Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Universitatea Eftimie Murgu din Reșița își trimite cei mai buni studenți în Germania

Universitatea Eftimie Murgu din Reșița a primit astăzi vizita conducerii academice a Universității de Științe Aplicate din Gelsenkirchen, Germania. Oaspeții au venit pentru a cunoaște noua conducere a universității reșițene dar și pentru a continua colaborarea pe care o au de peste 20 de ani. Este vorba despre mobilități de studiu atât pentru studenți cât și pentru cadre didactice, prin intermediul programului Erasmus. Colaborarea cu Universitatea Eftimie Murgu a început în anul 1995 iar de atunci, peste 40 de studenți din domeniul ingineriei sau științelor economice au beneficiat de aceste burse de studiu în Germania.

,, Pe parcursul celor 21 de ani de colaborare cu fosta Universitate din Gelsenkirchen, actualmente Universitatea de Științe Aplicate am avut o colaborare trainică. Am început în anul 1995 când am trimis trei studenți în Germania, iar universitatea de acolo a finanțat integral mobilitatea celor 3 tineri. Avem numeroase lucrări de licență și dizertație care au fost coordonate paralel de profesori din Germania și de la Universitatea noastră și 3 teze de doctorat’’– a declarat coordonatorul proiectului, Doina Frunzăverde.

Alături de oaspeții din Germania s-a aflat și primul student care a participat la prima mobilitate de studiu, Călin Micloșină, devenind între timp, directorul Departamentului de Mecanică și Ingineria Materialelor din cadrul Universității Eftimie Murgu din Reșița.

Reprezentanții Universității de Științe Aplicate din Germania și-au manifestat dorința de a continua și consolida colaborarea cu universitatea reșițeană și în viitor.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 6 octombrie 2016, 16:44

Andreea Lupșa

Etichete:
Criză profundă în medicina de familie din Caraș-Severin: zeci de medici pensionari și cabinete fără titulari
Actualitate marți, 19 mai 2026, 14:29

Criză profundă în medicina de familie din Caraș-Severin: zeci de medici pensionari și cabinete fără titulari

Criza medicinei de familie se accentuează în Caraș-Severin, pe fondul lipsei de medici, al cabinetelor rămase fără titulari, al birocrației...

Criză profundă în medicina de familie din Caraș-Severin: zeci de medici pensionari și cabinete fără titulari
Lugoj extinde rețelele de apă și canalizare pe 7 străzi
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:48

Lugoj extinde rețelele de apă și canalizare pe 7 străzi

Municipiul Lugoj își extinde rețelele de apă și canalizare pe mai multe străzi din oraș, prin două proiecte majore finanțate din fonduri...

Lugoj extinde rețelele de apă și canalizare pe 7 străzi
Reșița: Parcările relocate temporar în zona funicularului. Măsuri speciale pentru șoferi pe durata lucrărilor de reabilitare
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:50

Reșița: Parcările relocate temporar în zona funicularului. Măsuri speciale pentru șoferi pe durata lucrărilor de reabilitare

Lucrările de reconversie și reabilitare a funicularului din centrul municipiului Reșița vor genera un disconfort temporar pentru cetățenii din...

Reșița: Parcările relocate temporar în zona funicularului. Măsuri speciale pentru șoferi pe durata lucrărilor de reabilitare
Timișoara extinde iluminatul public pe 66 de străzi. Peste 3.000 de corpuri LED vor reduce consumul de energie
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:30

Timișoara extinde iluminatul public pe 66 de străzi. Peste 3.000 de corpuri LED vor reduce consumul de energie

Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de extindere a iluminatului public pe încă 66 de...

Timișoara extinde iluminatul public pe 66 de străzi. Peste 3.000 de corpuri LED vor reduce consumul de energie
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:22

Caraș-Severin: Percheziții DIICOT într-un dosar de contrabandă cu țigări și trafic internațional de droguri

Procurorii DIICOT au desfășurat marți, 19 mai 2026, o amplă operațiune în mai multe județe din țară, inclusiv în Caraș-Severin, într-un...

Caraș-Severin: Percheziții DIICOT într-un dosar de contrabandă cu țigări și trafic internațional de droguri
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:59

CNAIR avertizează șoferii: Atenție la site-urile neautorizate pentru cumpărarea rovinietei. Taxe suplimentare de până la 30%

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează șoferii cu privire la existența unor portaluri online...

CNAIR avertizează șoferii: Atenție la site-urile neautorizate pentru cumpărarea rovinietei. Taxe suplimentare de până la 30%
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:36

„Moving On”, proiect european pentru tinerii din sistemul de protecţie Timiş

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș derulează, alături de parteneri din mai multe țări europene,...

„Moving On”, proiect european pentru tinerii din sistemul de protecţie Timiş
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:20

Primăria Lugoj implementează proiectul Smart Parking. Aproximativ 1.600 de locuri de parcare vor fi reorganizate în centrul orașului

Administrația locală din Lugoj a demarat implementarea proiectului Smart Parking. O investiție care urmărește reorganizarea infrastructurii...