Ascultă Radio România Reșița Live

Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea se află sub control judiciar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 15 februarie 2017, față de inculpatul ZGONEA VALERIU – ȘTEFAN, vicepreședinte, în perioada 2010-2012, și ulterior președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României în legislatura 2012-2016, pentru infracțiunea de trafic de influență.
În cursul lunii iulie 2012, inculpatul Zgonea Valeriu -Ștefan a fost numit în funcția de președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României.
În acest contexţ începând cu luna iulie 2012, suspectul DobricĂ Dumitru i-a promis inculpatului Zgonea Valeriu – Ștefan, iar acesta din urmă a acceptat foloase necuvenite în schimbul intervenției pe lângă funcționarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influență, în vederea numirii unei rude a lui Dobrică Dumitru într-o importantă funcție publică.
Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la suspectul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă de aproximativ 52.000 de lei, reprezentând  contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19.05.2013) și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.

Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea se află sub control judiciar

Articol editat de Radio Resita, 15 februarie 2017, 16:25

La data de 22.04.2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru  Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită,  la data de 23.01.2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

1.    Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Zgonea Valeriu Ștefan trebuie să respecte urmtoarele obligații:
a)    să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești sau la sediile instanțelor de judecată,  ori de câte ori este chemat;
b)    să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinței;
c)    să se prezinte la Direcția Generală de Poliție a mun. București – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d)    să nu părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent;
f)      să nu se apropie de celelalte persoane cercetate în cauză și de persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu acestea direct sau indirecţ pe nicio cale;
g)      să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

DGPMB: Percheziții de amploare la societăți comerciale care trebuiau să gestioneze deșeurile
Naţional marți, 24 martie 2026, 12:15

DGPMB: Percheziții de amploare la societăți comerciale care trebuiau să gestioneze deșeurile

Polițiștii Capitalei efectuează, marți, 83 de percheziții în București și 13 județe la societăți comerciale care ar fi creat și...

DGPMB: Percheziții de amploare la societăți comerciale care trebuiau să gestioneze deșeurile
Aplicația de salarizare a profesorilor a fost actualizată: plățile pentru hotărârile judecătorești trebuie raportate până pe 26 martie 2026
Naţional marți, 24 martie 2026, 11:06

Aplicația de salarizare a profesorilor a fost actualizată: plățile pentru hotărârile judecătorești trebuie raportate până pe 26 martie 2026

Inspectoratele școlare au primit un document oficial privind actualizarea aplicației de salarizare a personalului din învățământ, versiunea...

Aplicația de salarizare a profesorilor a fost actualizată: plățile pentru hotărârile judecătorești trebuie raportate până pe 26 martie 2026
Candidați la parchete/ CSM încearcă a treia oară să dea aviz pentru Alex Florența și Marius Voineag
Naţional marți, 24 martie 2026, 07:47

Candidați la parchete/ CSM încearcă a treia oară să dea aviz pentru Alex Florența și Marius Voineag

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) reia, marți, votul în cazul lui Alex Florența, care candidează pentru un...

Candidați la parchete/ CSM încearcă a treia oară să dea aviz pentru Alex Florența și Marius Voineag
Legea bugetului 2026, contestată la CCR de AUR
Naţional luni, 23 martie 2026, 21:42

Legea bugetului 2026, contestată la CCR de AUR

AUR a contestat la CCR legea bugetului de stat pe 2026, invocând încălcarea drepturilor sociale și proceduri accelerate. AUR contestă legea...

Legea bugetului 2026, contestată la CCR de AUR
Naţional luni, 23 martie 2026, 15:28

PSD decide după Paști dacă rămâne la guvernare alături de Ilie Bolojan

PSD organizează pe 20 aprilie 2026 o consultare internă decisivă privind rămânerea la guvernare. PSD decide după Paști dacă rămâne sau nu...

PSD decide după Paști dacă rămâne la guvernare alături de Ilie Bolojan
Naţional luni, 23 martie 2026, 15:17

România găzduieşte exerciţiul „Sea Shield 2026”

România este, în aceste zile, gazda unuia dintre cele mai importante exerciții militare din regiune. Exercițiul multinațional „Sea Shield...

România găzduieşte exerciţiul „Sea Shield 2026”
Naţional luni, 23 martie 2026, 12:13

Guvernul limiteză adaousul comercial la carburanți pentru o perioadă de șase luni

Guvernul va adopta, marți, o ordonanță de urgență pentru a stabili măsuri de protejare a economiei și populației în contextul crizei de pe...

Guvernul limiteză adaousul comercial la carburanți pentru o perioadă de șase luni
Naţional luni, 23 martie 2026, 09:09

Biroul Permanent Național al PSD – luni; se decide calendarul consultării interne privind ieșirea sau nu de la guvernare

Biroul Permanent Național al PSD se reunește, luni, la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire...

Biroul Permanent Național al PSD – luni; se decide calendarul consultării interne privind ieșirea sau nu de la guvernare