Au îngheţat râurile. ABA Banat avertizează populaţia că este periculos să traverseze cursurile de apă
Poduri de gheaţă pe mai multe râuri din vestul ţării. Administraţia Bazinală de Apă Banat precizează într-un comunicat de presă că deocamdată nu afectează curgerea normală a apei, fiind fenomene obişnuite pentru această perioadă.
Articol editat de Mirabela Afronie, 10 ianuarie 2017, 09:42
Sunt afectate râurile Bega Veche, Timiş, Moraviţa, Bârzava şi Caraş, unde stratul de gheaţă măsoară între 5 şi 15 cm grosime.
Specialiştii ABA Banat atrag atenţia riveranilor să nu se aventureze să treacă cursurile de apă pe aceste sectoare periculoase. Deoarece temperaturile foarte scăzute se vor menţine şi în zilele următoare, suprafeţele îngheţate de pe cursurile de apă se pot extinde.