Ascultă Radio România Reșița Live

Măsuri pentru stimularea mediului de afaceri și reducerea poverii fiscale

O serie de măsuri benefice mediului de afaceri sunt cuprinse în proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Fiscal, analizată astăzi, în primă lectură, în ședința de Guvern.

Măsuri pentru stimularea mediului de afaceri și reducerea poverii fiscale

Articol editat de Alin Datcu, 26 octombrie 2017, 22:00

Astfel, Guvernul are în vedere majorarea numărului microîntreprinderilor care să beneficieze de impozit de 1% pe veniturile realizate, prin creșterea plafonului de încadrare ca microîntreprindere de la 500.000 de euro la 1 milion de euro. În prezent, IMM-urile care realizează cifra de afaceri între 500.000 de euro și 1 milion de euro plătesc impozit de 16% pe profit.

Mai exact, modificările vizează:

  • majorarea  limitei de încadrare în acest sistem de impunere  de la 500.000 euro la 1.000.000 euro;
  • includerea, în acest sistem, a tuturor firmelor care realizează venituri din consultanță și management, față de condiția care există în prezent de a nu aplica acest sistem dacă realizează mai mult de 20% din aceste tipuri de venituri;
  • includerea în acest sistem și a persoanelor juridice, care nu intrau sub incidența acestui impozit (persoanele juridice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc și din domeniul extracției resurselor naturale);

Măsura este benefică mediului de afaceri având în vedere scăderea sarcinii fiscale și reducerea costurilor aferente calcului și administrării impozitului.

 

O altă modificare stabilește  că sancționarea unui agent economic cu refuzul dreptului de deducere a TVA este posibilă doar dacă există probe că acesta avea informații certe despre activitatea firmelor  evazioniste cu care a intrat în relații comerciale.

Totodată, ordonanța transpune în legislația națională prevederile Directivei 2016/1164/UE, pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale, prin:

  • limitarea deductibilității dobânzilor;
  • introducerea impozitării la ieșire – previne erodarea bazei impozabile în cazul unui transfer de active în afara României;
  • introducerea regulii antiabuz, ce va permite autorităților române să refuze contribuabililor beneficiile fiscale obținute din aranjamente abuzive;
  • introducerea normelor privind societățile străine controlate (SSC) ce au ca scop împiedicarea evitării plații impozitelor prin devierea veniturilor către filiale din paradisuri fiscale.

 

De asemenea, se propune extinderea confiscării și asupra mijlocului de transport pentru cei ce fac evaziune comercializând produse accizabile nemarcate – alcool și produse din tutun.

 

          Totodată, prin proiectul de ordonanță, Guvernul are în vedere reducerea cotei de impozit pe venit de la 16% la 10%. Astfel, cota de impozitare scade pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor, din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din investiţii, (mai puțin veniturile din dividende, pentru care se menține cota de impozit de 5%), din pensii, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din premii și din alte surse. Măsura are scopul să reducă presiunea fiscală asupra veniturilor populației și, implicit să contribuie la creșterea nivelului de trai, precum și să încurajeze mediul de afaceri, îndeosebi în ceea ce privește creșterea investițiilor.

Alte modificări aduse Codului fiscal vizează:

  • Majorarea nivelului salariului lunar brut în funcție de care se acordă deducerea personală, după cum urmează:
    • de la 1500 lei (în prezent) la 1950 lei – limita până la care deducerile se acordă în sumă fixă, în funcție de numărul persoanelor aflate în întreținere,
    • de la 3000 lei (în prezent) la 3600 lei – limita maximă până la care deducerile se acordă în mod degresiv.

Pentru salariații care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 lei nu se acordă deduceri personale.

Scopul măsurii este să fie menținut numărul persoanelor care beneficiază de aceste deductibilități în condițiile majorării salariului minim brut pe țară și al transferului sarcinii fiscale de la angajator la angajat.

