29 iulie – Ziua Imnului Naţional al României!

Ziua de 29 iulie a fost proclamată Ziua Imnului Naţional prin Legea nr. 99/1998. Cu această ocazie, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, Primăria Municipiului Reşiţa şi Garnizoana Reşiţa organizează duminică, 29 iulie, cu începere de la ora 12.00, în Parcul Tricolorului din municipiul Reşiţa, un ceremonial militar dedicat acestei zile.

Articol editat de Radio Resita, 29 iulie 2018, 00:09 / actualizat: 29 iulie 2018, 19:25

Sunt invitaţi să ia parte la acest eveniment cetăţenii municipiului Reşiţa, reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate, autorităţilor publice locale, ai partidelor politice, asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, veterani de război, cadrele militare în rezervă şi în retragere.

În 2018 se împlinesc 170 de ani de la prima intonare documentată a actualului Imn Naţional al României, Deşteaptă-te române. Din anul 1998, ziua de 29 iulie a fost declarată Ziua Imnului Naţional al României.

Imnul Deşteaptă-te române a fost intonat pentru prima dată la 29 iulie 1948, în cadrul unei manifestări organizate în grădina publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi.

Deşteaptă-te, române!” este imnul naţional al României, începând cu 1990. Pentru o vreme, a fost de asemenea imn naţional al Republicii Democratice Moldoveneşti (1917 – 1918) şi al Republicii Moldova (1991 – 1994).

Poezia Răsunet (în manuscris Unu răsunetu) a fost publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al revistei „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” avându-l ca autor pe Andrei Mureşanu. Se presupune că este un ecou, un răspuns, o replică la poezia „Către români” a lui Vasile Alecsandri, publicată în numărul 21 din 24 mai 1848 al aceleiaşi reviste.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cugeţ uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!

(Ada Botezan)