S-a redeschis circulaţia pe TRANSFĂGĂRĂŞAN. Drumul rămâne deschis până pe 31 octombrie

transDrumul naţional 7C, Transfăgărăşan, este redeschis circulaţiei official.
Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, până în 31 octombrie, circulaţia între localitatea Bascov, judeţul Argeş şi intersecţia cu DN 1 Braşov – Sibiu, judeţul Sibiu va fi deschisă, participanţii la trafic fiind rugaţi să respecte semnalizarea rutieră şi restricţiile din zonele periculoase.
Există 18 sectoare de drum cu pericol de căderi de pietre, cuprinse între kilometrul 57+100 şi kilometrul 132+800, unde nu se recomandă staţionarea. Pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104+000 şi kilometrul 130+000 (Bâlea Cascadă) se interzice circulaţia pe timpul nopţii, între orele 21.00 şi 07.00.
Şoseaua Trafăgărăşan leagă Transilvania de Muntenia şi traversează cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş. Drumul are un regim special, iar măsura închiderii circulaţiei este luată în fiecare an la început de noiembrie de către administratorul şoselei, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România. Şi asta pentru că şoseaua nu poate fi deszăpezită pe timpul iernii, iar în zonă există risc de producere a avalanşelor.

Cele mai citite

Related Articles