Delta Dunării nu este doar a doua cea mai mare deltă de pe planetă, dar şi cea mai bine conservată de pe continentul european. Biodiversitatea sa este apropiată de cea a Marii Bariere de Corali din Australia. Peste 5.000 de specii de plante și animale au fost identificate în Delta Dunării. Este foarte probabil ca numărul de animale și plante să fie mult mai mare, luând în considerare diferitele tipuri de habitate existente în acest loc unic.

Delta Dunării se află intr-o continuă creştere. Chiar dacă geologii au căzut de acord că Delta Dunării a început să se formeze cu multe mii de ani în urmă, peisajul este într-o continuă schimbare. Se estimează că aproximativ 67 de milioane de tone de aluviuni îşi fac anual drum spre deltă, fapt care determină ca acest paradis să crească ușor în fiecare an. Delta Dunării este casă pentru 300 de specii de păsări rezidente și migratoare, în principal datorită locației sale, aflate între Ecuator și Polul Nord.

Are un patrimoniu cultural incredibil de bogat. Delta Dunării este una dintre cele mai bine conservate delte din lume. Prima dată mentionată de Herodot în jurul secolul IV î.Hr., acest loc nu este încă pe deplin afectat de mâna omului și are în prezent o populație destul de mică, de doar 15.000 de locuitori. Cu toate acestea, prezența umană în Deltă datează cu 5.000 de ani î.Hr. Multe dintre artefactele datate din timpuri preistorice, precum și mai multe urme ale culturilor grecești, bizantine și romane antice, sunt încă prezente aici.

Este cea mai mare rezervație cu zonă umedă din Europa. Chiar dacă este depăşită ca mărime de Delta Volgăi adevărul este că aceasta este cea mai mare și mai remarcabilă zonă umedă fluvială de pe continent. Delta Dunării are, de asemenea, cea mai mare întindere de stuf din lume.

Mai mult de 50% din rezervația biosferei este intactă. Delta Dunării a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în anii 1990 și mai multe zone se află în afara zonelor de acces pentru public. În prezent, mai mult de 50% din deltă este intactă, iar întreg arealul este împărțit în zone în care turismul, pescuitul și vânătoarea sunt strict controlate.

Delta Dunării cuprinde 12 tipuri de habitate. În afară de fauna și flora bogată, există posibilitatea de a admira peisaje unice, uluitoare. Peisajele au fost clasificate în 12 tipuri de habitate diferite, variind de la zone acvatice adânci până la păduri ce cresc în zonele cu grinduri.

Delta este casă pentru specii de animale si pesti aflate pe cale de dispariţie. În timp ce vânătoarea și pescuitul nu sunt complet interzise în Delta Dunării, aceste zone sunt strict controlate. Motivul pentru acest lucru este faptul că această deltă este printre putinele locuri de pe Pământ care încă reprezintă casă pentru unele specii aflate pe cale de dispariție. Printre acestea se numără: vidra, gâsca cu gât roşu, cormoranii pitici şi diverse specii de pelicani.

Este locul în care se încheie călătoria fluviului care străbate cele mai multe ţări europene. Delta marchează sfârșitul drumului pentru Dunăre, chiar înainte de a se vărsa în Marea Neagră. Este necesar de menționat că Dunărea este unică datorită faptului că, în timpul călătoriei sale din Germania în România, trece prin nouă țări și patru capitale europene, precum: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.

Delta Dunării este una dintre minunile lumii care trebuie neapărat vizitată, indiferent de anotimp. Delta este o destinatie accesibilă, reprezintă un loc minunat, mâncarea este de-a dreptul delicioasă, iar cazarea se face în condiţii excelente în oraşul Sulina, comunele: Sfântu Gheorghe şi Crişan sau satul Mila 23.

