[AUDIO] CS Metalul Reşiţa, egalată in extremis în Valea Domanului

metalulresita-olimpiasatumare-RRRÎn etapa a doua a Ligii a II-a de fotbal, Seria Vest, CS Metalul Reşiţa a remizat în Valea Domanului, scor 2-2 (0-0), cu Olimpia Satu Mare. Gazdele au condus cu 2-0, după reuşitele lui Marius Staicu, dar sătmărenii au revenit pe finalul meciului şi au punctat de două ori, prin mezinul echipei, Denis Lemac.

Înaintea partidei, antrenorul formaţiei reşiţene, Alexandru pelici a primit Trofeul fair-play din partea FRF, pentru sezonul 2012-2013. Lovitura de începere a meciului a fost dată de unul dintre simbolurile grupării din Valea Domanului, fostul mare jucător  din anii 70, Nicolae Georgevici.
După meci, antrenorul Alexandru Perlici a declarat: „Astăzi s-a demonstrat că un meci de fotbal se joacă până la ultimul fluier al arbitrului. Nu pot decât să fiu supărat pentru cele două puncte pierdute prosteşte, pentru că într-adevăr astăzi am fost cei mai mari proşti, în frunte cu mine. Îmi felicit jucătorii pentru cum au jucat 86 sau 87 de minute, până la primul gol primit, după o lipsă de informare, de comunicare între jucători. Mă bucur totuşi că am marcat de două ori, îl felicit pe Staicu. Trebuie să muncim mai mult şi să recuperăm punctele. Nu comentez arbitrajul, că nu rezolvăm nimic. Probabil că premiul acela pe care l-am primit este şi pentru acest lucru. Nu sunt obişnuit să comentez, eventual dacă am reproşuri de făcut, le spun în timpul jocului. Păcat că n-am trecut şi de faza aceea din care am luat golul doi, că era gata meciul. S-a terminat 2-2 şi e istorie deja. N-am ştiut să-mi ţin jucătorii în ultimele cinci minute, cu picioarele pe pământ. S-au văzut deja la duş, cu punctele în buzunar. Se pare că nu suntem suficient de maturi. Le mulţumesc oamenilor care au venit astăzi la stadion, le mulţumesc suporterilor care au venit şi ne-au încurajat în permanenţă. Până la urmă, orice punct contează. Dacă am fi egalat noi, toată lumea ar fi fost bucuroasă. Din păcate, astăzi am pierdut două puncte în ultimul minut, dar asta face parte din fotbal.Şi fotbalul câteodată îţi oferă şi surprize neplăcute.“
CS Metalul Reşiţa: Pascal, Apostol, Plecanciuc, Tomozei, Vătăjelu, Breşneni, Neagoe, Szabo, Vasile, Stoica, Enciu. Rezerve: Zăvoi, Potopea, Vaştag, Danci, Oară, Staicu, Mureşan. Antrenor principal: Alexandru Pelici. Antrenor secund: Roberto Ivan. Antrenor portari: Valentin Boşca.
Olimpia 2012 Satu Mare: Şuta, Muntean, Bălău, Ene, Iuhas, Gavrilescu, Svarokopf, Villand, Zsiga, Bujor, Lemac. Rezerve: Miron, Kinczel, Sabău, Feier, Dragoş, Micaş, Mos. Antrenor: Tiberiu Csik.
A arbitrat Flavius Roşu (Timişoara), asistat de Raul Ghiciulescu (Lugoj) şi Petrică Cîmpeanu (Cluj-Napoca). Rezervă: Daniel Neagoe (Timişoara). Observatori: Marian Ezaru (Craiova) şi Dorel Cura (Arad).

Ascultaţi mai jos declaraţiile celor doi antrenori.

Alexandru Pelici de la Metalul Reşiţa:

Tiberiu Csik de la Olimpia Satu Mare:

Rezultate înregistrate în etapa a doua:
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Bihor Oradea 3-2
UTA – ASA Târgu Mureş 1-1
CS Mioveni – FC Olt 0-1
Gloria Bistriţa – Minerul Motru 2-0
CS Metalul Reşiţa – Olimpia Satu Mare 2-2
FCU Craiova – CSU Craiova 0-0

[standings league_id=4 template=extend logo=false]

De același autor

Related Articles