Ascultă Radio România Reșița Live

Marcel Iureş în fruntea unei distribuţii de excepţie în Micul prinţ

Marcel Iureş în fruntea unei distribuţii de excepţie în Micul prinţ

Articol editat de Mirabela Afronie, 24 aprilie 2015, 15:31

Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii prezintă în premieră la Radio România Cultural, sâmbătă, 2 mai şi duminică, 3 mai, de la ora 10:00, Micul prinţ de Antoine de Saint Exupéry. Traducerea şi dramatizarea: Dumitru Solomon. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu. Spectacolul va putea fi audiat, în avanpremieră, luni, 27 mai, de la ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic din Bucureşti.

Născut în vara anului 1900, cel care va semna Antoine de Saint Exupéry şi-a pus pecetea asupra secolului său, chiar dacă nu l-a însoţit decât o perioadă scurtă. În cei 44 de ani de viaţă el a scris romane, eseuri dar şi reportaje de război, opere care dau mărturie asupra unei spirit neliniştit, avid de răspunsuri, sedus de mistere, mereu tentat să descifreze tainele existenţei, căutând înfrigurat o lume ideală, lipsită de spaimă şi teroare, un tărâm magic al prieteniei, comuniunii şi dragostei. Opera sa literară, alcătuită din şase lucrări antume (romanele Curierul de miazăzi, Zborul de noapte, Pământ al oamenilor, Pilot de război, Scrisoare către un ostatec şi Micul Prinţ) şi din alte şase postume (Carnete, Scrisori, Scrisori din tinereţe, Citadela, Sensul unei vieţi, Aviatorul) dezvăluia o scriitură avangardistă, care îmbina, într-un mod original, fragmente, aparent, disparate, experienţe de viaţă dintre cele mai contradictorii şi afirma una dintre personalităţile cele mai puternice ale prozei franceze de după primul război mondial.

Cu toate acestea, numele lui Antoine de Saint Exupéry a rămas legat, pentru totdeauna, de Micul Prinţ, volum publicat la New York simultan în versiunile engleză şi franceză, în anul 1943, cu puţin timp înainte ca scriitorul să moară ca martir al Franţei, într-un raid aerian, pentru eliberarea patriei sale. Cartea a făcut o carieră excepţională, fiind tradusă în peste 260 de limbi şi dialecte şi este, după Biblie, a doua cea mai bine vândută carte din lume, după cum afirmă fundaţia Exupéry de la Paris. Povestea Micului Prinţ deşi catalogată unanim drept capodoperă a autorului, adresată exclusiv copiilor, a sedus treptat cititori de toate vârstele. Motivele? Simplitatea esenţială a poveştii, mesajul ei de o limpezime frapantă, dialogul firesc dintre cele două personaje principale – aviatorul al cărui aparat de zbor se prăbuşeşte în deşert şi copilul venit de pe un asteroid necunoscut, să ofere lecţii de umanitate. Eroii pornesc astfel împreună într-o dublă călătorie iniţiatică la sfârşitul căreia cel îmbogăţit va fi mai ales omul matur, reîntors la valorile fundamentale ale vieţii, reîmpăcat cu sine şi cu lumea, ,,rememorând experienţa purităţii pe tărâmul magic al copilăriei: unire, dincolo de logică, dintre suprema fragilitate şi suprema forţă”, după cum afirma regizorul Virgil Tănase.

Poveste, parabolă şi eseu filosofic deopotrivă, Micul Prinţ continuă şi astăzi, la peste şapte decenii de la apariţie, să fie o lectură fundamentală, o carte de căpătâi, nelipsită din rafturile bibliotecilor, din cataloagele editurilor ori din repertoriile teatrelor pentru copii (recent şi pentru adulţi) din întreaga lume.

