Turism, doar de sărbători?
După sărbători, proprietarii unor pensiuni şi hoteluri îşi schimbă strategia pentru atragerea turiştilor. Ofertele de cazare apar cu reduceri de 5-10 la sută, mese „din partea casei” şi gratuităţi pentru copii. Alţi hotelieri, însă, nu fac reduceri pentru că preţurile, oricum nu au fost ridicate în perioada sărbătorilor. „Practicăm preţuri normale, dar care par a fi mai mici faţă de sejurul de Crăciun sau Revelion. Explicaţia constă în faptul că atunci, pachetele conţineau mese festive, spectacole, plimbări cu sania, seri tematice şi evenimente cu invitaţi”, spune unul dintre proprietarii de hoteluri din Crivaia.
În zona alpină şi subalpină tarifele pentru cazare ar trebui, totuşi să scadă în perioada următoare pentru că sunt foarte puţini oameni care îşi mai iau concediu acum după sărbători, spun specialiştii în turism.
Dacă hotelierii din Crivaia, Semenic, Gărâna sau Muntele Mic îşi îmbie clienţii cu zăpadă numai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă, pe Valea Cernei sunt aşteptate grupuri de sportivi aflate în cantonament în Băile Herculane.
Ce se întâmplă cu staţiunile din Caraş-Severin după sărbători?
Articol editat de Mirabela Afronie, 9 ianuarie 2015, 07:44 / actualizat: 12 ianuarie 2015, 10:23
Înregistrarea emisiunii „Ascultă cum te ascult”: