Ascultă Radio România Reșița Live

Bursa generală a locurilor de muncă nu se mai organizează la Reșița

Bursa generală a locurilor de muncă prevăzută în data de 7 aprilie la Reșița, s-a anulat din cauza ofertelor insuficiente din municipiu, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraș-Severin, Carla Goagă.

Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează însă, în 7 aprilie, începând cu ora 9.00, Bursa generală a locurilor de muncă în Caransebeș și Băile Herculane. În cadrul evenimentului, agenții economici din județ își pot depune ofertele de angajare. În Caransebeș, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se pot prezenta la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță între orele 9.00 și 12.00. De asemenea, în Băile Herculane șomerii pot participa la bursa organizată pe strada Mihai Eminescu, numărul 2.

Purtătorul de cuvânt al AJOFM, Caraș-Severin, Carla Goagă a precizat că agenții economici își pot depune locurile vacante la sediul Agenţiei din Reşiţa, strada Traian Lalescu numărul 17 (tel 0255/212160) sau la sediile punctelor de lucru din Băile Herculane (tel 0255/560484) și Caransebeș (tel 0255/516323). Participarea la bursă este gratuită.

Andreea Lupșa

Articol editat de Gerhard Chwoika, 30 martie 2017, 09:30 / actualizat: 30 martie 2017, 10:34

Etichete:
Caraş-Severin: au început înscrierile în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027
Actualitate marți, 31 martie 2026, 13:06

Caraş-Severin: au început înscrierile în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027

Marţi, 31 martie, a început înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027, în județul Caraș-Severin. Această primă etapă...

Caraş-Severin: au început înscrierile în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027
Primăria Timișoara dotează 30 de școli cu mese de ping-pong pentru elevi
Actualitate marți, 31 martie 2026, 12:58

Primăria Timișoara dotează 30 de școli cu mese de ping-pong pentru elevi

Primăria Municipiului Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, continuă programul de modernizare a unităților de...

Primăria Timișoara dotează 30 de școli cu mese de ping-pong pentru elevi
18 intervenții ale pompierilor cărășeni într-o singură zi. Incendiu puternic și alertă de gaz în Reșița
Actualitate marți, 31 martie 2026, 09:38

18 intervenții ale pompierilor cărășeni într-o singură zi. Incendiu puternic și alertă de gaz în Reșița

Pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” Caraș-Severin au desfășurat, în data de 30 martie, un...

18 intervenții ale pompierilor cărășeni într-o singură zi. Incendiu puternic și alertă de gaz în Reșița
S-au aflat rezultatele la simularea Evaluării Naţionale
Actualitate luni, 30 martie 2026, 16:30

S-au aflat rezultatele la simularea Evaluării Naţionale

Lucrările elevilor de clasa a VIII-a din Caraș-Severin, care au participat în urmă cu două săptămâni la simularea Evaluării Naţionale, au...

S-au aflat rezultatele la simularea Evaluării Naţionale
Actualitate luni, 30 martie 2026, 16:20

Debutul Săptămânii Verzi în școlile din aria Parcul Național Semenic – Cheile Carașului: educație pentru natură și viitor la Şcoala Gimnazială 7 din Reşiţa

Activitățile dedicate programului „Săptămâna Verde” au debutat luni, 30 martie 2026 în unitățile de învățământ din aria Parcului...

Debutul Săptămânii Verzi în școlile din aria Parcul Național Semenic – Cheile Carașului: educație pentru natură și viitor la Şcoala Gimnazială 7 din Reşiţa
Actualitate luni, 30 martie 2026, 16:16

Îngrijire gratuită la domiciliu pentru vârstnicii vulnerabili din Timișoara

Vârstnicii din Timișoara care nu au aparținători sau sprijin constant pot beneficia de servicii gratuite de îngrijire la domiciliu, printr-un...

Îngrijire gratuită la domiciliu pentru vârstnicii vulnerabili din Timișoara
Actualitate luni, 30 martie 2026, 16:15

Caraş-Severin: Centrele temporare pentru sacrificarea mieilor, autorizate până pe 11 aprilie. Reguli stricte și controale intensificate în magazine şi pieţe

Amenajarea centrelor temporare pentru sacrificarea mieilor este permisă doar în perioada sărbătorilor pascale, iar Direcția Sanitar-Veterinară...

Caraş-Severin: Centrele temporare pentru sacrificarea mieilor, autorizate până pe 11 aprilie. Reguli stricte și controale intensificate în magazine şi pieţe
Actualitate luni, 30 martie 2026, 16:10

OncoHelp Timișoara, în prima linie a inovației: medicii aduc în Banat cele mai noi terapii pentru cancerul pulmonar din Europa

Cancerul pulmonar rămâne una dintre cele mai agresive boli oncologice, iar în România incidența este cu aproximativ 15% peste media Uniunii...