accidentUn bărbat a decedat  în urma unui accident produs astăzi pe DN 7, în localitatea Bârzava, din judeţul Arad şi în care au fost implicate două TIR-uri, un camion şi un microbuz cu pasageri. Conform MEDIAFAX, accidentul a fost provocat de şoferul unui TIR, care într-o curbă nu a redus suficient viteza, iar remorca a derapaţ lovind pe contrasens cabina unui alt TIR. În urma impactului şoferul TIR-ului care circula regulamentar a decedat. Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Arad, comisarul Dorin Goileanu, în accident a fost implicat şi un microbuz al cărui şofer a reuşit să evite impactul, însă a ajuns cu vehiculul în şanţ, fără ca pasagerii să fie răniţi.