Ascultă Radio România Reșița Live

România exportă energie prin Caraș-Severin

Cele mai mari exporturi de energie le avem cu Serbia.

România exportă energie prin Caraș-Severin

Articol editat de Sebastian Dragomir, 31 august 2017, 13:19

România continuă relațiile comerciale cu Serbia, în domeniul energetic. Anunțul a fost făcut la Reșița de ministrul de resort, Toma Petcu. Acesta a spus că a avut o întâlnire la Kladovo cu omologul său sârb, Aleksandar Antic, și au analizat împreună contractele aflate în derulare, dar și pe cele care urmează să se încheie.

Întâlnirea a fost mai mult decât o întrevedere oficială la nivel înalt, fiind o sesiune reală de lucru între cele două state, la care au participat și specialiști români și sârbi, a mărturisit ministrul Petcu.

„Am stabilit această întâlnire cu omologul meu pentru că, atât România, cât și Serbia, vor să clarifice divergența istorică dintre țările noastre în ceea ce privește administrarea hidrocentralei de la Porțile de Fier, dar mai ales să deschidă noi subiecte de colaborare bilaterală în sectorul energetic. Cred că legătura puternică dintre statele noastre ar putea fi potențată de proiecte energetice noi, iar discuțiile au curs punctual în acest sens. În primul rând, am discutat cu ministrul sârb al Energiei despre posibilitatea creșterii capacității de export a electricității din România pe traseul Reșita-Pancevo.

Citeşte şi: Linia electrică Reşiţa – Pancevo îşi intră în drepturi

 

În cadrul întâlnirii, a fost abordată şi tema exportului de gaze naturale din România, odată ce va începe producția în perimetrele din Marea Neagră. Totodată, discuțiile au atins și subiectul transportului de țiței și produse petroliere rafinare între cele două țări. Există şanse ca acest gazoduct să traverseze judeţul Caraş-Severin, a spus în vizita sa de la Reşiţa, ministrul Toma Petcu.

 

(Sebastian Dragomir)

 

Bărbat din Jimbolia, arestat preventiv pentru pornografie infantilă și viol asupra unui minor
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 14:54

Bărbat din Jimbolia, arestat preventiv pentru pornografie infantilă și viol asupra unui minor

Un bărbat de 41 de ani, din Jimbolia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este  cercetat pentru pornografie infantilă și viol...

Bărbat din Jimbolia, arestat preventiv pentru pornografie infantilă și viol asupra unui minor
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% până la 31 octombrie 2026
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 14:30

Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% până la 31 octombrie 2026

Ministerul Finanțelor a anunțat joi, 15 octombrie 2026, prelungirea reducerii cu 25% a accizei la motorina standard, pentru perioada 16–31...

Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% până la 31 octombrie 2026
Două firme vor să modernizeze Școala Mică din Plopi. Clădirea va fi transformată în grădiniță cu program prelungit
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 14:15

Două firme vor să modernizeze Școala Mică din Plopi. Clădirea va fi transformată în grădiniță cu program prelungit

Două firme sunt interesate de contractul pentru modernizarea Școlii Mici din cartierul Plopi, din Timișoara, și transformarea clădirii într-o...

Două firme vor să modernizeze Școala Mică din Plopi. Clădirea va fi transformată în grădiniță cu program prelungit
155 de tineri cărășeni au vrut să fie agenți de poliție. După evaluarea psihologică, au rămas 131
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 13:38

155 de tineri cărășeni au vrut să fie agenți de poliție. După evaluarea psihologică, au rămas 131

Campania de recrutare a viitorilor agenți de poliție din Caraș-Severin a fost un succes. La finalizarea perioadei de înscriere la concursul de...

155 de tineri cărășeni au vrut să fie agenți de poliție. După evaluarea psihologică, au rămas 131
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 13:15

Faleza Mureșului din Arad, în plin proces de modernizare. Investiția depășește 75 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a falezei Mureșului din Arad, pe tronsonul cuprins între Parcul Europa și Podul Decebal, avansează conform calendarului...

Faleza Mureșului din Arad, în plin proces de modernizare. Investiția depășește 75 de milioane de lei
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 12:11

„Farfurii pentru viitor”, la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița. Elevii învață despre alimentația sănătoasă și reducerea risipei alimentare

Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița organizează, în zilele de 15 și 16 octombrie, activitatea educativă „Farfurii pentru viitor...

„Farfurii pentru viitor”, la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița. Elevii învață despre alimentația sănătoasă și reducerea risipei alimentare
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 11:15

Autostrada A1 Margina – Holdea: stadiul lucrărilor a ajuns la 70%. Progrese importante la pasaje și viaducte

Lucrările la structurile de pe șantierul autostrăzii A1, pe sectorul Margina – Holdea, avansează, progresul fizic ajungând la aproximativ 70%....

Autostrada A1 Margina – Holdea: stadiul lucrărilor a ajuns la 70%. Progrese importante la pasaje și viaducte
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 09:13

Incendiul din Domogled: noi focare identificate cu dronele. DN 67D rămâne închis circulației

Incendiul din Parcul Național Domogled – Valea Cernei continuă să fie monitorizat de pompieri, silvicultori și rangeri. În urma verificărilor...

Incendiul din Domogled: noi focare identificate cu dronele. DN 67D rămâne închis circulației