Ascultă Radio România Reșița Live

[VIDEO] Concert Maroon 5: românii au demonstrat că au „moves like Jagger“

Aproximativ 30.000 de români au fost în Piaţa Constituţiei pentru a asista la primul show al trupei americane pop-rock Maroon 5 în România, dar s-au „lovit“ de un Adam Levine apatic, dar nu mai puţin atrăgător şi talentat, chiar dacă pe alocuri vocea i-a cam luat-o razna.

[VIDEO] Concert Maroon 5: românii au demonstrat că au „moves like Jagger“

Articol editat de Mirabela Afronie, 6 iunie 2016, 13:16

La doar câteva minute după ora 21.00, urlete de lup şi sunete tribale anunţau debutul show-ului. Adam Levine (37 de ani) şi-a făcut apariţia discret şi a început cu „Animals“, piesă de pe cel de-al cincilea album, „V“, al cărui turneu de promovare i-a adus pentru prima dată în România. Concertul a fost marcat de „urletele“ prelungi ale americanului, dar cele mai frumoase momente au fost, fără urmă de îndoială, cele în care scena i-a aparţinut chitaristului James Burgon Valentine. Şi nu au fost deloc puţine. Nici toboşarul Matt Flynn nu s-a lăsat mai prejos. Sub aşteptări însă a fost chiar „piesa de rezistenţă“ a trupei, Adam Levine, a cărui voce nu este deloc la fel de puternică precum cea de la radio, însă acest aspect nu o face mai puţin plăcută. Iar fanilor adevăraţi nici că le-a păsat prea tare de acest mic detaliu şi au fost fericiţi să-i îndeplinească orice dorinţă. Să-l aplaude mai tare pe clăparul PJ Morton? Sigur! Să se dezlănţuie pe „Moves Like Jagger“? Bineînţeles! Să cânte versurile de la „This Love“? Evident! Orice pentru Adam Levine!

Show-ul, ei bine, show-ul a fost extrem de rudimentar (câteva ecrane şi jocuri de lumini), iar interacţiunea artistului cu publicul aproape inexistentă, dacă nu punem la socoteală clasicele „Cum vă simţiţi?“, „Cântaţi cu noi!“ şi mesajul de rămas bun. (Nici măcar un „Hello, Budapest!“?). Trupa a părut mai mult ca o maşinărie în care bagi fise, în cazul ăsta aplauze şi urale, şi-ţi cântă hit-uri, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Fanii „veterani“ au apreciat faptul că artiştii s-au întors la rădăcini interpretând piese precum „Sunday Morning“ şi „Harder To Breathe“ de pe albumul de debut, „Songs About Jane“, care a propulsat trupa pe primele poziţii în topurile muzicale.

Primul mare hit al formaţiei, „This Love“, a fost unul dintre punctele culminante ale serii, cei aproape 30.000 de spectatori cântând versurile alături de Levine. Un moment deosebit şi, cel puţin în imaginea de pe ecranul imens părea plăcut surprins şi pistruiatul, a fost cel în care, după o scurtă pauză, românii i-au „chemat“ din nou pe scenă cu ajutorul lanternelor de la telefoanele mobile. Drept mulţumire, trupa a cântat „Lost Stars“. Versiunea acustică a piesei „She Will Be Loved“ a fost, într-adevăr, frumos interpretată de „băiatul rău“ şi a creat o atmosferă intimă, însă publicul a trecut rapid de la romantism la nebunie, odată cu „Moves Like Jagger“. Pe care chiar le au! Şi Adam le-a dezvăluit pe ale lui, extrem de senzuale şi masculine deopotrivă. Şi-au făcut ieşirea din scenă cu hit-ul pop-funk „Sugar“, ocazie în care Levine a demonstat că este şi un bun chitarist. „E primul nostru concert aici. Sunteţi extraordinari! Al naibii de tari! Sper să ne mai primiţi. Vă iubim!.“ Şi cam atât. Destul de sec, cel puţin pentru gustul meu. Evident, părerile au fost împărţite între exageratul „cel mai bun show al anului“ şi nedreptul „foarte prost“. Nu aş fi amintit de figurile cunoscute din România care au fost la concert (Tudor Chirilă, Smiley, Delia, Cabral şi Andreea Ibacka), dacă nu mi-ar fi atras atenţia domnul Adrian Sârbu, însoţit de iubita sa, regizoarea Cristina Iacob. Înainte de concert, mogulul şi-a anulat votul. Nu comentez, e alegerea fiecăruia, dar m-am întrebat în momentul în care am dat cu ochii de el, câţi dintre tinerii de acolo au făcut la fel. Aveam să aflu că mulţi. Nu aş fi amintit nici de acest aspect, dacă show-ul nu mi-ar fi părut aproape la fel de trist ca alegerile de anul ăsta.