  • Reducerea cotei totale a contribuțiilor sociale obligatorii, per total cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%;
  • Reducerea numărului contribuțiilor sociale de la 6 la 3, respectiv contribuția de asigurări sociale (CAS), contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) și contribuția asiguratorie pentru muncă;

Astfel, contribuțiile sociale obligatorii vor fi:

  • contribuția de asigurări sociale (CAS) în cotă de:
  1. a) 25 % datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați și de către persoanele fizice pentru care există obligația plății contribuţiei de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal;
  2. b) 4 % datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
  3. c) 8 % datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă şi altor condiţii de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.
  • contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cotă de 10% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuţiei de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal.
  • contribuţia asiguratorie pentru muncă în cotă de 2,25% datorată de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.
  • Transferul sarcinii fiscale a obligațiilor privind contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator la angajat în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor, astfel:
    • CAS și CASS se datorează de către persoanele fizice, respectiv de către angajați, inclusiv în cazul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, pentru care CAS și CASS datorate nu pot fi mai mici decât nivelul contribuţiilor sociale aferente salariului minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează acestea, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ;
    • o cotă suplimentară de CAS (de 4%, respectiv 8%) pentru condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă definite potrivit legii.
  • Se introduce „Contribuția asiguratorie pentru muncă” în cotă de 2,25% din veniturile din salarii – datorată de  angajatori. Contribuţia asiguratorie pentru muncă  este destinată alimentării Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale și asigurării necesarului pentru plata prestațiilor din domeniul asigurărilor sociale de care beneficiază salariații, respectiv indemnizațiile pentru șomaj, indemnizațiile primite pentru concediile medicale sau cheltuielile pentru accidente de muncă și boli profesionale.
  • Modificarea modului de stabilire a CAS și a CASS, în sensul că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente [de exemplu: consultanți, experți contabili, medici, persoane fizice autorizate, avocați (numai CASS), notari (numai CASS)] sau alte categorii de venituri, nu mai datorează contribuțiile sociale asupra venitului realizat. Astfel, baza de calcul a CAS va fi venitul ales, care este cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară, iar baza de calcul al CASS va fi salariul minim brut pe țară.
  • Exceptarea de la plata CAS a persoanelor fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale numai pentru veniturile realizate din activități pentru care, potrivit legii, există obligaţia asigurării în aceste sisteme (ex: avocații, notarii, personalul monahal), inclusiv pentru veniturile de natură salarială realizate în domeniile respective (ex. avocații salarizați, etc.). În prezent, excepția se aplică pentru orice venit din salariu și asimilat salariilor, inclusiv persoanelor fizice care au și calitatea de pensionari al unui sistem propriu de asigurări sociale,  ceea ce generează inechități față de persoanele care sunt pensionari din sistemul public de pensii.
  • În contextul majorării cotei CASS datorată pentru persoanele fizice asigurate în sistemul de sănătate, de la 5,5% la 10%, pentru care, în prezent, contribuția se suportă de la bugetul de stat, se modifică modalitatea de asigurare în sistemul public de sănătate a persoanelor care au calitatea de pensionari, șomeri, persoane aflate în concedii pentru creșterea copiilor, persoane care obțin ajutoare sociale și alte categorii de persoane aflate sub protecţia sau în custodia statului. Aceste persoane vor fi asigurate în sistemul public de sănătate, fără plata contribuţiei, dacă nu realizează venituri pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

 

Tot astăzi, Guvernul a analizat astăzi, în primă lectură, un proiect de Ordonanță de Urgență și un proiect de Hotărâre de Guvern ce include măsuri

Astfel, salariul minim brut pe tara va crește de la 1.450 de lei la 1.900 de lei, începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unui proiect de Hotărâre discutat în primă lectură, în ședința de astăzi a Executivului.

Totodată, printr-un proiect de Ordonanță de Urgență, Guvernul propune majorarea indemnizației minime de creștere a copilului, tot de la 1 ianuarie 2018, la 1.250 de lei, față de 1.233 de lei cât este în prezent. Pentru asigurarea acestei creșteri, indemnizația de creștere a copilului nu va mai fi raportată, pe viitor, la salariul minim, ci la Indicele Social de Referință (ISC), care este astăzi de 500 de lei, iar indemnizația va fi de două ori și jumătate ISC.

