Aflat la doar 20 de km de municipiul Reşiţa, oraşul Bocşa era cunoscut drept singurul oraş din România unde trenul opreşte de 4 ori! Se ştia mai puţin de faptul că aici a fost construit, la 1719, al doilea furnal din Banat, sau că în perioada comunistă, CMB exporta macarale portuare în Japonia sau construia utilaj nuclear pentru centrala de la Cernavodă.
Însă şi mai puţini sînt aceia care ştiu că Bocşa a fost oraşul lui Tata Oancea: scriitor, ziarist, editor şi sculptor în lemn, personaj fascinant din istoria culturii ţărăneşti bănăţene.
Astăzi, 4 decembrie 2020, se împlinesc 47 de ani de la trecerea în neființă, în 1973, la 92 de ani, a lui Petru Encoveti Oance
Născut la 30 August 1881, Petru E. Oance, sau Tata Oancea, este originar dintr-o familie ţărănească din Bocşa Vasiovei, de lîngă Reşiţa. Tata Oancea a fost un talentat artist popular, poet si sculptor, om de cultură ce a întruchipat profund spiritualitatea bănăţeană cu acei ţărani ziarişti, condeieri şi proprietari de gazetă, fenomen unic pe teritoriul României de azi! A fost editorul, publicistul şi distribuitorul, chiar şi tipograful revistei Vasiova, din1929 pînă în1947. A scris în viaţa lui 2 500 de poezii, cele mai multe în grai, dialectale, 250 de schiţe şi 28 de nuvele şi a editat de unul singur, bilunarul „Vasiova”, “foaie literară şi de informaţiuni”, cu redacţia : “Unde dă Dumnezeu”. În condiţiile vitrege în care a publicat VASIOVA, nu şi-a pus condeiul şi revista în slujba nici uneia din grupările politice ale timpului, rămînînd fidel propriului crez politic :
“Iar sparta-mi liră n-are corzi
Cu sunet armonios
Să pot cînta celor de sus,
Ci cînt celor de jos”.
Îşi difuza revista cu traista, bătînd drumurile cu trenul, cu căruţa, cu maşini de ocazie, însă mai mult pe jos, apostoleşte. Nu e învăţător în Banat, bătrîn, care să nu fi fost cititorul pasionat al acestei reviste. Nu e sat în care “Vasiova” să nu fi pătruns, ca un triumf al celui mai romantic şi înflăcărat amatorism literar care mi-a fost dat să-l cunosc vreodată.
Versurile „Ţara mea”, „Dascălul”, Vasiova, Vasiova şi Controla au rămas cu vocea sa în „Fonoteca de aur” a Studioului de Radio Timişoara. Dintre operele sale sculptate au rămas iconostasele bisericii din Vasiova, ale Mănăstirii Sf. Ilie şi uşa laterală de iconostas într-o biserică din Ardeal.
În semn de omagiu adus artistului-poet, liceul teoretic şi bibilioteca orăşenească din localitatea Bocşa îi poartă în prezent numele, iar începînd din anul 1976 oraşul Bocşa găzduieşte Festivalul Interjudeţean al Creatorilor şi Interpreţilor de Poezie în Grai „Tata Oancea”.
Bocşa lui Tata Oancea, orăşelul din România în care trenul opreşte, astăzi, de trei ori!, s-a transformat, dar nu s-a schimbat deloc. Tradiţiile au rămas la locul lor, poate şi pentru că locuitorii regiunii au fost mereu între două lumi: a satului bănăţean şi a burgului industrial. Pe Gabriela Şerban, directoarea Bibliotecii Orăşeneşti “Tata Oancea”, am “arestat-o” pur şi simplu, în biroul înţesat cu cărţi şi portrete. Ea este personajul care, prin eforturi colosale, reaminteşte, mereu, bocşenilor, şi cărăşenilor, de tradiţiile unei lumi care se stinge încet, încet. Din păcate, nu avem cultul strămoşilor, cum nu avem nici viziune pentru viitor! Ne-am agăţat, bucuroşi, de cea mai idioată zicală latină, “Carpe diem”, pe care am adaptat-o, evident româneşte! La noi, carpe diem, înseamnă să nesocoteşti trecutul şi viitorul, în folosul exclusiv, meschin şi lacom, al unui prezent frustrant. Dar, ca oricărui balcanic veritabil, ne place propria noastră suferinţă, neputinţă şi imobilitate, pe care le plîngem, le de-plîngem şi le bocim artistic, cu o mare risipă de energie şi creativitate. La asta mă gîndeam cînd Gabi îmi spunea că nepoata lui Tata Oancea, care vieţuieşte la Timişoara, a prăpădit uriaşa bibliotecă a bunicului său, colecţiile de ziare, sculpturile etc! La fel arată şi casa, cu pomii uscaţi în faţa şolocaturilor bătrîne, iar căsuţa veche, care adăpostea exclusiv biblioteca lui Tata Oancea, o ruină.
Gara Vasiova, tristă şi aproape părăsită de viermuiala şi şuieratul “izîmbanului” cu abur, care aducea lumea la unul dintre cele cinci mari tîrguri din Banat, care se ţinea la Vasiova. Era locul în care se tîrguia, se “periau” cîrciumile, se făcea politică. Şi astăzi, tradiţia tîrgului a rămas vie la Bocşa! Uzina din Bocşa, “vie” de pe la 1719, mai adăposteşte astăzi doar o secţie şi cîteva mici ateliere. Demult, aici se produceau macarale portuare, ce se exportau în Japonia, şi utilaj nuclear pentru centrala de la Cernavodă. Trec pe la Liceul “Tata Oancea” şi mă opresc la biserica pe care o ngăsesc, întîmplător, deschisă! Casa Domnului, care adăposteşte drumeţii şi nevoiaşii are, de obicei, un lacăt uriaş! “O apărăm de nepoftiţi”, zice clopotarul, aflat “întîmplător prin zonă”, care nu arată înfricoşător, dar mă sperie ce scoate din gură! Încerc o fotografie la iconostasul sculptat chiar de Tata Oancea. În mijloc, un ceas chinezesc! Pe front, aflat în faţa morţii de nenumărate ori, Petre Oancea i-a promis lui Dumnezeu că dacă scapă va ciopli în lemn iconostasul bisericii! După moartea sa, în 1973, drept “răsplată” preotul Ion Lupinca a scos afară scaunele care purtau numele Petre şi Victoria Oancea: “Eu nu am nevoie de morţi în biserică”! Dar, ce morţi…
Petre Oancea, din Vasiova, a avut cinci copii: Titus, Caius, Sabin, Virgil şi Plinius. Înrolat în Regimentul 43 Infanterie din Caransebeş şi trimis pe frontul primului război, Tata Oancea îşi ia cu el soţia, copiii şi… gîsca, singura lui avere! Gîsca a murit tîrziu, de bătrîneţe! Sculptor în lemn, prozator, poet în grai bănăţean, adevărata operă a lui Tata Oancea a fost, însă, publicaţia VASIOVA, care a apărut între 1929 şi 1947. Gazeta apărea unde şi cînd dădea Dumnezeu, dar avea un crez care, pe mine, m-a marcat întotdeauna: “Munciţi, cetiţi, călătoriţi”! Este îndemnul cel mai de preţ lăsat urmaşilor! În Vasiova au publicat şi soceneamţul Petru Bizerea, dar şi Virgil Birou. O extraordinară demonstraţie de voinţă, pentru că, Tata Oancea scria, edita, tipărea şi difuza SINGUR gazeta! Cu toate acestea, paginile sale erau citite la Chişinău sau Cernăuţi!
