[FOTO] Traficul rutier este blocat pe DN 6 între Sadova Veche şi Armeniş
Poliţia rutieră a oprit circulaţia autovehiculelor pe cel mai circulat drum din Caraş-Severin. Un camion încărcat cu baloţi a fost cuprins de flăcări pe DN 6, între Sadova Veche şi Armeniş. Tirul se află în afara carosabilului, în refugiul aflat la intersecţia cu Sat Bătrân, dar circulaţia maşinilor este imposibilă din cauza fumului dens. La locul incendiului s-au deplasat echipaje de pompieri de la Detaşamentul Caransebeş.
Informaţia este confirmată şi de Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
„La această oră (14:30), în judeţul Caraş-Severin, traficul rutier este întrerupt pe DN6 Orşova – Caransebeş, între localităţile Armeniş şi Sadova Veche, din cauza fumului degajat de un incendiu izbucnit la un autocamion încărcat cu baloţi de hârtie. Autovehiculul arde în afara părţii carosabile (într-un refugiu)”.
Articol editat de Mirabela Afronie, 11 iulie 2016, 14:57 / actualizat: 12 iulie 2016, 9:03
(Sebastian Dragomir)
Foto: Alex Galicza











