Ascultă Radio România Reșița Live

Incendiul de pe Valea Cernei a avut cauze naturale și nu a afectat fondul forestier!

„Pagubele nu sunt foarte mari, vorbim aici de suma de aproximativ 1700 lei, deci nu vorbim de pagube foarte însemnate! De asemenea, vreau să vă spun că nici ecosistemul nu  avut foarte mult de suferit, pentru că acest incendiu s-a manifestat 90 la sută la nivelul litierei, nu au ars arbori cu coroană, să ardă mulți pini existenți pe acele creste – Pinul Negru de Banat, care este o specie endemică, în amplitudinea lui a scăpat de aceste pagube, asta și datorită intervenției noastre, cu pompierii și cu toți cei implicați! Pagubele reprezintă vreo 8 arbori de pin pe care noi i-am tăiat pentru a preîntâmpina extinderea focului și în zonele care nu erau arse, deci ca să nu se propage mai departe! În urma cercetărilor făcute de pompieri împreună cu celelalte instituții abilitate în acest sens s-a ajuns la concluzia că aceste cauze au fost de ordin natural, deci incendiul s-a produs pe cale naturală, credem noi de la un fulger din perioada respectivă!”, a declarat ing. Grigore Bardac – șeful Ocolului Silvic Băile Herculane.

Articol editat de Smadu Paul-Sever, 25 mai 2018, 12:27 / actualizat: 26 mai 2018, 10:04

Paul-Sever SMADU

Mandat european de arestare pus în executare la Caransebeș. Un bărbat de 39 de ani, căutat de autoritățile din Austria
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 11:09

Mandat european de arestare pus în executare la Caransebeș. Un bărbat de 39 de ani, căutat de autoritățile din Austria

Un bărbat de 39 de ani, căutat de autoritățile judiciare din Austria pentru înșelăciune. Acesta a fost reținut de polițiștii din...

Mandat european de arestare pus în executare la Caransebeș. Un bărbat de 39 de ani, căutat de autoritățile din Austria
Noi lucrări de modernizare în cartierul Govândari din Reșița. Mai multe alei și străzi intră în șantier
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 10:07

Noi lucrări de modernizare în cartierul Govândari din Reșița. Mai multe alei și străzi intră în șantier

Infrastructura urbană din cartierul Govândari din Reșița continuă să fie modernizată. Primăria anunță noi intervenții în cadrul...

Noi lucrări de modernizare în cartierul Govândari din Reșița. Mai multe alei și străzi intră în șantier
Reșița: stația „Ateneul Tineretului” nu va mai fi deservită temporar
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 07:00

Reșița: stația „Ateneul Tineretului” nu va mai fi deservită temporar

Călătorii din cartierul Moroasa, din Reșița, trebuie să țină cont de o modificare temporară a transportului public. Începând de vineri, 30...

Reșița: stația „Ateneul Tineretului” nu va mai fi deservită temporar
Bilete și abonamente mixte pentru Reșița și zonele metropolitane
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 06:49

Bilete și abonamente mixte pentru Reșița și zonele metropolitane

Organizarea și funcționarea transportului public local și metropolitan din Reșița și Banatul Montan au fost printre proiectele aprobate de...

Bilete și abonamente mixte pentru Reșița și zonele metropolitane
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 06:48

Primul dintre cele 10 blocuri din Timișoara intră în programul de reabilitare energetică cu fonduri europene

Primul dintre cele 10 blocuri din Timișoara care vor fi reabilitate energetic cu fonduri europene a intrat în etapa de finanțare. Viceprimarul cu...

Primul dintre cele 10 blocuri din Timișoara intră în programul de reabilitare energetică cu fonduri europene
Actualitate joi, 29 octombrie 2026, 20:01

Accident pe autostrada A1, în Timiş

Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, 29 octombrie 2026 pe autostrada...

Accident pe autostrada A1, în Timiş
Actualitate joi, 29 octombrie 2026, 17:15

Cele șapte baraje din Caraș-Severin sunt în stare bună de funcționare. Prefectul cere soluții pentru alimentarea cu apă a localității Bozovici

Cele șapte baraje din clasa C de importanță din județul Caraș-Severin se află în stare bună de funcționare. De asemenea, acestea dețin şi...

Cele șapte baraje din Caraș-Severin sunt în stare bună de funcționare. Prefectul cere soluții pentru alimentarea cu apă a localității Bozovici
Actualitate joi, 29 octombrie 2026, 17:12

Lugoj: bărbat de 35 de ani, reţinut după ce s-ar fi dat drept poliţist

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Lugoj. El este bănuit de uzurpare de calități oficiale....

Lugoj: bărbat de 35 de ani, reţinut după ce s-ar fi dat drept poliţist