Piesele cântate de Maroon 5 în Piaţa Constituţiei, timp de o oră şi jumătate:

Animals
One More Night
Stereo Hearts (Gym Class Heroes cover)
Harder to Breathe
Lucky Strike
Wake Up Call
Love Somebody
Maps
This Love
Sunday Morning
Payphone
Daylight
She Will Be Loved
Moves Like Jagger
Sugar

Formaţia a fost înfiinţată în 2001, la Los Angeles, şi este formată din Adam Levine (voce, chitară), James Valentine (voce, chitară), PJ Morton (clape), Mickey Madden (bas) şi Matt Flynn (tobe). Maroon 5 şi-a consolidat poziţia în industria muzicală ca fiind una dintre cele mai rezistente şi longevive trupe ale muzicii pop, albumele sale fiind vândute în peste 17 milioane de exemplare. Trupa a lansat cinci albume de studio, debutul discografic, „Songs About Jane“ (2002), fiind vândut în peste zece milioane de copii în întreaga lume. Din palmaresul formaţiei fac parte patru premii Billboard, trei premii Grammy şi un MTV Video Music Aeard. Maroon 5 a caştigat fani şi critici deopotrivă cu stilul muzical inovator, un mix rock şi R&B, introdus în albumul lor de debut, dar şi în dublul album placat cu platină, „It Won’t Be Soon Before Long“, care a inclus hit-uri precum „Makes Me Wonder“ şi „If I Never See Your Face Again“. Cel mai nou album al trupei, „V“, a debutat pe primul loc în Billboard Top 200 şi este o descriere a călătoriei grupului până în prezent, captând esenţa hit-urilor trupei de la început şi continuând cu succesul celor mai recente. Primul single extras de pe album, „Maps“, a stabilit recordul pentru cel mai bun start al unui grup în TOP 40 în 18 ani şi a intrat în Top 100 în peste 18 tari.

Sursa: adevarul.ro

Sursa foto: adevarul.ro

Ziua Națională de Curățenie 2026: 32 de puncte de înregistrare în Caraș-Severin. Peste 270.000 de voluntari, înscriși în țară
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:44

Ziua Națională de Curățenie 2026: 32 de puncte de înregistrare în Caraș-Severin. Peste 270.000 de voluntari, înscriși în țară

Peste 270.000 de persoane s-au înscris pentru Ziua Națională de Curățenie, organizată sâmbătă, 19 septembrie 2026, de Let’s Do It,...

Ziua Națională de Curățenie 2026: 32 de puncte de înregistrare în Caraș-Severin. Peste 270.000 de voluntari, înscriși în țară
160 de elevi care au studiat în străinătate s-au întors în școlile din Caraș-Severin
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:00

160 de elevi care au studiat în străinătate s-au întors în școlile din Caraș-Severin

160 de elevi care au urmat perioade de studii în străinătate și-au echivalat studiile în Caraș-Severin în anul școlar 2025–2026. Datele...

160 de elevi care au studiat în străinătate s-au întors în școlile din Caraș-Severin
Crosul OncoHelp Timişoara 2026: au început să fie distribuite kiturile pentru participanți
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 11:44

Crosul OncoHelp Timişoara 2026: au început să fie distribuite kiturile pentru participanți

Pregătirile pentru Crosul OncoHelp 2026, eveniment caritabil organizat la Timișoara, au intrat pe ultima sută de metri. Participanții înscriși...

Crosul OncoHelp Timişoara 2026: au început să fie distribuite kiturile pentru participanți
MAI a deschis înscrierile pentru sesiunea de admitere septembrie – decembrie 2026 în școlile postliceale
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 11:23

MAI a deschis înscrierile pentru sesiunea de admitere septembrie – decembrie 2026 în școlile postliceale

Tinerii din Caraș-Severin care visează la o carieră în structurile de ordine publică și siguranță națională au la dispoziție locuri în...

MAI a deschis înscrierile pentru sesiunea de admitere septembrie – decembrie 2026 în școlile postliceale
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:45

Transport Urban Reșița își extinde echipa și rețeaua metropolitană

Societatea Transport Urban Reșița își va mări echipa și va scoate noi posturi la concurs. Măsurile aprobate la nivel executiv permit...

Transport Urban Reșița își extinde echipa și rețeaua metropolitană
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 06:17

Șase persoane reținute după furturi de cabluri de pe șantierul Termocentralei Mintia. Prejudiciu de 590.000 de euro

Șase persoane au fost reținute pentru 24 de ore într-un dosar privind furtul unor cabluri din cupru de pe șantierul Termocentralei Mintia....

Șase persoane reținute după furturi de cabluri de pe șantierul Termocentralei Mintia. Prejudiciu de 590.000 de euro
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:00

Meci de ping-pong între deputatul Plujar și președintele Hurduzeu, pe marginea Drumului Județean 571

Deputatul USR Andrei Plujar și președintele Consiliului județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu se acuză reciproc pe marginea celui mai scump...

Meci de ping-pong între deputatul Plujar și președintele Hurduzeu, pe marginea Drumului Județean 571
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:55

Percheziții într-un dosar de trafic de droguri de risc în Caraș-Severin

Cinci percheziții domiciliare au fost făcute, joi, în județul Caraș-Severin, într-un dosar privind traficul de droguri de risc. Patru persoane,...

Percheziții într-un dosar de trafic de droguri de risc în Caraș-Severin