Ascultă Radio România Reșița Live

Proiect de lege: 30 de zile intervalul de timp dintre săvârşirea faptei şi constatarea contravenţiei de utilizare a drumurilor naţionale fără plata rovinietei

foto capital.ro

Proiect de lege: 30 de zile intervalul de timp dintre săvârşirea faptei şi constatarea contravenţiei de utilizare a drumurilor naţionale fără plata rovinietei

Articol editat de Valentina Adam, 6 februarie 2018, 14:12

Potrivit proiectului, între momentul în care un vehicul circulă fără rovinietă valabilă şi primirea procesului verbal de constatare a contravenţiei nu trebuie să treacă mai mult de 30 de zile, în caz contrat fapta nu mai poate fi sancţionată.

Actul normativ stabileşte, de asemenea, că probele trebuie ataşate la procesul verbal pentru a se asigura pe de-o parte, transparenţa în aplicarea sancţiunii, iar pe de altă parte, posibilitatea contestării în cunoştinţe de cauză a procesului verbal.

Proiectul a fost susţinut de toate grupurile parlamentare ai căror reprezentanţi au subliniat că se evită, în acest fel, situaţiile în care conducătorii vehiculelor primeau comunicarea privind constatarea contravenţiei la câteva luni după săvârşirea acesteia.

foto capital.ro

Etichete:
Complexul Energetic Oltenia, ținta unui atac cibernetic
Naţional duminică, 28 decembrie 2025, 09:01

Complexul Energetic Oltenia, ținta unui atac cibernetic

Un atac informatic de tip ransomware a vizat infrastructura IT de business a Complexul Energetic Oltenia, incidentul fiind identificat în data de 26...

Complexul Energetic Oltenia, ținta unui atac cibernetic
Pensiile magistraților, în analiza Curții Constituționale pe 28 decembrie
Naţional sâmbătă, 27 decembrie 2025, 08:39

Pensiile magistraților, în analiza Curții Constituționale pe 28 decembrie

Sesizarea ICCJ privind pensiile magistraţilor se va afla în analiza Curții Constituționale pe 28 decembrie 2025. Judecătorii Curții...

Pensiile magistraților, în analiza Curții Constituționale pe 28 decembrie
ANM: temperaturi sub normalul perioadei şi precipitaţii abundente până la finalul lunii ianuarie
Naţional sâmbătă, 27 decembrie 2025, 07:40

ANM: temperaturi sub normalul perioadei şi precipitaţii abundente până la finalul lunii ianuarie

Prognoză ANM indică temperaturi sub normalul perioadei și precipitații abundente până la finalul lunii ianuarie. Meteorologii ANM anunță că...

ANM: temperaturi sub normalul perioadei şi precipitaţii abundente până la finalul lunii ianuarie
Nou caz de femicid în România: crimă în județul Dolj, în prima zi de Crăciun
Naţional sâmbătă, 27 decembrie 2025, 07:34

Nou caz de femicid în România: crimă în județul Dolj, în prima zi de Crăciun

Un nou caz de femicid a zguduit România în prima zi de Crăciun. Un bărbat din județul Dolj a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că...

Nou caz de femicid în România: crimă în județul Dolj, în prima zi de Crăciun
Naţional vineri, 26 decembrie 2025, 12:12

Romsilva: investiții de 289 milioane lei în 2025

Romsilva anunţă investiții de 289 milioane lei în 2025, în ciuda întârzierii bugetului și a fenomenelor meteo extreme. Regia Națională a...

Romsilva: investiții de 289 milioane lei în 2025
Naţional joi, 25 decembrie 2025, 15:00

Bogdan Ivan: Eliminarea plafonării la gaze nu va avea un impact major asupra prețurilor

Bogdan Ivan: Eliminarea plafonării la gaze nu va avea un impact major asupra prețurilor Eliminarea plafonării prețului la gazele naturale după...

Bogdan Ivan: Eliminarea plafonării la gaze nu va avea un impact major asupra prețurilor
Naţional joi, 25 decembrie 2025, 13:53

Poliția informează că, joi dimineața, se circulă pe toate drumurile naționale și autostrăzile

Poliția informează că, joi dimineața, se circulă pe toate drumurile naționale și autostrăzile. Ninge slab în jumătatea de sud a țării, cu...

Poliția informează că, joi dimineața, se circulă pe toate drumurile naționale și autostrăzile
Naţional joi, 25 decembrie 2025, 11:06

Ministerul Sănătăţii: Intensitate crescută a cazurilor de gripă. Recomandări pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor

Ministerul Sănătății anunță că în această perioadă sunt înregistrate creșteri ale cazurilor de gripă, cu răspândire extinsă a...

Ministerul Sănătăţii: Intensitate crescută a cazurilor de gripă. Recomandări pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor