Ascultă Radio România Reșița Live

Drumul lui Băsescu în atenţia autorităţilor

drum-basescu-660x330

Drumul lui Băsescu în atenţia autorităţilor

Articol editat de Gerhard Chwoika, 6 iulie 2015, 10:30

Legătura rutieră între Valea Jiului şi Băile Herculane este o prioritate, spune primarul oraşului Uricani pentru ca acest tronson să primească finanţare pentru continuarea lucrărilor. Edilul, Dănuţ Buhăescu, i-a cerut ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica, la întâlnirea de vineri de la Aninoasa să îl sprijine să obţină fonduri pentru continuarea lucrărilor la artera rutieră. Asta după ce anul trecut a pierdut aproape 60 de mii de euro din cauza procesului pe care l-a avut cu ecologiştii, care cereau stoparea lucrărilor pentru că drumul trece printr-o arie protejată. Mai sunt de realizat aproximativ 19 kilometri, între Câmpu lui Neag şi Cerna, lucrarea este dificilă, fiind necesară construirea unui pod peste Cerna, a 82 de podeţe şi a unui viaduct de coastă cu suprastructura în consolă. De asemenea, pentru protejarea faunei, sunt prevăzute şase viaducte pentru traversarea drumului de către animalele mari şi un podeţ în zona de reproducere a amfibienilor. Valoarea totală a investiţiei pentru realizarea legăturii între Valea Jiului şi Băile Herculane este de aproximativ 40 de milioane de euro. DN 66A va fi de aproape 110 kilometri, iar lucrările la primul tronson al drumului au fost începute în octombrie 1999 şi au fost întrerupte la începutul anilor 2000. Vă reamintim că drumul dintre Câmpu lui Neag și Băile Herculane a fost numit generic drumul lui Băsescu. (Hardy Cvoica)

Sursa: servuspress.ro

101 plante de canabis, cu o greutate de aproximativ 65 de kilograme, descoperite în Lipova
Actualitate sâmbătă, 15 august 2026, 12:13

101 plante de canabis, cu o greutate de aproximativ 65 de kilograme, descoperite în Lipova

Doi bărbați sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc, după ce au fost prinși în flagrant în timp ce, potrivit anchetatorilor,...

101 plante de canabis, cu o greutate de aproximativ 65 de kilograme, descoperite în Lipova
Au început lucrările la acumularea Salcia din Timiș. Proiectul vizează protejarea orașului Buziaș de inundații
Actualitate sâmbătă, 15 august 2026, 12:00

Au început lucrările la acumularea Salcia din Timiș. Proiectul vizează protejarea orașului Buziaș de inundații

Lucrările programate pentru punerea în siguranță a acumulării Salcia, din județul Timiș, au început. Utilajele Formației de lucru Albina,...

Au început lucrările la acumularea Salcia din Timiș. Proiectul vizează protejarea orașului Buziaș de inundații
Jandarmii din Caraş-Severin şi Timiş, la datorie de Adormirea Maicii Domnului
Actualitate sâmbătă, 15 august 2026, 11:07

Jandarmii din Caraş-Severin şi Timiş, la datorie de Adormirea Maicii Domnului

În Caraș-Severin, jandarmii sunt prezenți în mai multe localități unde au loc rugi tradiționale, dar și la evenimente sportive și culturale....

Jandarmii din Caraş-Severin şi Timiş, la datorie de Adormirea Maicii Domnului
O nouă grădiniță va fi construită la Bozovici. Primăria a lansat licitația pentru lucrări
Actualitate sâmbătă, 15 august 2026, 10:00

O nouă grădiniță va fi construită la Bozovici. Primăria a lansat licitația pentru lucrări

Un proiect important pentru infrastructura educațională din Bozovici, județul Caraș-Severin, a intrat în etapa de achiziție. Primăria comunei...

O nouă grădiniță va fi construită la Bozovici. Primăria a lansat licitația pentru lucrări
Actualitate sâmbătă, 15 august 2026, 08:06

Program special al bacului Moldova Nouă – Usije în perioada 14–16 august 2026

Anunțul a fost făcut de Primăria Moldova Nouă, care a precizat că programul de transport va fi suplimentat pentru a facilita deplasarea...

Program special al bacului Moldova Nouă – Usije în perioada 14–16 august 2026
Actualitate sâmbătă, 15 august 2026, 07:53

Sute de polițiști și pompieri, mobilizați în Mehedinți de Sfânta Maria

Peste 150 de polițiști, mobilizați de Sfânta Maria Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a dispus măsuri suplimentare pentru perioada...

Sute de polițiști și pompieri, mobilizați în Mehedinți de Sfânta Maria
Actualitate vineri, 14 august 2026, 21:22

David Popovici, campion european și la 200 m liber! Visul celei de-a treia duble continentale de aur s-a împlinit!

Popovici a încheiat cursa de 200 m liber în 1:44,15, reușind să câștige fără mari emoții lupta pentru aur. Podiumul a fost completat de...

David Popovici, campion european și la 200 m liber! Visul celei de-a treia duble continentale de aur s-a împlinit!
Actualitate vineri, 14 august 2026, 14:09

DSP Caraș-Severin: Reclamațiile cetățenilor au crescut cu 70% în 2026

Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin a înregistrat o creștere de 70% a numărului de sesizări primite de la cetățeni în primele...

DSP Caraș-Severin: Reclamațiile cetățenilor au crescut cu 70% în 2026