Ascultă Radio România Reșița Live

Restricţii prelungite în patru localităţi din Caraş-Severin, unde rata de infectare COVID-19 se menţine mare

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a dispus noi pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 în localităţile Gârnic, Reşiţa, Obreja şi Oraviţa, unde incidenţa cumulată este mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori.

Restricţii prelungite în patru localităţi din Caraş-Severin, unde rata de infectare COVID-19 se menţine mare

Articol editat de Mirabela Afronie, 11 decembrie 2020, 08:18

Cinematografele, restaurantele, barurile, agenţiile de jocuri de noroc rămân închise începând de astăzi, pentru încă 14 zile. De asemenea, sunt interzise evenimentele de orice fel, atât în spaţii închise, cât şi în aer liber, inclusiv aniversările şi reuniunile cu prilejul unor sărbători. Totodată, în interiorul localităţilor se interzice formarea şi circulaţia în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.

Amintim pentru localităţile Ezeriş, Berzovia, Buchin, Caransebeş, Sacu, Goruia, Iablaniţa, Luncaviţa, Grădinari, Domaşnea, Zăvoi, Şopotu Nou, Vrani, Copăcele, Slatina Timiş, Rusca Montană şi Bocşa, sunt valabile aceeleaşi restricţii până în data de 16 decembrie.

Măsurile prevăzute în HGR nr.967/2020, cu modificările şi completările ulterioare, pentru unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin în care incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19, în ultimele 14 zile este mai mare de 3 / 1.000 locuitori, respectiv Gârnic, Reşiţa, Obreja, Oraviţa:

1. În spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie;

2. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit punctelor 2 – 21 de la art.1 din Anexa nr.3 la HGR nr.967/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;

4. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

5. Competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

6. În condiţiile pct. 4, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană;

7. Activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

                8. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

9. Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;

10. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

                11. Organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate;

                12. Se interzice participarea la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi;

                13. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;

                14. Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;

15. Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;

16. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică;

17. Se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;

18. Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:

                a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

                b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;

                c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;

                d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;

                e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

                19. Se permite desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane;

20. În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;

21. În toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00 – 5,00, cu următoarele excepţii:

                a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

                b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

                c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

                d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

22. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere;

23. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;

24. Declaraţia pe propria răspundere, trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura;

25. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi;

26. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

                27. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;

28. Măsurile prevăzute la pct. 28 şi 29 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

                29. În situaţia în care activitatea operatorilor economici, prevăzuţi la punctele 28 şi 29, este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

                30. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 30, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;

31. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.

32. (1) Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 21,00.

    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00 – 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune inclusiv locul conducătorului auto şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

33. În interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.

34. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri.

                35. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

                36. Se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori.

                37. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.

                38. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

                39. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.

40. Activitatea în creşe şi afterschool-uri este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.

                41. În cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii.

                42. La apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură, de către unitatea de învăţământ responsabilă, cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.

43. (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor volante se desfăşoară în condiţiile stabilite prin Ordin Comun     nr. 335/4225/2078/1730/2020 al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

44. În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d), alin. (3) lit. f) şi art. 17 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activităţii permite, în condiţiile art. 108 – 110 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările ulterioare.

45. În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariaţi, au obligaţia organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

Etichete:
Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:15

Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate

Peste 50 de hectare de teren au fost afectate de incendiile de vegetație uscată izbucnite în ultimele 24 de ore în mai multe localități din...

Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate
Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:00

Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 20 octombrie 2026, calendarul final al Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei...

Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației
Transport ilegal de deșeuri, sancționat în Timiș: amenzi de 45.000 de lei la Moșnița Nouă
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:50

Transport ilegal de deșeuri, sancționat în Timiș: amenzi de 45.000 de lei la Moșnița Nouă

Un transport de aproximativ 880 de kilograme de deșeuri metalice și de echipamente electrice și electronice a fost depistat de polițiști în...

Transport ilegal de deșeuri, sancționat în Timiș: amenzi de 45.000 de lei la Moșnița Nouă
Peste 3,87 milioane de lei, beneficii sociale pentru persoanele cu HIV și TBC, tineri și beneficiarii VMI
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:43

Peste 3,87 milioane de lei, beneficii sociale pentru persoanele cu HIV și TBC, tineri și beneficiarii VMI

AJPIS Caraș-Severin a virat fondurile către bănci și Poșta Română. Cei mai mulți bani sunt alocați beneficiarilor venitului minim de...

Peste 3,87 milioane de lei, beneficii sociale pentru persoanele cu HIV și TBC, tineri și beneficiarii VMI
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:37

Recensământ rutier în Caraș-Severin şi Timiş: șoferii vor fi întrebați despre originea și destinația călătoriilor

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara continuă colectarea datelor pentru recensământul general de circulație rutieră....

Recensământ rutier în Caraș-Severin şi Timiş: șoferii vor fi întrebați despre originea și destinația călătoriilor
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 07:15

Nouă firme concurează pentru modernizarea Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Investiția depășește 17,5 milioane de lei

Nouă firme și asocieri de constructori au depus oferte la licitația pentru reabilitarea și modernizarea a trei clădiri ale Liceului Teoretic...

Nouă firme concurează pentru modernizarea Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Investiția depășește 17,5 milioane de lei
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 21:15

Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, și-a dat demisia

Prefectul județului Arad, Mihai Pașca (PNL), și-a depus demisia luni, 19 octombrie 2026 la Cancelaria premierului, motivând că decizia este în...

Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, și-a dat demisia
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 18:15

37 de mașini, scoase la licitație de Primăria Arad. Prețurile pornesc de la 271 de lei

Primăria Municipiului Arad organizează o nouă licitație publică pentru vânzarea a 37 de autoturisme abandonate sau fără stăpân. Printre...

37 de mașini, scoase la licitație de Primăria Arad. Prețurile pornesc de la 271 de lei