcea: Incendiu la bordul unei nave în Marea Neagră; opt persoane dispărute

Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorităţii Navale Române a declanşat o operaţiune de urgenţă de căutare şi salvare (SAR) în urma...

Tulcea: Incendiu la bordul unei nave în Marea Neagră; opt persoane dispărute
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 07:34

O dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Avioane F-18 și F-16 ridicate de la sol și mesaj RO-Alert în Tulcea

O dronă a pătruns în spațiul aerian al României în noaptea de miercuri spre joi, 14 spre 15 octombrie 2026, în zona Sulina, deasupra apelor...

O dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Avioane F-18 și F-16 ridicate de la sol și mesaj RO-Alert în Tulcea
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 06:24

Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii. Legea a fost adoptată de Parlament

Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite de o persoană apropiată pe tot parcursul travaliului și nașterii, potrivit unui proiect...

Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii. Legea a fost adoptată de Parlament
Naţional miercuri, 14 octombrie 2026, 20:48

PSD intră la guvernare: lista celor 11 miniştri social-democraţi

Consiliul Politic Național al PSD a decis, miercuri, 14 octombrie 2026 intrarea la guvernare și susținerea în Parlament a Guvernului condus de...

PSD intră la guvernare: lista celor 11 miniştri social-democraţi