Mila 23 din comuna Crişan este un sat tradiţional pescăresc, aflat chiar în mijlocul Deltei, foarte aproape de braţul Sulina. Este localitatea în care s-a născut, a copilărit şi s-a format Ivan Patzaichin, cel mai cunoscut canoist român, cvadruplu campion olimpic, pe care bineînţeles nu l-am întâlnit, dar în schimb am stat de vorbă cu bunica Dumitrina Condratov – o localnică septuagenară, de-asemenea născută, crescută şi de o viaţă prezentă într-o localitate care datează de peste trei secole în inima Deltei:

… aici, oamenii sunt foarte gospodari, au copii, acum tineretul face unu-doi copii, dar înainte eram 5, 6, 7. O zi normală începe de dimineaţă, când mama se scoală, hrăneşte copiii, aşteaptă soţul să vină din baltă, face mâncare şi când vine soţul se împarte lucrul în casă. Mama cu treburile casnice, iar tatăl cu uneltele cu care pescuieşte, cu vârşi, cu setci şi aşa mai departe. În ultima vreme peştele se prinde foarte rău, de câţiva ani a început să se rărească bancurile de peşti, cauza nu se cunoaşte. Speciile sunt diverse de la avat până la somn.

Iarna, dimineaţa când se trezesc se gândesc cum vor merge la pescuit. Dacă e viscol nu pot ieşi în larg, dar dacă e linişte şi gheaţa e tare, aproximativ 50 cm grosime, pescarul merge cu un coleg sau cu un membru al familiei, niciodată singur, cu topor, frânghie şi semen. Semenul este o suliţă groasă cu care se fac copcile, iar pe urmă introduce între ele setcile. Cât de mic este peştişorul prins, fie îl duce acasă pentru mâncarea copiilor, fie îl predă la un punct colector. Acum, deşi se plăteşte bine nu mai prea este peşte. Pe vremuri erau şi peşte şi bani. Acum, degeaba sunt bani, dacă nu este şi peşte. La punctul colector a intreprinderii de stat era o cherhana, în care se colecta peştele de la toţi pescarii şi apoi se condiţiona, adică se punea tot peştele în apă cu bucăţi de gheaţă şi el stă acolo şi se întăreşte. Iar apoi din apa aceea rece cu gheaţă, peştele este scos, scurs şi livrat, adică se fac nişte STAS-uri de 50 kg şi se livrează la orice beneficiar care solicita. La Tulcea era un departament de „probleme speciale”, adică, peştele bun se trimitea acolo. Nu m-am interesat niciodată cu ce se ocupa acel departament. Probabil politic. Trimiteam şi la export: broaşte, raci, şalău şi alte specii de peşte bun. La Sulina şi la Tulcea am avut chiar şi câte o fabrică de conserve unde livram foarte mult peşte mărunt. Deşi aveam de lucru, în cherhana condiţiile de muncă erau grele, dar oamenii aveau de lucru şi câştigau bani frumoşi.

Cum spuneam, iarna pescarii merg la pescuit sub gheaţă. Dacă prinde bine, dacă nu, vine acasă şi cârpesc vintirele, setcile, talienele şi se pregătesc pentru primăvară. Începutul sezonului începe cu prohibiţia 2 luni; omul nu are din ce trăi, peştele s-a tăiat, numai este recoltă. Când era peşte statul dădea bani, alocaţii şi aşa mai departe, dar acum nu se mai dă nimic şi omul trebuie să scoată din buzunar să cumpere bumbac, cercuri, benzină, motoraş, barcă, toate foarte scumpe, nu are din ce trăi. Omul nu poate supravieţui din 5 kilograme de peşte. Minimum trebuie să predea 50 kg pe zi pentru a cumpăra ulei, făină, zahăr, mezeluri, lactate pentru consumul familiei.

