Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO-VIDEO] Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlineşte astăzi 90 de ani

Regina Elisabeta a II-a împlineşte astăzi 90 de ani, aniversarea din acest an având loc într-un context cât se poate de delicat pentru britanici, aceştia urmând să voteze pe data de 23 iunie pentru viitorul lor în interiorul sau în afara Uniunii Europene, în cadrul unui referendum cu consecinţe importante pentru regat.

[FOTO-VIDEO] Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlineşte astăzi 90 de ani

Articol editat de Mirabela Afronie, 21 aprilie 2016, 13:04

Se aşteaptă ca Regina, care respectă o strictă neutralitate politică de 63 de ani, să nu ia parte la această dezbatere. Observatorii vor urmări totuşi cele mai mici gesturi şi acţiuni ale ei, în încercarea de a-şi da seama spre ce parte înclină Elisabeta a II-a. Precedentul a fost creat în 2014, cu puţin înaintea referendumului asupra independenţei Scoţiei, când suverana britanică şi-a exprimat îngrijorarea. Elizabeth Alexandra Mary Windsor s-a născut pe data de 21 aprilie 1926, la Londra. Ajunsă regină pe data de 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, ea a depăşit pe data de 9 septembrie 2015 recordul de longevitate deţinut de Regina Victoria, care a domnit 63 de ani, şapte luni şi două zile, între 1837 şi 1901. Iubită de supuşi Popularitatea de care se bucură în rândul supuşilor săi este, în prezent, foarte mare. Dacă în 2001 un britanic din trei dorea abdicarea sa – ipoteză improbabilă în ochii specialiştilor, cifra a scăzut în timp la unu din cinci, conform unui sondaj Ipsos MORI realizat pentru King’s College din Londra, notează AFP, preluată de „Le Point“.

„Regina este extrem de populară datorită personalităţii şi activităţii sale“, a declarat pentru France-Presse profesorul Roger Mortimore de la King’s College.

Sondajul arată şi că trei sferturi din britanici sunt ataşaţi de monarhie. Elisabeta a II-a „a reuşit să facă în aşa fel încât instituţia să rămână populară, iar majoritatea oamenilor cred că monarhia va juca un rol important în viitor“, adaugă Mortimore. Potrivit expertului, monarhia va avea un „viitor strălucit“, deşi alunecă încet-încet spre gerontocraţie, în condiţiile în care prinţul Charles, moştenitorul coroanei, are 67 de ani. Cu toate că Regina Elisabeta a II-a obişnuieşte să îşi sărbătorească aniversarea în doi timpi – într-un cadru privat în ziua naşterii şi în cadrul unei ceremonii oficiale în luna iunie -, programul a fost oarecum schimbat, cuprinzând o serie de manifestări programate în săptămânile următoare. Astăzi, la Windsor, Regina Elisabeta a II-a va face o baie de mulţime şi va primi drept cadou de aniversare un tort de portocale pregătit de Nadiya Jamir Hussain, câştigătoarea emisiunii „The Great British Bake Off“. În vârstă de 30 de ani, Nadiya a scris pe Twitter că îi vine cu greu să creadă că va avea o asemenea onoare.
elisabetaa si copiii

Tot astăzi, premierul David Cameron o va omagia pe Regină în Parlament, iar salvele de tun vor răsuna la Londra pentru a marca cei 90 de ani ai suveranei. În cursul serii, Regina Elisabeta a II-a va participa la un dineu în familie şi va aprinde o făclie, prima din multele care vor lumina pe tot globul cu ocazia evenimentului. „Aniversarea Reginei este zi liberă în Malvine“, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului din arhipelagul din Atlanticul de Sud. „În acest an vom sărbători, la fel ca alte ţări din Commonwealth, aprinzând o torţă“, a adăugat el. Vineri, Regina Elisabeta a II-a are programat un dejun cu preşedintele american Barack Obama, care va efectua o vizită oficială în Marea Britanie. Omagiile au început deja să curgă, unul dintre primele venind din partea nepotului său, prinţul William. „Poate este bunica mea, dar ea este cu adevărat şefa. Şi este o incredibilă sursă de inspiraţie pentru familie“, a spus el.

Articol preluat de pe adevarul.ro

UE pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 13 ani. Ce reguli sunt propuse pentru cei între 13 și 18 ani
Internațional miercuri, 16 septembrie 2026, 15:14

UE pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 13 ani. Ce reguli sunt propuse pentru cei între 13 și 18 ani

Comisia Europeană propune interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 13 ani și introducerea unor restricții severe pentru...

UE pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 13 ani. Ce reguli sunt propuse pentru cei între 13 și 18 ani
Italia prelungește cu încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania
Internațional marți, 15 septembrie 2026, 17:20

Italia prelungește cu încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania

Italia a decis să prelungească pentru încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen în relația cu Spania. Măsura presupune menținerea...

Italia prelungește cu încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania
Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20
Internațional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 13:41

Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin la summitul G20, programat în...

Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20
Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Internațional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:00

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen

Un tren regional care circula între Rouen și Caen, în nord-vestul Franței, a deraiat vineri seara, în apropierea localității Cléon, în...

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Internațional vineri, 11 septembrie 2026, 20:22

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”

Statele Unite au comemorat vineri, 11 septembrie 2026, 25 de ani de la atacurile teroriste care au provocat moartea a 2.977 de persoane....

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”