Veste mare pentru iubitorii handbalului din municipiul Reşiţa. Etapa a 13-a a Ligii Zimbrilor a consemnat, în sfârşit, prima victorie a rosso-nerilor reşiţeni în actualul sezon. CSM Reşiţa a spart gheaţa în faţa formaţiei Handbal Club Buzău, de care a dispus la Sfântu Gheorghe cu scorul de 30-27 (13-12). Principalul marcator al Reşiţei în acest meci a fost georgianul Kbilashvili, cu 8 reuşite. La final, un antrenor fericit a mulţumit tuturor suporterilor pentru energia pozitivă pe care au transmis-o echipei. Bojan Butulija şi-a exprimat speranţa că rosso-nerii vor fi la înălţime şi în ultimele două jocuri ale anului.

CSM Reșița: Szopka, Simulescu – Kbilashvili 8, Dospinescu 5, Orjonikidze 4, A. Milosevic 3, Vulpe 2, Starchenko 2, Trifkovic 2, Jevtic 2, Mledenciu 1, Belchite 1, Bahan, Bărbuș, Bote. Antrenor: Bojan Butulija.

Echipa masculinã de handbal CSM Reșița mai are de disputat două meciuri oficiale în acest an, ambele programate săptămâna viitoare. Elevii lui Bojan Butulija rămân la Sfântu Gheorghe, unde vor întâlni pe 22 decembrie, de la ora 15.45, formaţia CSM Bacãu. O zi mai târziu, reșițenii vor avea ca adversară echipa Magnum Botoșani, în ultimul meci al turului.