Luni, 30 noiembrie, ora 22:00 Teatrul National Radiofonic vă prezintă spectacolul, „Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor” de Victor Cilincă. Regia artistică: Attila Vizauer.

În distribuţie: Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Dan Condurache, Monica Davidescu, Smaranda Oprina, George Ivaşcu, Ionel Mihăilescu, Marius Rizea, Romeo Tudor, Ionuţ Ciocea, Constantin Cojocaru, Oana Ştefănescu, George Simian, Attila Vizauer. Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Milica Creiniceanu.

Regia muzicalã: Mãdãlin Cristescu. Regia tehnicã: Mihnea Chelaru. Redactor: Domnica Ţundrea. Înregistrare din anul 2015.

Pasionat până la înrobire de genul literar pe care îl numim „teatru”, Victor Cilincă aduce şi de data aceasta – să ne amintim de „Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor” – un pasaj din istoria românilor, scoţându-l la rampă pe generalul Eremia Grigorescu, într-un fragment din piesa „Cartea de scrum”; informat până-n dinţi, cu un limbaj atent subdialectat şi cu umorul negru pe care i-l ştim, el scenografiază – împingând realismul într-un suprarealism captivant şi convingător – aspectele dramatice specifice oricărui război, cu trimitere expresă la Primul Război Mondial: foamea, bolile, sărăcia, crimele, trădarea – într-un cuvânt, toate formele de degradare umană în care se ajunge în astfel de situaţii. De altfel, tot ce scrie/ compune/ realizează Victor Cilincă îl recomandă ca „Autor de onoare” al cenaclului „Noduri şi Semne”, al Galaţilor, al Literaturii Române.

De la ora 23:00, vom asculta din creația lui Octavian Goga – „Să nu ştie nimeni ce răni te dor”.Scenariu radiofonic de Costin Tuchilă.

Interpretează: Dorel Vișan. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Spectacol realizat în cadrul proiectului „Scriitori români interbelici şi Marea Unire”.

Proiect cultural finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Înregistrare din anul 2018.

Șapte gânduri despre dragoste și îndrăgostire, de Octvian Goga:

„Să nu ştie nimeni ce răni te dor”, a spus Octavian Goga. Asta poate fi şi binecuvântare, dar şi blestem.

E binecuvântare atunci când ştii cum să îţi transformi chipul într-o stană de piatră, indiferent de ce te arde pe dinăuntru. Atunci, da, vei reuşi să îi faci pe ceilalţi să nu ştie ce răni te dor. Ai putea avea sute de „călcâiul lui Ahile” pierdute prin tine, nimeni nu ar şti unde să arunce săgeata. Cu fiecare zi care trece, poate că treptat, şi tu vei ajunge să nu mai ştii despre aceste răni. Sunt, acolo, te mai înţeapă uneori, dar doar tresari involuntar.

Însă, ce te faci când vrei să nu ştie nimeni ce răni te dor, când nu doreşti să le strigi în afară, dar chipul tău te trădează? Chipul care ţi-e cea mai clară hartă a trăirilor tale. Ce te faci când toate rănile astea ţi se oglindesc în privire, deşi tu îi refuzi gurii să le rostească? Atunci, ei voi şti unde să arunce săgeţile. Le-ai încredinţat, involuntar, secretul ăsta.

„Să nu ştie nimeni ce răni te dor” e binecuvântare doar atunci când poţi, de undeva, de pe un vârf de munte, să le mai simţi uneori greutatea, dar niciun muşchi al feţei să nu te trădeze. E blestem atunci când creează conflicte între încăpăţânarea ta de a refuza să le povesteşti şi cea a trupului tău care refuză să le ascundă.

Audiție plăcută!