Mirel Rădoi: Mental, Austria e favorită

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă online, că din punct de vedere mental Austria este favorită în partida de miercuri deoarece jucătorii săi încă resimt lucrurile negative după înfrângerile cu Islanda şi Norvegia, scrie Agerpres.

“Cred că Austria va încerca să joace la fel decât în partida tur, cu un presing avansat. Va trebui să găsim spaţiile libere foarte repede pentru că jucătorii lor sunt compacţi atunci când fac presing. Mental, Austria este favorita în meciul de mâine, pentru că noi venim după două înfrângeri categorice, atât ca rezultat, cât şi ca prestaţie de joc. Dar în timpul jocului se pot schimba multe mâine seară. Şi în Austria când am jucat am plecat cu şansa a doua şi totuşi am reuşit să câştigăm. Din punct de vedere psihologic, jucătorii resimt lucrurile negative care s-au întâmplat în ultimele două partide. Am avut o discuţie cu ei, vom mai avea azi una… încercăm să reglăm lucrurile măcar din punct de vedere mental pentru că de antrenat nu avem decât ziua de azi să pregătim meciul cu Austria. Însă la nivel de mentalitate trebuie să schimbăm toţi ceva”, a afirmat el.

“E foarte greu să îi motivăm pe jucători, dar vom încerca, trebuie să găsim soluţii să îi facem să uite cele două înfrângeri. Nu văd o resemnare la jucători, văd o lipsă de reacţie în momentul de faţă. Însă după discuţii, cred că băieţii vor avea mâine seară o altă reacţie. Cred că la mijloc este meciul cu Islanda, prin acea ratare s-a dărâmat tot ceea ce construisem până atunci. E normal să aducem schimbări în echipă din punct de vedere fizic, chiar dacă poate echipa întâmpină o problemă de omogenitate. Din cauza pandemiei nu avem cum să apelăm la aceiaşi jucători. Gradul lor de accidentare e foarte mare şi nu putem să nu ţinem cont de asta, pentru că vor lipsi ulterior o perioadă foarte lungă. Mai departe, că vor fi 1, 2, 3 sau 5 jucători de la naţionala Under-21, ei vor fi integraţi în echipa naţională şi acest lucru trebuie făcut în continuare. Poate din cauza lipsei de experienţă e normal să aibă fluctuaţii de formă, şi asta se va întâmpla şi în continuare”, a adăugat selecţionerul.

Întrebat dacă îşi păstrează declaraţia după înfrângerea cu Norvegia, când spunea că naţionala îşi va propune să limiteze scorul în meciul cu Austria, Rădoi a răspuns: “Au fost nişte gânduri negre imediat după partida cu Norvegia, am fost sincer. Nu am căutat neapărat să transmit public un mesaj jucătorilor. Sunt discuţii pe care le-am avut şi le vom avea, iar ele rămân doar între noi. Am avut două jocuri bune, iar apoi au venit două meciuri în care am fost foarte slabi. Mâine seară trebuie să arătăm ca în primele două partide. Important e şi felul în care se prezintă adversarul. Chiar dacă vrem să jucăm foarte sus şi agresiv, dacă adversarul controlează foarte bine mingea atunci e clar că ne va împinge în propria jumătate. Dar noi, de foarte multe ori, vom încerca să avem aceleaşi principii”.

În opinia lui Rădoi, problema echipei naţionale este în ofensivă, “în ultimii 30 de metri”, acolo unde prima reprezentativă a mai avut dificultăţi de-a lungul istoriei sale.

“E clar că în ambele meciuri în ultimii 30 de metri nu am produs aproape nimic. Asta e problema cu care ne confruntăm în acest moment şi cu care s-a confruntat echipa naţională de-a lungul istoriei, şi când eram eu jucător tot în zona aia avea probleme. Chiar dacă la momentul respectiv aveam jucători de mare calitate precum Adrian Mutu, ca să dau un exemplu. Deci este problema noastră pe care încercăm să o rezolvăm, să vedem ce soluţii găsim pentru jucători când ajung în ultimii 30 de metri pentru a crea mai mult pericol la poarta adversă”,
a subliniat Rădoi.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, miercuri, de la ora 21:45, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, selecţionata Austriei, într-o partidă contând pentru Grupa 1, Liga B, a Ligii Naţiunilor.

Cele mai citite

Related Articles