Ascultă Radio România Reșița Live

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru 2018 ar putea demara în două săptămâni

„Vom finanţa în continuare, din Fondul de Mediu, Programul pentru reînnoirea parcului auto naţional – vechiul ‘Rabla Clasic’, prin care fiecare dintre noi care avem acasă o maşină mai veche de opt ani, să putem să o dăm şi să primim printr-un ecobonus de 6.500 de lei, acelaşi pe care l-am dat anul trecut, cu ajutorul căruia să putem cumpăra o maşină nouă. În acelaşi timp, toate valorile şi pentru hibrid, şi pentru cele care au emisii de carbon sub 130 de grame au aceleaşi sume, respectiv 1.000 şi 1.500 de lei. Programul continuă şi în acest an pentru că s-a dovedit clar că este nevoie să ne adaptăm la tot ce înseamnă schimbare, să protejăm mediul înconjurător şi să avem grijă de sănătatea populaţiei şi cu precădere a generaţiilor viitoare. Astfel, programul ‘Rabla Plus’ va avea acelaşi ecobonus de 10.000 de euro. Anul trecut, acest program a fost un succes, iar comparativ cu anul precedent 2016, numărul maşinilor introduse pe piaţă (electrice 100%, n.r.), şi pe care românii au dorit să le achiziţioneze a fost de peste 1.000. În acelaşi timp, se păstrează ecobonusul de 4.500 de euro pentru maşinile hibrid plug-in„, a spus Gavrilescu.

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru 2018 ar putea demara în două săptămâni

Articol editat de Gerhard Chwoika, 23 februarie 2018, 09:45

Ministrul Mediului a precizat, totodată, că ambele programe Rabla ar urma să debuteze ‘în cel mai scurt timp posibil, în maximum două săptămâni’.

„Ghidurile sunt în dezbatere publică, deci în următoarele două săptămâni sper să putem să începem finanţarea. Noi ne dorim foarte mult ca, împreună cu producătorii şi dealerii să putem să facem o lansare propriu-zisă, când se apasă pe buton. În paralel, am prins bani în buget şi pentru staţiile de încărcare a maşinilor electrice. La ora actuală, avem un plan multianual prin care să dezvoltăm o infrastructură. Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu toţi ‘benzinarii’, astfel încât să le aducem la cunoştinţă că ar trebui ca fiecare dintre dumnealor să poată să-şi doteze locaţiile cu astfel de staţii de reîncărcare iar dezvoltarea infrastructurii să fie făcută şi în consonanţă cu dezvoltarea infrastructurii mari din România, adică pe drumurile naţionale, pe drumurile expres sau pe lungimea autostrăzilor, astfel încât să nu pleci de acasă şi să te lase maşina în drum”, a subliniat ministrul de resort.

Pe de altă parte, Gavrilescu a menţionat că, în acest an, va exista şi o nouă ediţie a programului Casa Verde.

„Vom continua programul ‘Casa verde’. Anul trecut am reuşit să analizăm 12.000 de dosare în şase luni, de când am preluat mandatul. Aceste dosare stăteau în sertare de ceva timp. Şi anul acesta subvenţionăm acest program şi dorim să-l extindem şi pentru instituţiile publice, tot ce înseamnă primării etc”, a spus ministrul Mediului.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, bugetul pe acest an al Fondului pentru Mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, suma totală alocată fiind de aproape 520 milioane de lei, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

„Prin acesta se finanţează, practic, mai multe programe. (…) ‘Rabla’, ‘Rabla plus’, ‘Casa Verde’, e vorba şi despre programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, programul privind gestionarea deşeurilor, programul privind împădurirea terenurilor degradate, reconstrucţie ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor„, a spus Barbu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Sursa: economica.net

Etichete:
Palatul Cotroceni anunță programul consultărilor politice de luni
Naţional duminică, 4 octombrie 2026, 12:03

Palatul Cotroceni anunță programul consultărilor politice de luni

Președintele Nicușor Dan a convocat partidele și formațiunile parlamentare la consultări politice, luni, 5 octombrie 2026 la Palatul Cotroceni....

Palatul Cotroceni anunță programul consultărilor politice de luni
Prețul benzinei a depășit 10 lei pe litru în România
Naţional duminică, 4 octombrie 2026, 09:34

Prețul benzinei a depășit 10 lei pe litru în România

Prețul benzinei a depășit pragul de 10 lei pe litru la principalele benzinării din România. Și motorina se menține la valori de peste 10 lei...

Prețul benzinei a depășit 10 lei pe litru în România
Standard & Poor’s reconfirmă ratingul României la „BBB-”, dar menține perspectiva negativă
Naţional sâmbătă, 3 octombrie 2026, 11:23

Standard & Poor’s reconfirmă ratingul României la „BBB-”, dar menține perspectiva negativă

Agenția de rating Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-”, menținând însă perspectiva...

Standard & Poor’s reconfirmă ratingul României la „BBB-”, dar menține perspectiva negativă
Moody’s avertizează România: incertitudinea politică și costurile de finanțare pot afecta consolidarea fiscală
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 21:44

Moody’s avertizează România: incertitudinea politică și costurile de finanțare pot afecta consolidarea fiscală

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody’s despre situația...

Moody’s avertizează România: incertitudinea politică și costurile de finanțare pot afecta consolidarea fiscală
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 15:13

Noi norme pentru prevenirea incendiilor de pădure: Ministerul Mediului propune reguli actualizate după 26 de ani

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice pentru prevenirea și apărarea împotriva...

Noi norme pentru prevenirea incendiilor de pădure: Ministerul Mediului propune reguli actualizate după 26 de ani
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 10:31

UPDATE: Premierul interimar Ilie Bolojan audiat la DNA Iași

Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri dimineață, 2 octombrie 2026 la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași. Șeful...

UPDATE: Premierul interimar Ilie Bolojan audiat la DNA Iași
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 09:20

Dronă căzută în zona localității Plauru; echipele MApN fac cercetări la fața locului

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, vineri dimineața, că o dronă a căzut în zona localității Plauru din județul Tulcea. ‘În...

Dronă căzută în zona localității Plauru; echipele MApN fac cercetări la fața locului
Naţional joi, 1 octombrie 2026, 14:47

Comunități în jurul seniorilor: prevenția, îngrijirea, colaborarea și implicarea activă, în centrul ediției aniversare a conferinței Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă

România are peste 3,9 milioane de persoane cu vârsta de 65 de ani și peste, iar îmbătrânirea populației pune o presiune tot mai mare asupra...

Comunități în jurul seniorilor: prevenția, îngrijirea, colaborarea și implicarea activă, în centrul ediției aniversare a conferinței Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă