Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO-UPDATE] Zilele oraşului Băile Herculane

Ora 19.00

[FOTO-UPDATE] Zilele oraşului Băile Herculane

Articol editat de Valentina Adam, 8 septembrie 2016, 19:00

Un farmec aparte l-au adus la Zilele Oraşului Băile Herculane, din acest an, cântecele Fanfarei din Caransebeş, care au răsunat astăzi în Parcul Central al staţiunii de pe Valea Cernei, în faţa numeroşilor spectatori care au ocupat toate băncile din parc pentru a se delecta cu muzica de fanfară. Fanfara din Caransebeş a fost înfiinţată în anul 1998 pe structura fanfarei militare care a funcţionat în cadrul garnizoanei militare din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Repertoriul adus astăzi pe Valea Cernei a cuprins muzică de promenadă, Marşul festiv dedicat Regelui Carol I, valsuri, polci, marşuri, prelucrări din folclorul românesc, precum şi repertoriu german. Nu a lipsit LA MULŢI ANI!, dedicat tuturor celor care poarte numele Sfintei Fecioare Maria şi care au sărbătorit astăzi numele onomastic!

La acest moment de excepţie au fost prezenţi primarul oraşului Băile Herculane – Cristian Miclău şi Prea Sfinţitul Lucian – episcopul Caransebeşului, iar publicul spectator a aplaudat la scenă deschisă programul Fanfarei din Caransebeş, mulţi spectatori dorind, la sfârşitul spectacolului, să se fotografieze alături de membrii fanfarei! Marele regret al celor prezenţi este acela că programul fanfarei s-a rezumat doar la această seară, unii turişti amintindu-şi de evoluţia, cu mulţi ani în urmă, a fanfarei la Chioşcul pentru fanfară din perioada sezonului estival!

ora 15.00

În perimetrul parcării din zona Parcului Vicol din staţiunea Băile Herculane începe să se simtă tot mai mare animaţie după orele prânzului, localnicii şi turiştii trecând pe la standuri pentru a lua un prim contact vizual cu produsele expuse, unii fiind hotărâţi să cumpere încă din prima zi, alţii lăsând această pasiune pentru ultima zi,când speră ca preţurile să mai scadă, mai ales la îmbrăcăminte şi încălţăminte! Copiii se pot şi ei bucura de caruselurile instalate în zonă, dar şi standurile unde se pot picta pe faţă ori să îşi facă tatuaje temporare sau chiar să îşi facă o caricatură!

Standurile alimentare sunt mai puţine decât la ediţiile precedente, însă încearcă să facă faţă solicitărilor care, ca de obicei, nu sunt foarte numeroase în prima parte a zilei! Grătarele, însă, sfârâie şi se simte aroma frigăruilor, cârnaţilor, cotletului şi, desigur, nelipsiţilor mititei! Nu lipseşte din peisaj peştele, şrotul sau hamsiile prăjite, sărate sau mai puţin sărate sau chiar deloc sărate, dar asortate cu un vin alb ori roşu! Spre seară, când vor începe spectacolele de muzică populară şi muzică uşoară la scena amenajată în interiorul parcării, va creşte şi numărul celor care vor veni să petreacă aici sărbătoarea oraşului. Şi chiar dacă în jurul prânzului s-a înteţit puţin vântul, vremea este frumoasă astăzi pe Valea Cernei şi îmbie fie şi doar la o plimbare de seară, care se poate prelungi târziu în noapte la ZILELE ORAŞULUI BĂILE HERCULANE!

ora 11.00

La Sfânta Liturghie a Nașterii Maicii Domnului, săvârșită la troița de pe malul Cernei din Centrul istoric al stațiunii de Prea Sfințitul Lucian – episcopul Caransebeșului, au fost prezenţi numeroşi enoriaşi, localnici, dar şi turişti aflaţi în staţiune în această perioadă. Cu acest prilej, a fost adusă la troiţă Icoana Podromiţa de la Sfântul Munte Athos, care o reprezintă pe Maica Domnului şi pruncul, icoana fiind o donaţie pentru Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului din Băile Herculane, care prăznuieşte astăzi hramul mănăstirii.

ora 08.00

În statiunea de pe Valea Cernei se desfasoara, începând de astăzi si până duminică, manifestările din cadrul ZILELOR ORAŞULUI BĂILE HERCULANE, cel mai aşteptat eveniment al anului, atât de localnici, dar mai ales de turişti, mulţi programându-şi sejurul pe Valea Cernei în această perioadă.

Manifestările vor fi deschise de Sfânta Liturghie a Praznicului Naşterii Maicii Domnului, care va începe la ora 9.00 la troiţa din Centrul istoric, în apropierea Mănăstirii Naşterea Maicii Domnului şi va fi săvârşită de Prea Sfinţitul Lucian – episcopul Caransebeşului, împreună cu  un sobor de preoţi din Protopopiatul Băile Herculane.

După-amiază, în Parcul Central al staţiunii va avea loc un concert de muzică de promenadă prezentat de Fanfara din Caransebeş, localnicii şi turiştii fiind aşteptaţi de la ora 16.00 la Chioşcul pentru fanfară din parc.

Centrul de greutate al manifestărilor se va muta apoi pentru următoarele seri la parcarea din zona Parcului Vicol, unde sunt amplasate standurile expoziţionale cu produsele alimentare foarte aşteptate la fiecare ediţie, dar şi produse nealimentare, de la obiecte de artizanat la îmbrăcăminte şi încalţăminte! Tot la parcare este instalată şi scena pe care în fiecare seară vor avea loc spectacole de muzică populară şi muzică uşoară susţinute de nume cunoscute ale folclorului şi ale show-bizz-ului de la noi.

