Luni, 21 septembrie, ora 22.00 Teatrul National Radiofonic prezintă pe frecvenţele Radio România Reşiţa două spectacole: „ Câinele grădinarului” de Lope de Vega şi  de la ora 23, „Tren de plăcere” de Ion Luca Caragiale.

„ Câinele grădinarului” de Lope de Vega,  are în distribuţie mari actori, precum: Adela Mărculescu, Ion Caramitru, Ion Lucian, Coca Andronescu, Dumitrui Furdui, Nicolae Neamţu Ottonel, Alexandra Polizu, Ioana Casetti, Matei Gheorghiu, Marcel Enescu, Mihai Stoenescu, Ileana Şerban. Regia de studio: Ion Prodan. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Paul Stratilat.

 Regia muzicală: Livio Bellegante. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic.

 Înregistrare din anul 1973.

„Câinele grădinarului” („El Perro del Hortelano”) este una dintre cele mai cunoscute piese de teatru ale dramaturgului spaniol Lope de Vega (1562-1635).

Textul a fost scris, probabil, între 1613 şi 1615, fiind publicat în volumul al XI-lea de „Comedii”, apărut în 1618.

Esenţa piesei este ridiculizarea normelor sociale ale vremii legate de titlurile nobiliare. Diana, contesă de Belflor, se îndrăgosteşte de Teodoro, secretarul său, care însă nu avea sânge nobil. Deşi bogată şi de viţă nobilă, Diana nu îşi poate urma chemarea inimii pentru că o căsătorie cu Teodoro era considerată de societate ca dezonorantă.

Pentru a complica şi mai mult lucrurile pentru Diana, Teodoro este iubitul servitoarei acesteia. Astfel, contesa se află într-o situaţie imposibilă: nu se poate căsători cu alesul inimii, dar nu doreşte nici să îl lase pe acesta să se căsătorească cu aleasa lui.

Mai departe, Diana îl pune pe isteţul Tristan, la rândul său slujitorul lui Teodoro, să inventeze o sofisticată poveste din care să reiasă că Teodoro este, până la urmă, de origine nobiliară. Paradoxal, Diana încearcă să îşi salveze onoarea prin minciună, Lope de Vega ironizând în acest fel pretenţiile şi aşteptările legate de titlurile nobiliare.

Titlul se referă la o veche fabulă grecească, potrivit căreia un grădinar îşi dresează câinele să păzească legumele din grădină. Grădinarul moare, iar câinele, rămas la rândul său flămând, continuă să înlăture pe oricine ar fi dorit să mănânce din culturile fostului său stăpân. După cum scrie Lope de Vega, Diana „e precum câinele grădinarului: / nici nu mănâncă, nici pe alţii nu-i lasă să mănânce, / nu e nici afară, nici înăuntru”.

Piesa a inspirat filmul omonim, regizat de Pilar Miro şi apărut în 1996. Pentru rolul său, Emma Suarez, interpreta Dianei, a obţinut Premiul Goya pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, potrivit https://www.academiadecine.com/.

În 1973, piesa „Câinele grădinarului” a fost regizată de Paul Stratilat pentru teatrul radiofonic, potrivit http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro

De la ora 23 vom asculta „Tren de plăcere” de Ion Luca Caragiale are în distribuţie pe : Radu Beligan, Silvia Dumitrescu-Timică, Rodica Tapalagă, Valeria Gagealov, Coca Andronescu, Dorin Moga, Elena Nica Dumitrescu, Iulia Boroş, Irina Bârlădeanu, Elena Sîrbu, Cornelia Oseciuc, Petre Moraru, Mihai Niculescu, Violeta Berbiuc, George Marcu, Nicolae Crişu, Dana Cosma, Cicerone Bilovan şi copilul Alexandru Beligan. Dramatizarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Berechet.

Regia de studio: Crânguţa Manea. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic.

 Înregistrare din anul 1982

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.

S-a născut în ziua de 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cîntăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.

Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești.

În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luîndu-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie.

L-a cunoscut pe Eminescu cînd tînărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly.

În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română.

I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național din București.

De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 – 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 – 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.

După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes.

În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul în Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe.

În acelaşi an s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete.

În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și un organ literar.

Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului communist.

„Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor”, spunea Titu Maiorescu.

Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco.În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

Audiţie plăcută!

Anca Bica Bălălău