O nouă secție este activă la în cadrul Clubului CSM Reșița. Este vorba de secția de baschet înființată recent și în cadrul căreia activează mai mulți tineri și copii reșițeni.

Anunțul a fost făcut de președintele clubului din Valea Domanului, Cristi Bobar, care a subliniat că inițiativa îi aparține primarului Reșiței, Ioan Popa.

A fost ideea primarului Ioan Popa să avem și o secție de baschet. Antrenor este un fost jucător de top, Miodrag Miloievici, care a evoluat și la Steaua București. Acesta este foarte implicat în ceea ce face. Zeci de copii vin la antrenamente. Urmează ca noi să le facem legitimații și se urmăm toate procedurile ce țin de Federația Română de baschet. Avem aceste terenuri de baschet realizate foarte bine de către Primăria Reșița și am zis să profităm de ele astfel încât acești copii să facă sport. În cadrul secției activează fete și băieți. Trebuie să le oferim condițiile necesare și mă bucur că avem sprijinul administrației locale. Avem condiții foarte bune pentru a face performanță, indiferent că este vorba de: fotbal, handbal, lupte, karate sau baschet”, a spus Cristi Bobar.

  

Copiii și tineri ce activează în cadrul secției de baschet de la CSM Reșița sunt antrenați de cărășeanul Miodrag  Miloievici. ”Vreau să avem echipe în diferite campionate, avem jucători foarte talentați”, a subliniat antrenorul Miodrag Miloievici:

E foarte bună colaborarea cu CSM Reșița. Încercăm să ne înscriem într-un campionat național și să ne calificăm în turneul final. În pregătire sunt acum grupe de Under 14 ani, Under 16 ani, jucători mai mici, chiar și fete avem la antrenamente. Fetele au renunțat la baschet pe perioada pandemiei, dar acum au reînceput să vină. Am reluat antrenamentele în aer liber, cam de acum două luni. Avem antrenamente zilnice și ne vom pregăti foarte bine, ne dorim să ajungem campioni, într-un an, doi. Intenționăm să ne înscriem în campionate cu două grupe de U 14 și U 16. Urmează ca în perioada următoare să adunăm toate documentele necesare înscrierii la Federația Română de baschet și din noiembrie să luăm parte la competiții, dacă acestea vor fi reluate în sală. Facem înscrieri pentru grupa de fete și pentru cei mai mici dintre băieți, care pot veni la noi dacă au 9 -10 ani. În prezent avem la antrenamente elevi de la Colegiul Național „Traian Lalescu” și Școala Generală Nr. 7 Reșița. Pentru baschet cea mai potrivită sală pentru a găzdui competiții este cea a Colegiului Național ,,Mircea Eliade” Reșița” , a afirmat antrenorul Miodrag Miloievici.  

Antrenamentele au loc pe terenurile de baschet din aer liber, amenajate în  Parcul Tricolorului și Parcul Siderurgistului. ”Abia așteptăm să avem meciuri oficiale”, spune căpitanul echipei de baschet a CSM Reșița, Robert Sîrbu:

Mi-a plăcut foarte mult acest sport, dar acum am ajuns să-l iubesc. Facem antrenamente zilnice pe terenurile din Parcul Tricolorului sau cel de la Școala cu nr. 7 . Acestea decurg foarte bine și facem și meciuri amicale între noi. Am avut și partidă amicală la Arad, unde ne-am verificat cam unde ne situăm din puncte de vedere tehnic și fizic. A fost destul de bine, dar mai trebuie să ne pregătim. Cei de la Primărie pot spune că ne-au salvat, oferindu-ne posibilitatea de a juca pe aceste terenuri , pentru că nu prea aveam unde să ne pregătim în aer liber.  Aștept să înceapă competițiile, să am meciuri cu jucători foarte buni”, a spus Robert Sîrbu de 16 ani.

 În perioada următoare tinerii și copiii urmează să fie legitimați și înscriși în campionate naționale.