Manifestările din cadrul ZILELOR ORAŞULUI i-au mobilizat şi pe poliţiştii din staţiune, care se vor afla la datorie pe durata celor patru zile, aflăm de la subcomisarul Radu Ştefan – comandantul Poliţiei oraşului Băile Herculane:

„Pe această perioadă, tot efectivul Poliţiei oraşului, împreună cu efective din cadrul jandarmeriei vor lua măsuri pentru menţinerea ordinii publice pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural-artistice din zona parcării de pe Strada Castanilor, prin constituirea de patrule mixte şi independente. Traficul rutier, în această perioadă, se va desfăşura pe un singur sens pe străzile Vicol şi Zăvoiului şi vom instala un sistem de semafoare pe Strada Zăvoiului”.

Deoarece traficul rutier va fi închis în zona parcarii, autoturismele vor circula pe Strada Zavoiului spre Centrul istoric al statiunii si pe Strada Vicol spre zona Blocuri – Pecinisca, iar lucratorii Politiei Rutiere vor asigura fluidizarea traficului în aceste zone.

Paul Sever Smadu

Ministerul Educaţiei solicită inspectoratelor măsuri de protejare a elevilor şi profesorilor în timpul Bacalaureatului, în contextul temperaturilor ridicate
Actualitate sâmbătă, 27 iunie 2026, 22:00

Ministerul Educaţiei solicită inspectoratelor măsuri de protejare a elevilor şi profesorilor în timpul Bacalaureatului, în contextul temperaturilor ridicate

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis, vineri, o adresă tuturor inspectoratelor şcolare, prin care solicită asigurarea măsurilor...

Ministerul Educaţiei solicită inspectoratelor măsuri de protejare a elevilor şi profesorilor în timpul Bacalaureatului, în contextul temperaturilor ridicate
ANM extinde Codul roșu de caniculă până miercuri: temperaturi de până la 41 de grade în Banat și Crișana
Actualitate sâmbătă, 27 iunie 2026, 12:18

ANM extinde Codul roșu de caniculă până miercuri: temperaturi de până la 41 de grade în Banat și Crișana

Administrația Națională de Meteorologie a extins avertizarea Cod roșu de caniculă și pentru zilele de luni și marți, aceasta urmând să fie...

ANM extinde Codul roșu de caniculă până miercuri: temperaturi de până la 41 de grade în Banat și Crișana
Șofer sancționat cu peste 5.000 de lei după o cursă periculoasă pe străzile din Băile Herculane
Actualitate sâmbătă, 27 iunie 2026, 11:13

Șofer sancționat cu peste 5.000 de lei după o cursă periculoasă pe străzile din Băile Herculane

Un șofer a rămas fără permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autoturismului, după ce a comis mai multe abateri grave la...

Șofer sancționat cu peste 5.000 de lei după o cursă periculoasă pe străzile din Băile Herculane
Schimbare importantă pentru șoferi! Testul pentru reducerea suspendării permisului nu se va mai susține la IPJ Caraș-Severin
Actualitate sâmbătă, 27 iunie 2026, 11:03

Schimbare importantă pentru șoferi! Testul pentru reducerea suspendării permisului nu se va mai susține la IPJ Caraș-Severin

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin anunță o modificare importantă pentru conducătorii auto care doresc să susțină testul de...

Schimbare importantă pentru șoferi! Testul pentru reducerea suspendării permisului nu se va mai susține la IPJ Caraș-Severin
Actualitate sâmbătă, 27 iunie 2026, 11:00

5 puncte de prim ajutor deschise în Timișoara în perioada caniculei. Unde pot primi cetățenii apă și asistență medicală

Măsura este implementată în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”,...

5 puncte de prim ajutor deschise în Timișoara în perioada caniculei. Unde pot primi cetățenii apă și asistență medicală
Actualitate sâmbătă, 27 iunie 2026, 10:56

AJPIS Caraș-Severin a plătit în luna mai  peste 34 de milioane de lei pentru peste 91.000 de beneficiari de asistență socială

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin a anunțat că, în luna mai 2026, a efectuat plăți în valoare totală...

AJPIS Caraș-Severin a plătit în luna mai  peste 34 de milioane de lei pentru peste 91.000 de beneficiari de asistență socială
Actualitate sâmbătă, 27 iunie 2026, 07:19

Caniculă în România. Ministerul Sănătății: evitați expunerea la soare între orele 11:00 și 18:00

Ministerul Sănătății a transmis, duminică, o serie de recomandări pentru populație, în contextul avertizărilor de cod galben de caniculă...

Caniculă în România. Ministerul Sănătății: evitați expunerea la soare între orele 11:00 și 18:00
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 22:34

Barajul și Centrala Hidroelectrică cu Acumulare prin Pompaj Poneasca ar putea fi readuse în atenţie: proiect strategic pentru Bozovici și întreaga vale a Almăjului

Este vorba despre Barajul Poneasca și CHEMP Poneasca (Centrala Hidroelectrică cu Acumulare prin Pompaj), investiție considerată esențială...

Barajul și Centrala Hidroelectrică cu Acumulare prin Pompaj Poneasca ar putea fi readuse în atenţie: proiect strategic pentru Bozovici și întreaga vale a Almăjului