[FOTO] Anton Pavlovici Cehov: „Puterea de a crede e o putere a sufletului”

Dramaturgul s-a născut la pe 29 ianuarie 1860, la Taganrog, un oraș de la Marea Azov.În scurta sa viaţă, a trăit doar 44 de ani, Anton Pavlovici Cehov a marcat definitiv lumea artistică mondială prin capodoperele scrise de el.Medic, prozator și dramaturg rus, Cehov este prezent de peste o sută de ani cu piesele sale, practic, în fiecare stagiune pe afișele teatrelor din România şi din lume. Orice montare echivalează cu o nouă reflectare a textului în oglinda scenei.

„Medicina este nevasta mea legiuită, iar literatura este amanta mea. Când mă satur de una, petrec noaptea cu cealaltă”

După părerea autorului, nu există niciun proiect măreţ care, mai devreme sau mai târziu, să nu fie destinat eşecului:

„Îţi trebuie o energie supraomenească pentru a face punte peste prăpastia care separă visul de realitate. Toate personajele care se mişcă în atmosfera ei ceţoasă au un fel de premoniţie a înfrângerii lor în dragoste şi în artă. Îşi visează pasiunea, vorbesc despre ea, dar nu o trăiesc”, mărturisea despre prima sa piesă Pescăruşul care, este  prima dintre cele patru mari piese: Livada de vişini, Trei surori, Unchiul Vania, scrisă de  Cehov în anul 1896, şi cea mai des montată dintre  cele din opera sa.

În anul 1898, Constantin Stanislavski a regizat piesa pentru Teatrul de Arte din Moscova, obţinând un adevărat triumf, după eşecul versiunii academice din anul 1896. Producţia lui Stanislavski a ajuns „unul dintre cele mai mari evenimente din istoria teatrului rusesc şi una dintre cele mai marcante evoluţii în istoria dramaturgiei mondiale”. Atenția lui Stanislavski asupra realismului psihologic și a subtilităților ascunse din piesă au reînviat interesul lui Cehov de a scrie pentru scenă.

„A înfățișat viața viitoarei societăți rusești în imagini pline de viață și de optimism. Se uita la prezent fără să-l falsifice. Nu i-a fost niciodată teamă de adevăr”, mărturisea despre dramaturg, marele teoretician rus, Konstantin Stanislavski.

Teatrul de Arte din Moscova poartă şi astăzi pescărușul ca emblemă, celebrând producția istorică care i-a dat practic identitatea

Cehov a rămas contemporanul nostru prin intuiţia de-a radiografia stări, tăceri şi sentimente, acoperind întotdeauna visul fiecărui personaj, în care ne putem regăsi oricare dintre noi, cu teama şi bucuria vieţii.

Articol editat de Radio Resita, 28 ianuarie 2019, 20:07

„Principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să ştii să-ţi porţi crucea şi să-ţi păstrezi credinţa. Eu cred şi sufăr mai puţin. Şi când mă gândesc la chemarea mea, nu mă mai tem de viaţă”, afirma, cel de la a cărui naştere se împlinesc astăzi 159 de ani, Anton Pavlovici Cehov.

Dramaturgul s-a născut la pe 29 ianuarie 1860, la Taganrog, un oraș de la Marea Azov.În scurta sa viaţă, a trăit doar 44 de ani, Anton Pavlovici Cehov a marcat definitiv lumea artistică mondială prin capodoperele scrise de el.Medic, prozator și dramaturg rus, Cehov este prezent de peste o sută de ani cu piesele sale, practic, în fiecare stagiune pe afișele teatrelor din România şi din lume. Orice montare echivalează cu o nouă reflectare a textului în oglinda scenei.

„Medicina este nevasta mea legiuită, iar literatura este amanta mea. Când mă satur de una, petrec noaptea cu cealaltă”

După părerea autorului, nu există niciun proiect măreţ care, mai devreme sau mai târziu, să nu fie destinat eşecului:

„Îţi trebuie o energie supraomenească pentru a face punte peste prăpastia care separă visul de realitate. Toate personajele care se mişcă în atmosfera ei ceţoasă au un fel de premoniţie a înfrângerii lor în dragoste şi în artă. Îşi visează pasiunea, vorbesc despre ea, dar nu o trăiesc”, mărturisea despre prima sa piesă Pescăruşul care, este  prima dintre cele patru mari piese: Livada de vişini, Trei surori, Unchiul Vania, scrisă de  Cehov în anul 1896, şi cea mai des montată dintre  cele din opera sa.

În anul 1898, Constantin Stanislavski a regizat piesa pentru Teatrul de Arte din Moscova, obţinând un adevărat triumf, după eşecul versiunii academice din anul 1896. Producţia lui Stanislavski a ajuns „unul dintre cele mai mari evenimente din istoria teatrului rusesc şi una dintre cele mai marcante evoluţii în istoria dramaturgiei mondiale”. Atenția lui Stanislavski asupra realismului psihologic și a subtilităților ascunse din piesă au reînviat interesul lui Cehov de a scrie pentru scenă.

„A înfățișat viața viitoarei societăți rusești în imagini pline de viață și de optimism. Se uita la prezent fără să-l falsifice. Nu i-a fost niciodată teamă de adevăr”, mărturisea despre dramaturg, marele teoretician rus, Konstantin Stanislavski.

Teatrul de Arte din Moscova poartă şi astăzi pescărușul ca emblemă, celebrând producția istorică care i-a dat practic identitatea

Cehov a rămas contemporanul nostru prin intuiţia de-a radiografia stări, tăceri şi sentimente, acoperind întotdeauna visul fiecărui personaj, în care ne putem regăsi oricare dintre noi, cu teama şi bucuria vieţii.

„Bogăţia limbii şi arta oratorică au mers întotdeauna una lângă alta. Orice operă de artă trebuie să aibă o idee clară, bine definită. Trebuie să ştii pentru ce scrii. Dacă însă păşeşti pe acest drum fără să ai vreo ţintă hotărâtă, te rătăceşti şi talentul dumitale se iroseşte”, îi mărturisea fratelui său…

  Cu un caracter foarte modest, care l-a insoțit de-a lungul vieții, Anton Pavlovici  Cehov nu și-a imaginat niciodată ce dimensiuni ar putea capăta reputația sa postum. Reacțiile publicului la piesele lui de teatru din anul morții au demonstrat cât de apreciat a fost scriitorul, atât în sufletul poporului rus, cât și pe plan internațional.

La 2 iulie, în sanatoriul de la Badenweiler, din Germania, Anton Pavolvici Cehov murea de tuberculoză.Lucrările lui Cehov au fost traduse în mai multe limbi. Celebrul scriitor uzbec Abdulla Qahhor, a tradus multe dintre povestirile lui Cehov în limba uzbecă. Qahhor a fost influiențat de scriitorul rus, considerându-l profesorul său

  Anton Pavlovici Cehov a păstrat fragilitatea sentimentelor cu ironie şi delicateţe în spaţiul etern al scenei de teatru, dându-ne şansa să ne regăsim câte o bucăţică de suflet în fiecare personaj, în fiecare destin sau în fiecare tăcere, pentru că dramaturgul este stăpânul fără margini peste marginile multe.

Epilog: „Puterea de a crede e o putere a sufletului”.Anton Pavlovici Cehov

Anca Bica Bălălău