[FOTO-AUDIO] Polițistul cărășean Ovidiu Covaciu, medaliat cu argint la o competiție internațională de culturism

Un polițișt cărășan a devenit vicecampion la un concurs internațional de fitness și culturism. Ovidiu Covaciu, inspector de poliție la Poliția Oțelu Roșu, a participat la Pro Nutrition Grand Prix, un concurs de talie europeană pentru fitness și culturism, unde a câștigat locul al doilea.

Competiția, aflată la ediția a XII-a, a avut loc la Dej și a adunat peste 200 de sportivi din diferite țări, fiind prima competiție de genul acesta la care Ovidiu Covaciu a participat până acum, pasiunea lui de aproximativ 12 ani pentru acest sport materializându-se într-o frumoasă medalie de argint.

Despre acest rezultat, Ovidiu Covaciu spune că nu ar fi reușit să îl obțină fără sprijinul antrenorului și prietenului său, al familiei și al colegilor, care l-au susținut și i-au fost alături:

”A fost incredibil la concurs, deși am avut parte o pregătire intensă, extenuantă. Am avut mulțumirea sufletească că am reușit să obțin medalia de vicecampion. M-am pregătit mult mai puțin decât ceilalți concurenți, având doar 9 luni pentru acest concurs, dar satisfacția a fost mult mai mare. Am participat la seniori, categoria 80 de kg. Fiind prima participare am fost destul de emoționat și nu am avut experiența scenică. Câștigătorul participă de 10 ani în competiții. Totul a plecat de la o ambiție a mea de a slăbi, după ce am văzut progresul mi-am dorit să particip și în competiții de acest gen, ținând cont că practic acest sport de 12-13 ani. Am dorit să simt și eu emoția de pe scenă. Nu știu însă dacă voi continua, deoarece anul acesta am concurat fără spectatori, premiile au fost modeste, am răpit din timpul familiei. Cu toate acestea le recomand tuturor celor care doresc să practice acest sport, să-l practice. Eu mă simt foarte bine, am o mare satisfacție, când am văzut ce am putut să realizez cu corpul meu”, a spus Ovidiu Covaciu.

Ovidiu Covaciu a terminat Școala de Agenți de Poliție Câmpina în anul 2009, iar timp de 6 ani a fost luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului, în prezent fiind ofițer de poliție la Poliția Orașului Oțelu Roșu.

sursa foto: Ovidiu Covaciu

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

De același autor

Related Articles