Ascultă Radio România Reșița Live

Soţul femeii decedate în luna februarie la spitalul din Caransebeş cere primarului să le interzică celor 4 medici să mai facă gărzi

Drama bărbatului a carui soţie a decedat în data de 20 februarie la Spitalul Municipal din Caransebeş, fără un diagnostic precis continuă!

Soţul femeii decedate în luna februarie la spitalul din Caransebeş cere primarului să le interzică celor 4 medici să mai facă gărzi

Articol editat de Daiana Rosca, 29 martie 2017, 16:51

Georgel Ilcu susţine că cei 4 medici: Borcean Gheorghe, Marinescu Dumitru, Hana Cătălin și Bâldea Aida, care au investigat pacienta şi au participat la intervenţia chirurgicală, nu au asigurare de malpraxis. În plus bărbatul susţine că nici Spitalul Municipal nu ar avea o astfel de poliţă încheiată cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

„Dumnealor de fapt nu au asigurare de malpraxis, au numai o simplă asigurare încheiată pentru dreptul de liberă practică, uitând să-şi plătească cota de malpraxis pentru serviciile pe care le fac în afara cabinetului medical, acolo unde s-au declarat ei. Ceea ce este mai grav, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din Caraş-Severin a confirmat că Spitalul Municipal din Caransebeş nu are decât asigurare de servicii pentru cadrele medii şi nu are pentru medici. Asta înseamnă că medicii nu aveau voie să intre în nicio sală de operaţie şi nici nu puteau să facă manevre medicale, fără asigurarea de servicii, făcută pentru medici de Spitalul Municipal Caransebeş. Este acea asigurare renumită de 500 de mii de euro, obligatorie pentru cei care au săli de operaţie. Doar că la Caransebeş dacă se încheia o astfel de asigurare, blocurile operatorii trebuiau să fie dotate cu defibrilator şi o unitate de dializă, lucru care nu există şi nu a existat niciodată la Spitalul din Caransebeş. Aşa că vă spun că soţia mea nu a fost ucisă din culpă ci a fost omorâtă în mod calificat de 4 medici, care şi-au bătut joc de o viaţă de om pentru orgolii profesionale, în condiţiile în care puteau să o trimită la Timişoara aşa cum i-am rugat”, susţine Georgel Ilcu.

La polul opus, contactat telefonic preşedintele Casei Judeţene de Asigurari de Sănătate, Mirela Zeman susţine că spitalul Municipal din Caransebeş are o astfel de asigurare incheiată, astfel ca medicii pot face în continuare intervenţii chirurgicale. De aceiaşi părere este şi purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal din Caransebeş, Alin Simeria, care explică situaţia, în numele medicilor acuzaţi de Georgel Ilcu.

„Referitor la asigurările de malpraxis putem preciza cu certitudine faptul că atât Spitalul Municipal din Caransebeş ca instituţie, cât şi  toţi medicii angajaţi ai unităţii medicale, au încheiate asigurări de malpraxis, valabile de la 1 ianuarie şi până în 31 decembrie 2017. Motiv pentru care confirmăm  că medicii unităţii noastre, sunt acreditaţi prin ordinul ministrului sănătăţii să efectueze atât intervenţii chirurgicale, cât şi alte tratamente medicale în funcţie de cerinţele cazului”, a precizat Alin Simeria.

Acest caz a fost dezbătut şi în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local. Primarul Felix Borcean susţine că este alături de Georgel Ilcu în ceea ce priveşte pierderea suferită, dar nu crede că medicii i-au omorât intenţionat soţia.

„Omul a suferit o dramă este de înţeles reacţia pe care o are şi eu îi sunt alături, însă am discutat şi cu cei 4 medici şi sincer discuţiile pe care le-am avut cu aceştia mă fac să le dau dreptate şi acestora pentru că într-adevăr situaţia respectivă a fost una cu totul şi cu totul excepţională. Poţi să acuzi nişte medici de foarte multe lucruri dar că ar vrea să omoare pe cineva mi se pare exagerat”.  În plus edilul a ţinut să precizeze că nu e de competenţa sa să ia decizii în probleme medicale, dar chiar şi aşa o sa-i dea un răspuns cetăţeanului Georgel Ilcu.