Eu aici m-am născut, soţul meu a fost la pescari, eu am lucrat la cherhana. Pescarii au fost nişte oameni de omenie, statul le dădea câte un premiu dacă erau fruntaşi sau depăşeau sarcina de plan. Pentru nişte kg de peşte predate la cherhana primea bani pe care cumpăra la copii şi alte alimente. Copiii mergeau la şcoală şi nu îi puteau hrăni 3 mese pe zi doar cu peşte pentru că aveau nevoie să depună efort, să îşi pună mintea la contribuţie. Tinerii de astăzi, puţinii care au mai rămas în sat, nu au nicio perspectivă. Dacă nu era turismul nu aveau unde să lucreze. La pescuit, dacă se angajează trebuie să plătească impozit şi cum nu prea mai este peşte nu are din ce-l plăti. În satul nostru, în prezent, sunt colectori privaţi de peşte. Este o cherhana care colectează peşte proaspăt şi livrează la beneficiarii care solicită.

… dar să revin, am fost căsătorită, soţul a murit în 1991, am rămas văduvă cu un copil la facultate. L-am realizat, a ieşit bine; eu am rămas în continuare singură şi acum ajut nora şi băiatul care locuiesc în Tulcea. Şi eu tot acolo locuiesc 8 luni, în deltă stau doar 4 luni cât este campania de turism. Băiatul meu este de 26 de ani pe vapor, şef de electricitate, conduce o echipă şi stă câte 3 luni plecat. Acum a stat 7 luni din cauza pandemiei, izolat 12 zile în America, şi s-a reîntors acasă la familie. Nu l-am lăsat să devină pescar din cauza că am tras eu destul în condiţii grele ori munca de pescar nu e uşoară şi m-a înţeles şi s-a reorientat.

Şi obiceiurile şi tradiţiile se păstrează cu rigurozitate în Mila 23, spune bunica Dumitrina: „… înainte stuful bambus, care mai creşte şi astăzi în curţile localnicilor, se întrebuinţa pentru beţele de undiţă pentru că era foarte tare şi se pescuia bine cu el şi rădăcinile au rămas. avea dublă întrebuinţare, să zic aşa, şi ca aspect şi ca unealtă şi stuful este o plantă perenă. În plus, păstrăm tradiţia noastră ruso-lipovenească prin diverse programe culturale. Satul ăsta este de aproape 300 de ani. Şi cimitirul este deosebit, crucile sunt altfel decât la ortodocşi şi chiar ritualul înmormântărilor„.

Turiştii sunt mulţumiţi, noi ne dăm silinţa să fie totul bine, să vorbim frumos cu oamenii, să n-i ataşăm pentru că ei dacă pleacă acasă ne mai trimit alte cunoştinţe şi asta ne bucură. Turismul este în floare în deltă la ora actuală. Doar din pescuit nu se mai poate supravieţui, cine poate investeşte în câte o pensiune şi are un ban asigurat pentru a trece mai uşor peste iarnă. Din toamnă, localnicii pleacă cu barca la oraş, se aprovizionează cu toate cele necesare pentru a supravieţui peste sezonul rece. Statul nu ne ajută cu nimic, suntem nevoiţi să răzbim cu propriile puteri. Eu singură gestionez pensiunea din inima deltei, mă mai ajută la bucătărie unde tot eu gestionez meniul care pentru un sejur constă în: ciorbe de peşte, piftii, chifteluţe, peşte prăjit, plachie cu zarzavat, proţap la cuptor, saramură cu peşte copt etc.

Chiar dacă e iarnă uscată, fără zăpadă, este grea viaţa în deltă. Nu poţi ieşi nici cu barca, dar nici pe jos la baltă din cauza vântului rece, tăios şi omul este nevoit să rămână acasă şi să sufere că nu are din ce să scoată un ban ca să-şi întreţină familia.

Satul Mila 23 este o localitate foarte ordonată, cu oameni gospodari, pescari la locul lor, cu familii, cu case aranjate şi frumos zugrăvite pentru că asta ne este tradiţia din moşi strămoşi„, a concluzionat bunica Dumitrina pentru Radio Reşiţa.

Bunica Dumitrina Condratov din inima Deltei

Surse: greenvillage.ro; sosdelta.ro

Foto: Radio Reşiţa