Cu oiştea-n gardul ANAF-ului!
Mi s-a întâmplat şi probabil şi dvs, să urc pe scări, ori cu liftul la un alt etaj decât cel la care aş fi dorit să ajung. Cu siguranţă, apoi am susurat două vorbe printre dinţi, supărat că mintea, împărţită în o mie de locuri nu a reacţionat din prima, astfel încât să nu fiu nevoit să mai urc, ori să cobor un etaj. Un oftat adânc şi o revenire la etajul cu pricina şi totul e dat uitării. Asta dacă eşti un simplu cetăţean şi greşeşti etajul.
Ce te faci însă dacă eşti inspector ANAF şi greşeşti etajul, mă rog palierul la care trebuie să faci investigaţia. Un simplu pardon nu e suficient şi am să vă explic de ce: am întâlnit personal, am văzut pe la televizor sau am citit în presă de agenţi economici prinşi cu fraude de 1, 2 sau 3 lei, a căror magazine au fost închise de ANAF pentru 30 de zile; e celebru deja, cazul băbuţei fără certificat de producător, surprinsă în piaţă vânzând urzici. Nu ştiu dacă e real sau nu, dar e foarte probabil să se fi întâmplat.
Am mai spus de la acest microfon că democraţia, respectarea legii şi în general tot ceea ce ar trebui să facem pentru a fi în rând cu lumea europeană, se învaţă cu chitanţierul. Adică ai greşit, plăteşti; plăteşti de te ustură, astfel încât data viitoare cu siguranţă nu vei mai greşi. Şi acum revin la etajul greşit de care vorbeam ceva mai devreme. Se saltă băbuţe cu urzici din piaţă, se închid magazine pentru 2 – 3 lei; corect, dar ce ne facem cu marii evazionişti? Pe ei nu îi trage nimeni la răspundere? Exemple ştiu şi eu, destule, chit că nu lucrez în branşă: Vase maritime, încărcate cu grâu furajer pentru export, care pleacă din portul Constanţa, ies câteva mile marine în larg şi se reîntorc a doua zi cu acelaşi grâu, de data aceasta de panificaţie şi de import. Sau un alt caz: săptămânal intră în ţară zeci de TIR-uri cu legume şi fructe din Turcia. Multe, foarte multe dintre acestea fără documente de provenienţă, fără taxe de import, accize şi alte sume datorate statului român. Abia ulterior se fabrică acte care intră într-o suveică din care statul care nu încasează nimic, ba mai dă şi TVA-ul înapoi afaceriştilor în stil mare. Pe ei nu-i mai deranjează nimeni, niciodată, sau mă rog, destul de rar.
E mai simplu cu cei mici care nu au pile, nu au putere economică sau politică, nu de alta, dar dacă aveau jucau în liga mare, şi nici nu comentează prea mult, asemeni băbuţei cu urzicile. Oare nu seamănă activitatea celor de la ANAF cu proverbul acela cu oiştea-n gard? Sau toată acţiunea asta e un fel de bau bau pentru toţi micii comercianţi? Sau domnii de la ANAF au greşit etajul asemeni multora dintre noi.
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 aprilie 2015, 13:49
(Dan Agache)