În şedinţa ordinară a Consiliului Local, de ieri, Georgel Ilcu i-a cerut primarului să-i suspende pe cei 4 medici şi practic să le interzică să mai facă gărzi în cadrul unităţii medicale. Ilcu a mai cerut legislativului să ia act de această notificare, pentru că este  ultima oară când se mai prezintă în faţa consilierilor. De acum încolo, vor fi ordonanţele instanţei şi ale parchetului care vor vorbi în numele lui, precizează Georgel Ilcu.

În plus deşi a trecut o lună de zile bărbatul nu a primit încă rezultatul necropsiei. Acesta cere tuturor instiţuţilor abilitate să-l ajute şi nu va renunţa până nu i se va face dreptate.

Daiana Roşca

Reșițenii pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 10:15

Reșițenii pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire

Cererile pentru sezonul rece 2026-2027 se depun la Direcția de Asistență Socială Reșița sau online Reșițenii care se află în situații de...

Reșițenii pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire
Bienala UMAN 2026, la Timișoara: Peste 80 de experți discută despre medicina viitorului și inteligența artificială. Poate AI să înlocuiască medicul?
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 09:38

Bienala UMAN 2026, la Timișoara: Peste 80 de experți discută despre medicina viitorului și inteligența artificială. Poate AI să înlocuiască medicul?

Timișoara găzduiește, în perioada 15–17 octombrie 2026, Bienala de Științe Medicale, Tehnologie și Artă „UMAN – The Biennial”, un...

Bienala UMAN 2026, la Timișoara: Peste 80 de experți discută despre medicina viitorului și inteligența artificială. Poate AI să înlocuiască medicul?
Pădurea Verde din Timișoara, proiect de amenajare de 16,7 milioane de lei. Trasee pentru biciclete, alei suspendate și zone de relaxare
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 09:15

Pădurea Verde din Timișoara, proiect de amenajare de 16,7 milioane de lei. Trasee pentru biciclete, alei suspendate și zone de relaxare

Pădurea Verde din Timișoara ar putea beneficia de noi trasee pentru plimbări și biciclete, alei suspendate, podețe peste pârâul Behela și...

Pădurea Verde din Timișoara, proiect de amenajare de 16,7 milioane de lei. Trasee pentru biciclete, alei suspendate și zone de relaxare
Cristian Toader a câştigat concursul pentru postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 07:45

Cristian Toader a câştigat concursul pentru postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa

Medicul internist Cristian Toader a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa....

Cristian Toader a câştigat concursul pentru postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 07:15

Lugoj: Vaccinarea antigripală este disponibilă și la farmacia Help Net 128

Locuitorii județului Timiș se pot vaccina împotriva gripei sezoniere și în farmacii autorizate, nu doar în cabinetele medicilor de familie. La...

Lugoj: Vaccinarea antigripală este disponibilă și la farmacia Help Net 128
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 06:15

Autobuz pe ruta Rafnic – Clocotici – Vodnic – Lupac – Reșița. Ce tarife sunt propuse și când se încheie consultarea publică

Inițiativa vizează în special elevii care fac naveta la școlile din Reșița, dar și ceilalți locuitori care au nevoie de o legătură...

Autobuz pe ruta Rafnic – Clocotici – Vodnic – Lupac – Reșița. Ce tarife sunt propuse și când se încheie consultarea publică
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 20:20

Băiat de 14 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână de 4 metri, la Reșița

Un băiat în vârstă de 14 ani a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână din curtea locuinței sale, în municipiul Reșița....

Băiat de 14 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână de 4 metri, la Reșița
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 18:32

Tatăl unui elev și fratele acestuia, arestaţi preventiv după un conflict la o şcoală din Timişoara

UPDATE | IPJ Timiş anunţă că față de bărbatul de 39 de ani, reținut în urma incidentului, instanța a dispus măsura arestării preventive...

Tatăl unui elev și fratele acestuia, arestaţi preventiv după un conflict la o şcoală din Timişoara