Campionatele Naţionale de lupte ale seniorilor s-au încheiat, iar municipiul Reşiţa se poate mândri cu o nouă competiţie organizată ireproşabil, chiar şi în condiţii de pandemie. Motive de satisfacţie are şi şcoala reşiţeană de lupte, care şi-a îmbogăţit palmaresul cu 8 medalii: două de aur, două de argint şi patru de bronz. Rezultate meritorii, apreciază antrenorul emerit Adrian Dacica:

„A fost o ediție specială, având în vedere faptul că a trebuit să luăm nişte măsuri mai deosebite. Această competiție a avut loc din păcate fără spectatori și fără cei care iubesc sportul nostru, dar totul a fost în regulă, iar din punctul de vedere al rezultatelor am reușit să ne clasăm cu echipa pe locul trei. În clasamentul pe cluburi și asociații suntem pe locul doi și mă bucur foarte mult că avem sportivi care au cucerit titlul de campion național, la care se adaugă luptători medaliați cu argint și bronz. Ne bucură rezultatele pe care le-au obținut sportivii noștri și acesta este un semn că școala reșițeană de lupte este încă în top. Să încep cu campionii, s-au evidențiat Filip Marin și Caraș Vlad, doi sportivi de mare valoare, care au reuşit să-şi adjudece aurul. O bucurie mare pentru noi este Loba Alfred care a revenit și a devenit vicecampion național. Argint a cucerit şi Cristian Orbu. Medaliat cu bronz îl avem pe Răzvan Pufan, un veteran al luptelor, care s-a reactivat cu succes; de asemenea, îi avem și pe mai tinerii Florin Gafton şi Erich Loidl, care au reuşit să cucerească medalii de bronz. A fost greu să fim gazde, deoarece toți au trebuit să respecte anumite reguli. Toți cei implicați în acest campionat au avut testul COVID făcut cu 48 de ore înainte. Din păcate, n-au venit toți sportivii din țară, care ne-au reprezentat cu cinste la campionatele europene și mondiale. Aici mă refer la Alexuc Alin de la greco-romane, multiplu campion național, care a fost depistat pozitiv cu coronavirus, și la fel s-a întâmplat și cu Rareș Chintoan de la lupte libere. Acesta este regretul nostru că n-au putut participa toți sportivii, dar 80% dintre ei au fost prezenți la această competiție”, a spus Adrian Dacica.

Și antrenorul reșițean Florin Dință este foarte mulțumit de evoluția sportivilor pe care-i pregătește:

”Sportivii reșițeni s-au comportat foarte bine, am confirmat an de an că realizăm rezultate foarte bune. Anul acesta avem doi campioni naționali: Filip Marin și Vlad Caraș, doi vicecampioni prin Alfred Loba și Cristian Orbu, iar juniorii Erich Loidl și Florin Gafton au ocupat locul III. Au fost rezultate foarte bune și este al cincelea an când ținem această competiție la Reșița, la nivel de seniori. În Superliga pe echipe CSM Reșița a ocupat locul III. E cu totul diferit în organizare, trebuie să ținem cont de toate măsurile. Luna viitoare ar trebui să se desfășoare Campionatele Naționale de cadeți la Constanța, așteptăm decizia Federației Române de Lupte”, a spus antrenorul reșițean Florin Dință.

Multiplul campion naţional Vlad Caraş, unul dintre sportivii de aur ai clubului reşiţean, a admis că nivelul competiţiei n-a fost unul foarte ridicat, cel puţin la categoria sa de greutate.

„Ca în fiecare an, mă bucur că am ieşit campion pentru Reşiţa. A fost o competiție frumoasă – în fiecare an se organizează la Reşiţa competiţii frumoase – și mă bucur că atât eu, cât și colegii mei am obținut rezultate bune. N-am avut niciun meci greu la categoria mea, din păcate n-au putut să vină toți sportivii. A fost o competiție mai lejeră pentru mine. După părerea mea, reșițenii s-au descurcat foarte bine, s-au respectat toate normele și organizarea a fost exemplară. În acest an nu se va mai organiza nicio competiție, iar la anul ne așteaptă campionate europene și mondiale. Anul viitor este unul olimpic, va fi greu pentru mine deoarece nu sunt în forma fizică cea mai bună. Poate voi ajunge la un moment dat să am șanse să mă calific”, a spus „greul” Vlad Caraş.

