[AUDIO] Progresul Ezeriş merge după puncte la Becicherecu Mic. Adrian Enăşescu: „Am putea spune că pentru noi campionatul începe acum”

Urmărită de ghinioane în primele etape ale campionatului Ligii a III-a, nou-promovata Progresul Ezeriş e gata să spargă gheaţa şi să cucerească primele puncte din actualul sezon. Succesul ar putea veni chiar astăzi, la meciul pe care formaţia cărăşeană îl va disputa pe terenul echipei Fortuna Becicherecu Mic. Gruparea timişeană e o echipă accesibilă, crede Adrian Enăşescu, antrenorul Progresului.

„Este un meci  important, am putea spune, cu ghilimelele de rigoare, că de acum începe campionatul pentru noi. Tot ce puteam câştiga până acum ar fi fost un bonus, dar începând cu jocul de azi trebuie să adunăm puncte, şi putem face asta, pentru că vom întâlni echipe accesibile nouă. Ţinând cont că noi suntem echipa cu zero puncte deocamdată, iar Fortuna are un punct, cred că va fi un meci strâns. Ne dorim să-l câştigăm şi avem şi atuurile pentru a face asta. Vizavi de lot, pot spune că jucătorii s-au pregătit foarte bine în ultimele două zile, îşi doresc să câştige primele trei puncte. Şi din punct de vedere fizic stăm destul de bine. Din fericire pentru noi, cazurile de COVID nu ne afectează foarte mult, pentru că lotul e destul de numeros. Chiar am mai adus câţiva jucători în completare, pentru a acoperi această problemă. Şi din punct de vedere valoric, jucătorii aduşi pot aduce un plus echipei. În izolare avem doi jucători reconfirmaţi, iar acum, după ultima testare, mai avem doi, dar ei sunt asimptomatici şi se simt foarte bine. Nu avem jucători acccidentaţi, lucru care se explică prin faptul că nu am disputat ultimele două jocuri. Dintre jucătorii care ni s-au alăturat în ultima perioadă, vreau să-l remarc pe atacantul George Beloescu, care are o bogată experienţă la Liga a III-a şi care va aduce cu siguranţă un mare plus echipei noastre”, a declarat Adrian Enăşescu.

După primele 4 etape de campionat, Fortuna Becicherecu Mic ocupă locul 8, cu un punct în cont, în vreme ce Progresul Ezeriş se află pe 9, fără puncte deocamdată.  Partida ACS Fortuna Becicherecu Mic – ACS Progresul Ezeriş, joc din etapa a 5-a,  se dispută astăzi, de la ora 15.00, pe stadionul Comunal din Becicherecu Mic. În seria a 8-a mai este programat azi, de la aceeaşi oră, meciul CSC Dumbrăviţa – CS Şoimii Lipova. Celelalte partide ale rundei se vor desfăşura mâine de la ora 15.00, după următorul program:

Progresul Pecica – ACS Poli Timişoara

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Avântul Periam

Crişul Chişineu Criş – Gloria Lunca Teuz Cermei

Foto: Miruna Mihancea