Montarea unui spectacol radiofonic inspirat din această carte în traducerea şi dramatizarea reputatului şi regretatului scriitor Dumitru Solomon, în adaptarea radiofonică şi regia artistică semnate de Mihai Lungeanu, regia muzicală semnată de Stelică Muscalu, cu participarea actorilor Marcel Iureş, în fruntea distribuţiei (cel care va interpreta rolul pilotului / scriitorului), alături de: Ştefania Dumitru, Virgil Ogăşanu, Irina Mazanitis, Costina Ciuciulică, Mircea Constantinescu, Ion Haiduc, Constantin Cojocaru, Mihai Bisericanu, Mihai Dinvale, Violeta Berbiuc, toate acestea constituie suficiente argumente, sperăm, pentru a vă convinge să nu rataţi această premieră-eveniment, dedicată ascultătorilor, de toate vârstele, ai Teatrului Naţional Radiofonic pentru copii. Din echipa de realizatori ai spectacolului mai fac parte: Milica Creiniceanu – regizor de studio, Monica Wilhelm şi Robert Vasiliţă – regia de montaj, Irina Soare – redactor şi producător şi Vasile Manta – regizor tehnic.

Etichete:
Gala Voluntarilor For Life 2025: Radio Reșița, premiat pentru susținerea proiectelor educaționale și sociale
Evenimente sâmbătă, 27 decembrie 2025, 18:31

Gala Voluntarilor For Life 2025: Radio Reșița, premiat pentru susținerea proiectelor educaționale și sociale

Recunoaștere pentru implicarea în comunitate și promovarea voluntariatului Gala Voluntarilor For Life 2025 a avut loc în data de 27 decembrie, la...

Gala Voluntarilor For Life 2025: Radio Reșița, premiat pentru susținerea proiectelor educaționale și sociale
„Muzică pentru Viață” 2025 se încheie cu un mesaj puternic de solidaritate
Evenimente miercuri, 24 decembrie 2025, 10:55

„Muzică pentru Viață” 2025 se încheie cu un mesaj puternic de solidaritate

„Muzică pentru Viață” 2025 se încheie cu un mesaj puternic de solidaritate. Comunitatea a reuşit să strângă 314.225 de lei pentru primul...

„Muzică pentru Viață” 2025 se încheie cu un mesaj puternic de solidaritate
Un nou an cultural pentru Reșița: 2026, între 255 de ani de industrie și proiecte aniversare majore
Evenimente luni, 22 decembrie 2025, 10:36

Un nou an cultural pentru Reșița: 2026, între 255 de ani de industrie și proiecte aniversare majore

Anul 2026 se anunță unul de referință pentru Reșița, marcând două momente istorice esențiale: 255 de ani de istorie industrială și 100 de...

Un nou an cultural pentru Reșița: 2026, între 255 de ani de industrie și proiecte aniversare majore
Reşiţa comemorează 36 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989
Evenimente duminică, 21 decembrie 2025, 10:31

Reşiţa comemorează 36 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989

Comemorarea a 36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Reșița. Apel la memorie, unitate și respect pentru eroi Pe 21 decembrie,...

Reşiţa comemorează 36 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989
Evenimente vineri, 19 decembrie 2025, 14:30

Campania umanitară Muzică pentru Viață -un apel la umanitate

În Grecia Antică când începea Olimpiada, războaiele se opreau, parafrazând când începe Campania Umanitară Muzică pentru Viață, răutatea...

Campania umanitară Muzică pentru Viață -un apel la umanitate
Evenimente joi, 18 decembrie 2025, 09:53

INEDIT. Proiecție de film la Radio România Cultural. Filmul „Tinerețea unui dictator” va fi proiectat, în regim de cinema, pe site-ul Radio România Cultural

Astăzi, de la ora 20:00, Radio România Cultural va proiecta, pe site-ul propriu, în regim de cinema, filmul Tinerețea unui...

INEDIT. Proiecție de film la Radio România Cultural. Filmul „Tinerețea unui dictator” va fi proiectat, în regim de cinema, pe site-ul Radio România Cultural
Evenimente miercuri, 17 decembrie 2025, 11:48

„Punte între generații – Școala rurală”, un eveniment despre rădăcini, educație și destine construite cu muncă

Duminică, 21 decembrie 2025, de la ora 14:30, Căminul Cultural din Berzovia găzduiește evenimentul „Punte între generații – Școala...

„Punte între generații – Școala rurală”, un eveniment despre rădăcini, educație și destine construite cu muncă
Evenimente luni, 15 decembrie 2025, 17:23

Târgul de Crăciun Reşiţa 2025

Târgul de Crăciun din Reșița revine în perioada 5 – 21 decembrie 2025 în Centrul Civic. Vor fi concerte, tradiții, mâncare bună,...

Târgul de Crăciun Reşiţa 2025