Aur a luat şi veteranul Filip Marin, o prezenţă constantă pe podiumurile naţionale:

„A fost un concurs reușit pentru mine. Am reușit să sparg gheața și după șapte finale am câștigat medalia de aur. Am șase finale consecutive pierdute și mă bucur foarte mult că acum am reușit să obțin aurul. Organizarea a fost destul de bună și pot spune că s-au prezentat mulți sporivi în condițiile acestei pandemii. Am făcut toţi testul COVID, totul a fost bine, pot spune că a fost un concurs reuşit. Eu sunt şi antrenor, voi vedea ce voi face în continuare”, a declarat luptătorul Filip Marin.

Deși în ultima perioadă practică luptele mai mult ca un hobby, Alfred Loba a reușit să devină anul acesta vicecampion al ţării la categoria sa de greutate.

„A fost o competiție destul de puternică, atipică datorită restricțiilor. Am avut patru meciuri, primele trei le-am câștigat, iar al patrulea din păcate l-am pierdut în fața unui adversar foarte puternic de la Steaua București. Pentru mine titlul de vicecampion național de seniori la categoria de 97 de kg este unul foarte important pentru că acest concurs este cel mai înalt nivel de lupte din țara noastră. La Reșița este deja o tradiție să se organzieze acest campionat, iar Adrian Dacica face acest lucru foarte ușor datorită experienței pe care o are. Cei de la Federația Română de Lupte au fost mulțumiți de organizare, la fel și sportivii care au participat și ne-am bucurat că totul s-a terminat foarte bine. Cariera mea de luptător s-a terminat de ceva timp, activez în alte domenii, iar luptele au devenit pentru mine mai mult un hobby, un „microb” ca să spun aşa. Cu siguranță că voi mai participa la concursuri, dar nu voi putea face doar lupte”, a spus reșițeanul Alfred Loba.

”Îmi doream o medalie mai strălucitoare”, a spus juniorul reșițean Erich Loidl, care a concurat accidentat fiind și care speră la un an 2021 mai bun:

”Nu m-am luptat bine, am ocupat doar locul III. Campionatul a fost destul de slab, au lipsit mulți sportivi din cauza pandemiei. Mă bucur pentru medalia mea, dar se putea și mai bine. Nu este cea pe care mi-am dorit-o, dar mă mulțumesc cu ce am. Pentru mine anul 2020 a fost cel mai ”urât” posibil, sper să fie mai bine în 2021. Pentru mine urmează recuperare, deoarece sunt accidentat și la anul voi lua parte din nou la competiții”, a concluzionat Erich Loidl.

Foarte serioasă şi viu-disputată, competiţia de la Reşiţa a consemnat şi un episod romantic, care a descreţit frunţile şi a încălzit inimile participanţilor. Stelista Suzanna Şeicariu, una dintre medaliatele întrecerii, a avut parte de o mare surpriză! Ea a primit o emoţionantă cerere în căsătorie chiar pe podiumul de premiere. Viitorul soț, Alex Dumitru, fost component al lotului național, i-a oferit inelul de logodnă în aplauzele asistenţei. Emoțiile au fost pe măsură, iar Suzanna a spus un,, da” hotărât! „Felicitări şi casă de piatră!” le-a transmis Federaţia Română de Lupte, prin intermediul unui mesaj postat pe facebook.

Calendarul intern al Federaţiei Române de Lupte mai menţionează anul acesta o singură competiţie majoră: Campionatul Naţional Under 23, care ar urma să aibă loc luna viitoare la Bucureşti. Evenimentul sportiv se află însă sub semnul întrebării, din cauza evoluţiei nefavorabile a pandemiei.

foto: Federatia Romana de Lupte