După o victorie la Becicherecu Mic şi o înfrângere la limită pe terenul formaţiei CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, echipa de fotbal Progresul Ezeriş are parte de o nouă deplasare. În această după-amiază, elevii antrenorului Adrian Enăşescu vor fi oaspeţii timişorenilor de la ACS Politehnica. Echipa din oraşul de pe Bega e cu două locuri mai sus în clasament, dar cărăşenii au avut evoluţii foarte bune în ultimele două deplasări, în care au marcat cinci goluri. Antrenorul Progresului crede că elevii săi pot scoate un rezultat pozitiv la Timişoara.

„Sperăm să obţinem cele trei puncte, asta ne dorim, mai ales că moralul este ridicat. Am făcut un joc bun la Ghiroda, dar din păcate am pierdut. Din punct de vedere fizic, în ultimele două zile, după meciul de la Ghiroda, băieţii s-au pregătit bine. E clar că aspectul fizic va fi decisiv în jocul de astăzi. N-am apucat să vedem echipa Timişoarei în ultima vreme. Din ce am văzut, sunt şi ei într-o creştere, au legat două victorii, dar consider că avem şansa noastră să câştigăm partida asta. Am văzut că au câţiva jucători indisponibil, poate că va conta şi aspectul ăsta până la finalul jocului. Noi nu avem accidentări, iar vizavi de acest virus la modă, pot spune că stăm destul de bine. Au revenit deja doi jucători care fuseseră infectaţi, ultimele teste au fost negative. Mai avem încă doi băieţi cu probleme, unul trebuie să facă retestarea, iar celălalt a fost reconfirmat pozitiv, din păcate pentru el şi pentru noi. Dar putem spune că gestionăm bine situaţia, sperăm să nu ne afecteze prea mult aceste probleme”, a declarat Adrian Enăşescu, antrenorul Progresului Ezeriş.

Înaintea acestui meci, timişorenii se află pe locul 6, cu 7 puncte, în timp ce formaţia cărăşeană ocupă locul 8, cu 3 puncte în cont. Partida ACS Poli Timişoara – Progresul Ezeriş, joc din etapa a 6-a a Ligii a III-a, se va disputa de la ora 15.00 pe stadionul Electrica. Tot astăzi, de la aceeaşi oră, se mai dispută în seria a 8-a întâlnirea Şoimii Lipova – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.

foto: Miruna Mihancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.