Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, valabil din această seară, de la ora 21:00. Atenţionarea vizează şi județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Până mâine dimineață la ora 9:00, vântul va avea intensificări cu viteze de 55-65 km/h, iar pe crestele montane cu rafale ce vor depăși 90-100 km/h. La început în extremitatea de vest, apoi în a doua parte a nopții și a dimineții, în tot teritoriul, vor fi ploi și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă căzute vor depăși local 20-25 l/mp și izolat 30…35 l/mp.

Mâine, la 9:00, va intra însă în vigoare un nou cod galben în județele Hunedoara și Bihor și în zona de munte din Timiș, Arad și Caraș-Severin. Până la ora 21:00, vântul va sulfa tare pe crestele montane, iar în zonele joase vor mai fi intensificări cu viteze de 50-55 km/h.  De asemnea, se vor semnala ploi și averse, iar cantitățile de apă local vor mai depăși 20-25 l/mp și izolat 35 l/mp. Meteorologii atrag atenția că valorile termice diurne vor marca o scădere accentuată.