Ascultă Radio România Reșița Live

Klaus Iohannis a promulgat modificarea şi completarea legii privind sistemul unitar de pensii publice

Legea se referă la persoanele care au desfăşurat activitate în locurile de muncă încadrate în grupa I şi/ sau grupa a II-a de muncă. Astfel, după articolul 169 indice 1 se introduce un nou articol, articolul 169 indice 2, cu următorul cuprins: “(1) Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169 indice 1 beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătoreşti, la stabilirea/ recalcularea pensiei aflată în plată sau, după caz, cuvenită la data de 31 decembrie 2015. (2) În situaţia în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1), rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât punctajul mediu anual aflat în plată, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării. (3) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018. (4) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018”.

Klaus Iohannis a promulgat modificarea şi completarea legii privind sistemul unitar de pensii publice

Articol editat de Gerhard Chwoika, 26 iulie 2018, 21:02

“Art. II (1) De prevederile art. 56 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază, din oficiu, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 şi data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018”, mai prevede legea.

Tot joi, şeful statului a semnat şi decretul de promulgare a Legii privind unele măsuri referitoare la sumele acordate reprezentând ajutoare de urgenţă.

Legea prevede exonerarea persoanelor care au beneficiat de ajutoare de urgenţă, în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, de la restituirea unor sume ca urmare a constatării, de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control, a înregistrării unor prejudicii.

Sindicatele din Educaţie refuză negocierile formale pe tema legii salarizării bugetarilor
Naţional joi, 23 iulie 2026, 16:34

Sindicatele din Educaţie refuză negocierile formale pe tema legii salarizării bugetarilor

Cele trei organizații sindicale, reprezentând peste 300.000 de salariați din învățământul preuniversitar și universitar, consideră că...

Sindicatele din Educaţie refuză negocierile formale pe tema legii salarizării bugetarilor
A murit unul dintre marinarii răniţi pe nava atacată în Marea Neagră
Naţional joi, 23 iulie 2026, 14:32

A murit unul dintre marinarii răniţi pe nava atacată în Marea Neagră

Un marinar filipinez, rănit în incendiul de pe petrolierul Gas Lisbon, a murit la Spitalul Județean Tulcea Unul dintre marinarii răniți în...

A murit unul dintre marinarii răniţi pe nava atacată în Marea Neagră
DNSC: Frauda prin SMS continuă. Românii sunt păcăliți de hackeri că au de plătit taxe sau amenzi restante
Naţional marți, 21 iulie 2026, 15:15

DNSC: Frauda prin SMS continuă. Românii sunt păcăliți de hackeri că au de plătit taxe sau amenzi restante

Campania frauduloasă cu mesaje SMS continuă în România, a avertizat Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), precizând că...

DNSC: Frauda prin SMS continuă. Românii sunt păcăliți de hackeri că au de plătit taxe sau amenzi restante
Petrolier sub pavilion liberian, atacat în Marea Neagră: 3 membri ai echipajului au fost răniți
Naţional marți, 21 iulie 2026, 10:35

Petrolier sub pavilion liberian, atacat în Marea Neagră: 3 membri ai echipajului au fost răniți

Autoritățile române au intervenit pentru salvarea echipajului unui petrolier sub pavilion liberian, care a fost atacat în Marea Neagră în timp...

Petrolier sub pavilion liberian, atacat în Marea Neagră: 3 membri ai echipajului au fost răniți
Naţional marți, 21 iulie 2026, 08:10

PNL: Proiectul legii salarizării va fi depus miercuri în Parlament. Liberalii cer sesiune extraordinară

PNL anunță că proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice va fi depus miercuri la Senat. Liberalii susțin convocarea...

PNL: Proiectul legii salarizării va fi depus miercuri în Parlament. Liberalii cer sesiune extraordinară
Naţional marți, 21 iulie 2026, 06:45

Programul Rabla Auto 2026: peste 11.000 de dosare depuse în prima oră. Bugetul pentru motociclete, epuizat în nouă minute

Programul Rabla Auto 2026 a atras peste 11.000 de solicitări în prima oră de la deschiderea înscrierilor pentru persoanele fizice. Bugetul...

Programul Rabla Auto 2026: peste 11.000 de dosare depuse în prima oră. Bugetul pentru motociclete, epuizat în nouă minute
Naţional duminică, 19 iulie 2026, 14:51

Locul al doilea la nivel mondial: peste 92% dintre români dețin casa în care locuiesc

La polul opus se află unele dintre cele mai dezvoltate economii europene, precum Germania și Elveția, unde majoritatea populației preferă să...

Locul al doilea la nivel mondial: peste 92% dintre români dețin casa în care locuiesc
Naţional duminică, 19 iulie 2026, 11:26

Apele Române: nu se taxeaza apa din fântânile din gospodarii

Instituția respinge categoric informațiile potrivit cărora românii ar urma să plătească taxe pentru apa extrasă din fântânile proprii sau...

Apele Române: nu se taxeaza apa din fântânile din gospodarii