Ascultă Radio România Reșița Live

Dan Şova anunţă că s-a autosuspendat din toate funcţiile din PSD

Sova (5)Senatorul PSD, Dan Şova, anunţă că s-a autosuspendat din toate funcţiile din PSD şi îşi susţine în continuare nevinovăţia cu privire la acuzaţiile de corupţie, pe care i le aduce DNA în dosarul Rovinari-Turceni.
Anterior, Senatul nu a aprobat ridicarea imunităţii sale pe motiv că nu a fost întrunită majoritatea necesară de 85 de voturi pentru, adică jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. Opoziţia liberală va contesta decizia la Curtea Constituţională, în contextul în care majoritatea senatorilor prezenţi a votat pentru încuviinţarea cererii DNA de arestare preventivă a lui Dan Şova.
Juriştii liberali arată că rezultatul votului ar fi trebuit să ţină cont de prevederile Constituţiei, care prevalează în faţa regulamentelor interne ale Parlamentului. Vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu, menţionează că liberalii vor contesta articolul din regulamentul Senatului, care prevede că hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor săi, în timp ce Constituţia stipulează că legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
„Pentru acest caz, nu este nevoie de majoritatea tuturor senatorilor, ci doar a celor prezenţi, ceea ce a fost în şedinţa respectivă”, Teodor Atanasiu.
În replică, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că este dreptul liberalilor să conteste la Curtea Constituţională rezultatul votului şi admite că există anumite decizii ale Curţii, care se referă la o serie de situaţii, dar atrage atenţia că sunt altele decât cea de astăzi în cazul lui Dan Şova.
„Actualul regulament sau mai preciş articolul 24 şi alineatul 4, la care m-am referit şi care astăzi a fost menţionat în mod explicit în plenul Senatului, nu a fost niciodată contestată la Curtea Constituţională”, spune Călin Popescu-Tăriceanu.

Dan Şova anunţă că s-a autosuspendat din toate funcţiile din PSD

Articol editat de Mirabela Afronie, 26 martie 2015, 07:02

Sursa: RRA

Etichete:
Cardul naţional de sănătate și cartea electronică de identitate pot fi folosite în paralel şi în octombrie
Naţional luni, 5 octombrie 2026, 16:32

Cardul naţional de sănătate și cartea electronică de identitate pot fi folosite în paralel şi în octombrie

Furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale pot utiliza și în luna octombrie atât Cardul Electronic de Asigurări de...

Cardul naţional de sănătate și cartea electronică de identitate pot fi folosite în paralel şi în octombrie
Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră. 13 marinari sunt dispăruți după un incendiu izbucnit la bordul unei nave
Naţional luni, 5 octombrie 2026, 12:57

Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră. 13 marinari sunt dispăruți după un incendiu izbucnit la bordul unei nave

O amplă operațiune de căutare și salvare este în desfășurare pe Marea Neagră, după ce un incendiu a izbucnit luni la bordul navei „Royad...

Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră. 13 marinari sunt dispăruți după un incendiu izbucnit la bordul unei nave
Palatul Cotroceni anunță programul consultărilor politice de luni
Naţional duminică, 4 octombrie 2026, 12:03

Palatul Cotroceni anunță programul consultărilor politice de luni

Președintele Nicușor Dan a convocat partidele și formațiunile parlamentare la consultări politice, luni, 5 octombrie 2026 la Palatul Cotroceni....

Palatul Cotroceni anunță programul consultărilor politice de luni
Prețul benzinei a depășit 10 lei pe litru în România
Naţional duminică, 4 octombrie 2026, 09:34

Prețul benzinei a depășit 10 lei pe litru în România

Prețul benzinei a depășit pragul de 10 lei pe litru la principalele benzinării din România. Și motorina se menține la valori de peste 10 lei...

Prețul benzinei a depășit 10 lei pe litru în România
Naţional sâmbătă, 3 octombrie 2026, 11:23

Standard & Poor’s reconfirmă ratingul României la „BBB-”, dar menține perspectiva negativă

Agenția de rating Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-”, menținând însă perspectiva...

Standard & Poor’s reconfirmă ratingul României la „BBB-”, dar menține perspectiva negativă
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 21:44

Moody’s avertizează România: incertitudinea politică și costurile de finanțare pot afecta consolidarea fiscală

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody’s despre situația...

Moody’s avertizează România: incertitudinea politică și costurile de finanțare pot afecta consolidarea fiscală
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 15:13

Noi norme pentru prevenirea incendiilor de pădure: Ministerul Mediului propune reguli actualizate după 26 de ani

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice pentru prevenirea și apărarea împotriva...

Noi norme pentru prevenirea incendiilor de pădure: Ministerul Mediului propune reguli actualizate după 26 de ani
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 10:31

UPDATE: Premierul interimar Ilie Bolojan audiat la DNA Iași

Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri dimineață, 2 octombrie 2026 la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași. Șeful...

UPDATE: Premierul interimar Ilie Bolojan audiat la DNA Iași