Potrivit aceluiași act normativ, pensia minima va crește, de la 1 iulie 2018, la 640 de lei, iar punctul de pensie va ajunge la 1.100 de lei.

Aplicarea Venitului Minim de Incluziune (VMI) a fost amânată cu un an, până la 1 aprilie 2019, având în vedere că sistemul informatic nu este, încă, pregătit.

Facturile la energie electrică cresc din nou din 1 noiembrie 2025 – majorare aprobată de ANRE, dar impact redus pentru consumatori
Naţional duminică, 2 noiembrie 2025, 16:21

Facturile la energie electrică cresc din nou din 1 noiembrie 2025 – majorare aprobată de ANRE, dar impact redus pentru consumatori

Facturile la energie cresc ușor din 1 noiembrie 2025 Începând cu 1 noiembrie 2025, consumatorii de energie electrică din România vor plăti...

Facturile la energie electrică cresc din nou din 1 noiembrie 2025 – majorare aprobată de ANRE, dar impact redus pentru consumatori
Black Friday 2025: cum să evitaţi fraudele online
Naţional duminică, 2 noiembrie 2025, 14:31

Black Friday 2025: cum să evitaţi fraudele online

DNSC, Poliția Română și ARB au publicat un ghid complet care să vă ajute să evitaţi fraudele online de Black Friday 2025. Perioada...

Black Friday 2025: cum să evitaţi fraudele online
Alertă de fraudă cu amenzi online
Naţional sâmbătă, 1 noiembrie 2025, 14:47

Alertă de fraudă cu amenzi online

Specialiștii în securitate cibernetică au emis o alertă de fraudă cu amenzi online din partea Poliției Române și DNSC. O nouă escrocherie...

Alertă de fraudă cu amenzi online
11 milioane de euro: costul tratamentelor în străinătate al marilor arși
Naţional sâmbătă, 1 noiembrie 2025, 14:06

11 milioane de euro: costul tratamentelor în străinătate al marilor arși

După tragedia Colectiv, statul român a plătit 11 milioane de euro este costul tratamentelor în străinătate al marilor arși. România a...

11 milioane de euro: costul tratamentelor în străinătate al marilor arși
Naţional joi, 30 octombrie 2025, 06:54

Colectiv – 10 ani de la tragedie; slujbă de pomenire a victimelor în fața fostului club

Victimele tragediei petrecute în urmă cu un deceniu la Colectiv vor fi pomenite, joi, în fața fostului club. Slujba de pomenire va fi oficiată...

Colectiv – 10 ani de la tragedie; slujbă de pomenire a victimelor în fața fostului club
Naţional miercuri, 29 octombrie 2025, 21:50

Oana Gheorghiu, numită viceprim-ministru al României, depune jurământul joi

Oana Gheorghiu, numită viceprim-ministru al României, depune juărământul joi 30 octombrie 2025. Decretul a fost semnat de președintele Nicușor...

Oana Gheorghiu, numită viceprim-ministru al României, depune jurământul joi
Naţional miercuri, 29 octombrie 2025, 21:00

Explozie în Rahova: Primele rețineri în ancheta dezastrului

Un angajat Distrigaz și doi de la o firmă parteneră au fost reținuți, miercuri seară, în ancheta exploziei care a devastat un bloc de...

Explozie în Rahova: Primele rețineri în ancheta dezastrului
Naţional marți, 28 octombrie 2025, 17:38

Ilie Bolojan o propune pe Oana Gheorghiu pentru funcţia de viceprim-ministru al României

Prim-ministrul Ilie Bolojan o propune pe Oana Gheorghiu pentru funcția de viceprim-ministru al României. Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis...

Ilie Bolojan o propune pe Oana Gheorghiu pentru funcţia de viceprim-ministru al României