Ascultă Radio România Reșița Live

Misiuni comune la graniţa cu Serbia

În urma acestei colaborări, pe raza localității Oravița, au fost depistaţi ieri, șapte cetăţeni străini care se deplasau de la frontiera cu Serbia spre interiorul ţării. Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări. S-a constatat că este vorba de șase cetăţeni din Siria și unul din Irak, două femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 57 de ani și trei minori, cu vârste cuprinse între 7 şi 17 de ani. Aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

(Sebastian Dragomir)

Misiuni comune la graniţa cu Serbia

Articol editat de Sebastian Dragomir, 7 iunie 2017, 13:29

„Folosim efectivele postului de jandarmi din Băile Herculane şi în misiunea pe care o desfăşurăm la frontiera de stat a României cu Serbia. Desfăşurăm misiunile mai mult în cooperare cu Poliţia, nu în patrule independente”, a declarat pentru Radio Reşiţa, reprezentantul Jandarmeriei.

În urma acestei colaborări, pe raza localității Oravița, au fost depistaţi ieri, șapte cetăţeni străini care se deplasau de la frontiera cu Serbia spre interiorul ţării. Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări. S-a constatat că este vorba de șase cetăţeni din Siria și unul din Irak, două femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 57 de ani și trei minori, cu vârste cuprinse între 7 şi 17 de ani. Aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

(Sebastian Dragomir)

1 Mai la Timișoara: Primăria și Poliția Locală invită cetăţenii la relaxare în parcurile din oraş
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:48

1 Mai la Timișoara: Primăria și Poliția Locală invită cetăţenii la relaxare în parcurile din oraş

De 1 Mai, Timișoara își deschide parcurile pentru toți cei care vor să se bucure de o zi autentică de primăvară. Reperezentanţii primăriei...

1 Mai la Timișoara: Primăria și Poliția Locală invită cetăţenii la relaxare în parcurile din oraş
Program special de 1 Mai în Caraș-Severin: farmaciile rămân deschise, iar urgențele sunt asigurate
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 18:39

Program special de 1 Mai în Caraș-Severin: farmaciile rămân deschise, iar urgențele sunt asigurate

Farmaciile din Caraș-Severin rămân deschise în minivacanța de 1 Mai, însă majoritatea vor funcționa, după un program de weekend....

Program special de 1 Mai în Caraș-Severin: farmaciile rămân deschise, iar urgențele sunt asigurate
Caraș-Severin: Locuri limitate pentru picnic și relaxare în aer liber de 1 Mai
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 18:15

Caraș-Severin: Locuri limitate pentru picnic și relaxare în aer liber de 1 Mai

Grătarul și micii de 1 Mai sunt o tradiție respectată an de an de români. În județul Caraș-Severin, însă, opțiunile pentru o ieșire la...

Caraș-Severin: Locuri limitate pentru picnic și relaxare în aer liber de 1 Mai
Timișoara continuă modernizarea trotuarelor: lucrări în mai multe zone și restricții de trafic
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 18:00

Timișoara continuă modernizarea trotuarelor: lucrări în mai multe zone și restricții de trafic

Primăria Municipiului Timișoara continuă programul de reabilitare a infrastructurii pietonale, prin lucrări de refacere a trotuarelor în mai...

Timișoara continuă modernizarea trotuarelor: lucrări în mai multe zone și restricții de trafic
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 14:24

Cristian Gâfu, noul prefect al județului Caraș-Severin, a fost învestit oficial

Cristian Gâfu a depus jurământul de învestire în funcția de prefect al județului Caraș-Severin, joi, 30 aprilie 2026 în cadrul unei...

Cristian Gâfu, noul prefect al județului Caraș-Severin, a fost învestit oficial
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 14:21

Primăria Timișoara actualizează dosarele pentru locuințe sociale conform noului regulament de repartizare

Primăria Timișoara a demarat procesul de actualizare a dosarelor pentru locuințe sociale, în conformitate cu noul regulament de repartizare....

Primăria Timișoara actualizează dosarele pentru locuințe sociale conform noului regulament de repartizare
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 11:40

Rata șomajului în Caraș-Severin a scăzut la 2,27% în martie 2026

AJOFM Caraș-Severin anunță 3.454 de șomeri și o rată a șomajului de 2,27% în martie 2026, în scădere față de luna precedentă. Agenția...

Rata șomajului în Caraș-Severin a scăzut la 2,27% în martie 2026
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 11:33

Diferențe de cost între căminele de stat și cele private din Caraș-Severin

Tarifele practicate în centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice din Caraș-Severin variază semnificativ între sistemul public și cel...