Ascultă Radio România Reșița Live

De Paşti, spitalele din Caraş-Severin îşi desfăşoară activitatea în regim de gardă

Pentru a face faţă tuturor solicitărilor de Paşti, Direcţia de Sănătate Publică dă asigurări că Serviciul Judeţean de Ambulanţă a suplimentat numărul autosanitarelor în Caraş-Severin.

medici
Foto: medici

Articol editat de Daiana Rosca, 15 aprilie 2017, 07:00

Pentru cadrele medicale din secţiile de urgenţe a spitalelor, sărbătorile la serviciu sunt aproape o tradiţie. Şi pe acest segment personalul a fost suplimentat a precizat pentru Radio Reşiţa, purtătorul de cuvânt al DSP, Daniel Botgros.

Asistenţa medicală în mediul rural este asigurată prin cabinetele medicilor de familie care au afişat la loc vizibil programul de lucru pentru perioada sărbătorilor pascale şi alternativele la care pot apela pacienţii. De asemenea, la nivelul primăriilor locale s-a luat măsura ca asistenţii comunitari şi mediatorii sanitari să poată fi alertaţi în cazuri deosebite.

Trebuie menţionat că medicii de familie nu vor avea cum să trimită pe nimeni la investigaţii şi consultaţii de specialitate în ambulatoriu, pentru că policlinicile vor fi închise în primele zile de sărbătoare. Dacă situaţia este mai gravă, oricine poate chema ambulanţa. Instituţiile medicale vor asigura rezervele necesare de medicamente şi consumabile şi vor răspunde tuturor solicitărilor.

Daiana Roşca

Alertă în Caraș-Severin: polițiștii caută o persoană bănuită că a furat o armă de vânătoare și 10 cartușe
Actualitate miercuri, 28 octombrie 2026, 08:54

Alertă în Caraș-Severin: polițiștii caută o persoană bănuită că a furat o armă de vânătoare și 10 cartușe

Polițiștii din Caraș-Severin desfășoară acțiuni de căutare pentru depistarea unei persoane bănuite că ar fi sustras o armă de vânătoare...

Alertă în Caraș-Severin: polițiștii caută o persoană bănuită că a furat o armă de vânătoare și 10 cartușe
Studiu de trafic pe drumurile din vestul țării, pe 28 octombrie 2026
Actualitate miercuri, 28 octombrie 2026, 05:30

Studiu de trafic pe drumurile din vestul țării, pe 28 octombrie 2026

Ultima etapă de colectare a datelor privind circulația rutieră are loc miercuri, 28 octombrie 2026, pe mai multe drumuri naționale din vestul...

Studiu de trafic pe drumurile din vestul țării, pe 28 octombrie 2026
Peste 200 de amenzi pe DN 6, în Timiș: un şofer a fost prins cu 141 km/h în localitate
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 21:14

Peste 200 de amenzi pe DN 6, în Timiș: un şofer a fost prins cu 141 km/h în localitate

Polițiștii rutieri din Timiș au aplicat 203 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 87.706 lei, în urma unei acțiuni desfășurate...

Peste 200 de amenzi pe DN 6, în Timiș: un şofer a fost prins cu 141 km/h în localitate
Fosta manageră interimară şi două şefe de servicii de la Spitalul Municipal Timişoara au fost trimise în judecată
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 20:38

Fosta manageră interimară şi două şefe de servicii de la Spitalul Municipal Timişoara au fost trimise în judecată

Fosta manageră interimară, șefa Biroului Resurse Umane și șefa Serviciului Juridic din cadrul Spitalului Municipal Timișoara au fost trimise...

Fosta manageră interimară şi două şefe de servicii de la Spitalul Municipal Timişoara au fost trimise în judecată
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 18:30

Analize medicale gratuite la Spitalul Județean din Reșița. Managerul Cristian Toader: „Avem fonduri suficiente pentru populația din judeţ”

Pacienții din Reșița și din Caraș-Severin pot beneficia de analize medicale gratuite, pe baza biletului de trimitere, la Spitalul Județean de...

Analize medicale gratuite la Spitalul Județean din Reșița. Managerul Cristian Toader: „Avem fonduri suficiente pentru populația din judeţ”
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 15:30

Biroul Vamal Naidăș, bilanț la frontiera cu Serbia. Cătălin Zărnescu: „Urmărim combaterea contrabandei și a evaziunii fiscale”

În primele nouă luni ale anului 2026, lucrătorii Biroului Vamal de Frontieră Naidăș au confiscat sau preluat 9.120 de țigarete, 76 de litri de...

Biroul Vamal Naidăș, bilanț la frontiera cu Serbia. Cătălin Zărnescu: „Urmărim combaterea contrabandei și a evaziunii fiscale”
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 15:26

Primăria Arad suspendă pentru trei luni Certificatul de Agrement al unei firme. Lucrări executate fără respectarea avizelor și dosar penal

Primăria Municipiului Arad a suspendat pentru trei luni Certificatul de Agrement al societății S.C. INSTGAZ S.R.L., în urma unor abateri...

Primăria Arad suspendă pentru trei luni Certificatul de Agrement al unei firme. Lucrări executate fără respectarea avizelor și dosar penal
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 15:18

Polițist din Timișoara, trimis în judecată după ce ar fi furnizat unui infractor informații despre un seif cu bani dintr-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a furnizat unei persoane cunoscute pentru infracțiuni contra...

Polițist din Timișoara, trimis în judecată după ce ar fi furnizat unui infractor informații despre un seif cu bani dintr-o locuință