La doar 11 ani, o fetiţă din Sibiu a câştigat titlul de Super Model of the World
La doar 11 ani, sibianca Bianca Drăghiciu a câştigat titlul de Super Model of the World şi premiul special al juriului Best of the Best, la Concursul Internaţional Little Miss World Universe 2016, care s-a desfăşurat în Turcia, la Bodrum. Finala a avut loc sâmbătă seară, iar fetiţa din Sibiu a încântat juriul la toate probele: costum tradiţional, ţinută casual de zi şi proba rochiei de seară. La această competiţie, destinată frumuseţilor de la cea mai fragedă vârstă, au fost decernate cinci titluri: Little Miss World, Miss Talent, Fotomodel of the World, Mini Top Model şi Supermodels of the World. Bianca Drăghiciu a câştigat locul I la ultima secţiune şi premiul special al juriului Best of the Best.
Articol editat de Mirabela Afronie, 17 mai 2016, 16:06
Sursa: RADOR