[AUDIO] Lucien Hora, la “borna” 60: e greu de spus când voi reveni pe traseu, dar îi asigur pe reşiţeni că sigur vom avea etapă la Reşiţa

312

       

Aniversarea din acest an a campionului absolut de automobilism, Lucien Hora, a fost una în pas cu perioada pe care o traversăm. Într-un cadru restrâns, înconjurat de câţiva prieteni, Lucien Hora a avut parte de o zi de naştere la fel ca şi una normal. S-a gândit însă la ce o să fie din punct de vedere competiţional în acest sezon. Un ochi îi râde şi celălalt plânge: se bucură că şi în acest an vom avea parte de o etapă de viteză în coastă pe traseul din Valea Domanului, dar îşi face griji că piesele pentru monopostul său Lola nu vor ajunge la timp pentru a lua parte la etapele din acest an.

I-am transmis La Mulţi Ani de pe frecvenţele Radio România Reşiţa:

”Mulţumesc mult, la fel vă doresc tuturor. Am avut o zi la fel ca toate celelalte, de iarnă, friguroasă. Nu am făcut nimic deosebit. În ceea ce priveşte calendarul competiţional vă anunţ că avem şi o etapă la Reşiţa, în 26-27 iunie. Referitor la maşinile de concurs, echipa noastră nu are un plan clar, deoarece nu avem piesele pentru acestea, inclusiv pentru monopostul pe care îl pilotez. Pentru LOLA aştept piesele din Marea Britanie, dar nu sunt aşa optimist că vor sosi în curând. E greu de spus când vom reveni pe traseu, dar îi asigur pe reşiţeni că sigur vom avea etapă la Reşiţa.”        

Reşiţeanul Lucien Hora, s-a născut în data de 16 februarie 1961, la Secu. A debutat în sportul cu motor cu cu ani buni în urmă şi continuă să scrie istorie pe traseele de coastă din România, cu al său monopost Lola.

 La multi ani, Lucien Hora!!!