Ascultă Radio România Reșița Live

Comisia Europeană a deschis opt proceduri împotriva Bulgariei în domeniul mediului

Comisia Europeană a deschis opt proceduri împotriva Bulgariei în domeniul mediului.

Comisia Europeană a deschis opt proceduri împotriva Bulgariei în domeniul mediului

Articol editat de Adam Valentina, 3 ianuarie 2018, 12:27

Trei dintre acestea sunt în sectorul biodiversităţii, trei în domeniul calităţii aerului, una se referă la deşeuri şi una la apa reziduală. „Mediul este unul dintre sectoarele în care există cel mai mare număr de proceduri lansate de Comisie, deoarece este şi domeniul în care legislaţia ca volum este una dintre cele mai mari. De la 1 ianuarie 2007 până în prezenţ în sectorul mediului au fost lansate în total 82 de proceduri penale. 74 dintre acestea au fost deja închise în mod oficial de către Comisie, 8 sunt în etapă deschisă şi se lucrează în continuare în vederea închiderii lor”, a declarat Silvia Ranghelova, directorul Direcţiei pentru Coordonare problemelor UE şi Cooperare internaţională din cadrul Ministerului Mediului şi Apelor de la Sofia.

Aceasta a adăugat că au fost adoptate deciziile Curţii de Justiţie a UE, însă prin aceste hotărâri, instanta nu impune sancţiuni, ci doar stabileşte că există încălcări ale acestor proceduri. „În cadrul procedurii legate de depozitarea deşeurilor, sperăm că aceasta va fi închisă oficial, deoarece Bulgaria şi-a îndeplinit angajamentele după ce a fost pronunţată hotărârea. Suntem chiar în procesul de pregătire a documentaţiei pe care o trimitem Comisiei Europene pentru a începe închiderea procedurii”, a mai spus Ranghelova.

Etichete:
Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE
Internațional duminică, 1 noiembrie 2026, 12:45

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE

Uniunea Europeană introduce, de la 1 noiembrie 2026, o nouă taxă de procesare de 2 euro pentru comenzile online expediate din afara spațiului...

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Internațional vineri, 30 octombrie 2026, 22:05

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că...

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră
Internațional joi, 29 octombrie 2026, 06:32

Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Turcia, după declanșarea unui protest spontan al transportatorilor...

Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră
O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei
Internațional miercuri, 28 octombrie 2026, 15:22

O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei

O navă comercială care se îndrepta spre Portul Constanța a fost atacată miercuri, 28 octombrie 2026, cu trei drone în Marea Neagră, în...

O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei
Internațional miercuri, 28 octombrie 2026, 11:48

UPDATE | Accident feroviar în Spania: Bilanțul a crescut la 68 de morți. Dispecerul de trafic, audiat de anchetatori

Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri, 28 octombrie 2026, în apropiere de Toledo, Spania, a ajuns la cel puțin 68 de morți. Două...

UPDATE | Accident feroviar în Spania: Bilanțul a crescut la 68 de morți. Dispecerul de trafic, audiat de anchetatori
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 21:08

Alegeri prezidențiale în Bulgaria 2026: Iliana Iotova câștigă primul tur, dar va avea nevoie de un al doilea scrutin

Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale organizate duminică, 25...

Alegeri prezidențiale în Bulgaria 2026: Iliana Iotova câștigă primul tur, dar va avea nevoie de un al doilea scrutin
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 20:59

Proteste masive în Cehia: zeci de mii de oameni contestă reforma mass-media și avertizează asupra riscului de cenzură

Zeci de mii de persoane au protestat duminică, 25 octombrie 2026, la Praga, capitala Cehiei, împotriva reformei finanțării radioului și...

Proteste masive în Cehia: zeci de mii de oameni contestă reforma mass-media și avertizează asupra riscului de cenzură
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 11:17

Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina

Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma...

Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina