A fost ales aurul pentru a-i defini! Putea la fel de bine să fie platină sau diamantul.
România a mai avut naționale redutabile de fotbal, dar băieții aceia din anii 90 ne-au făcut să credem un lucru ce rar se mai întâmplă în sportul românesc, și anume că suntem printre cei mai buni și că vom rămâne mereu acolo. Și, atât timp cât au existat ei, chiar așa a și fost…
Lăcătuș, Klein, Andone, Săndoi, cei care ne-au arătat că poate exista fotbal românesc și dincolo de grupele unui campionat mondial; Balint și Ilie Dumitrescu, inventatorii tradiției argentiniene de a nu câștiga în fața României; Adi Ilie și Răducioiu, cei care l-au contrazis pe Pele cu privire la drumul Columbiei către titlul de campioană mondială; Dan Petrescu, omul care convinge mereu Anglia și Statele Unite să mai aștepte marea performanță; Prunea, Prodan, Belodedici, Gică Popescu, Lupescu și Dorinel Munteanu, exploratorii și cuceritorii Americii și cei care au dus România între primele cinci națiuni fotbalistice ale lumii. Și, bineînțeles, Gheorghe Hagi, artistul etern al balonului rotund și dirijorul atâtor orchestre memorabile ce au încântat publicul spectator din amfiteatrele sportului rege…
Citeşte mai multe AICI.
